Racitorul este stramosul frigiderului. Il gaseai in carciumi, hoteluri sau in casele oamenilor bogati. Nu consuma curent, principiul de functionare este cel al unei lazi frigorifice de voiaj, dar gheata costa destul de mult intre cele doua razboaie. Am vorbit cu bunica: parintii ei nu aveau bani de racitor si tineau mancarea intr-un beci. Altii trageau apa in beci, sa se scurga incet pe pereti si sa contribuie astfel, cu inca un grad, la racirea incaperii. "Primul frigider pe care l-am avut a fost dupa anii 60".

Sunt foarte mandru de mine ca le-am salvat. Pe de alta, sa ma inscriu in PSD daca ma mai inham vreodata la asa ceva! Chiar eliminand sablarea, pe care n-am facut-o eu, tot s-au adunat vreo 10 zile de munca. Erau intr-un hal....

Unul fusese vopsit in verde, unul in crem. Intensiv, ani la rand! Mi-am adus aminte cum vopsea bunica bufetul, in fiecare vara, de nu se mai inchideau sertarele de la cele 30-40 de straturi....

La unul putrezise un panou lateral, la celalalt capacul si usa. La interior - un dezastru...

Sablarea a fost singura optiune posibila, desi mi s-a spus ca e o operatiune prea dura pentru un lemn atat de fragil. Mi-am asumat riscul, ca sa scap de cele doua culori infecte...

N-a fost dura... A fost un carnagiu! Dupa operatiune, a trebuit sa sap printre schijele" produse de sablare pana la ultimul strat ramas intact si sa aplic, peste, trei panouri de lemn. Stii cum e sa cauti trei bucati de lemn vechi, asemanatoare la textura, la anumite dimensiuni, din care una - grosimea - imposibila? Un cosmar.

N-am gasit nimic pe net care sa ma ajute sa inteleg cum aratau racitoarele cand ieseau din Fabrica de Racitoare Victoria Bucuresti. Doar niste poze, cu niste racitoare deloc similare, in stari la fel de jalnice ca ale mele, sau restaurate penibil. 

Daca nu gaseam niste referiri, intr-un text, nu le faceam asa.

Am folosit o ceara suedeza, care sa reinvie textura acelui lemn de tei fabulos, care a rezistat aproape o suta de ani. Feroneria de alama a primit auriul obisnuit. Peste, am aplicat un lac transparent, gros, de yacht. Sa mai reziste o suta de ani.

Si niste ornamente ramase de la o tablie de pat interbelica, similare cu ce povestea nenea ala in textul ala salvator...

Interiorul racitoarelor, dupa ce l-am curatat de rugina si grunduit, l-am facut negru. Cu vopsea ecologica, bineinteles. Pentru ca cele doua racitoare sunt functionale. Dimineata, pui in compartimentul de sus niste gheata, jos pui niste sticle de vin, lasi racitorul prin curte, langa foisor, in soare si ai bauturi reci pana seara. Pe bune, le-am testat.

Si gata. Te uiti la singura pereche de racitoare interbelice reconditionate din Romania. Unul mai mic, unul mai mare, ca un cuplu. Poti sa le botezi Iri si Monica, daca vrei. Iri e cel mic, da?

Daca vrei frigiderele interbelice, propune-mi un pret la contact @ bogdanstoica.ro.

NOTA 1: M-am uitat pe net: nimic despre racitor, desi e bunicul frigiderelor moderne. Producţia de frigidere româneşti a început prin 1957, la Uzinele "Klement Gottwald" din Bucureşti, fosta Fabrica de Racitoare "Victoria". Primele frigidele produse au purtat denumirea de AL-75-II-Pinguin (75 de litri, aproape 1.80m inaltime, cu absorbtie, adica fara termostat, adica mergea de nebun si consuma 4, 8 kilowati la fiecare 24 de ore!!!). S-au produs doar 10.000 de frigidere Pinguin pana in 1963, cand la Uzina Mecanica Sadu incepe fabricaţia frigiderelor cu absorbţie tip Fram 110L. In 1966 se cumpara licenţa de la Thomas-Houston pentru modernizarea frigiderului Fram 110L si productia frigiderului Fram 70L. Fram 70L costa 2.125 lei. În 1968 a apărut modelul Jiul, tip mobilă (preţ: 2.600 lei). In 1978 a aparut si modelul Fram 22L care se putea monta în portbagajul autoturismului Dacia 1300. Ceausescu a facut o afacere buna atunci. Un barter: companiile franceze Thomson-Brandt şi Roubanoux au oferit instalaţiile si linia tehnologica pe bază de credit în valoare de 27, 1 milioane de franci, iar in contrapartidă, uzina a furnizat francezilor frigidere şi piese de schimb în valoare totală de 7, 7 milioane de franci francezi, începând din anul 1972. Ulterior le-am furat asimilat tehnologia, si din 1971, incepe fabricarea la Gaesti a frigiderelor românești cu compresor, numite Arctic. In 1979 se sistează fabricarea frigiderului cu absorbţie Fram. În 1981 începe fabricaţia frigiderelor cu compresor sub numele Frigero. Frigero si Arctic aveau termostat pentru a regla automat temperatura interioară, un compartiment pentru temperaturi scăzute (unde se păstrau alimentele congelate), cutii de plastic pentru carne şi legume, compartimente pentru unt şi brânză, alveole de plastic pentru ouă, tăviţe pentru cuburile de gheaţă şi spaţii pentru borcane şi sticle (la interiorul uşii). Capacitatea de depozitare era de 140, 180, respectiv 240 litri, iar preţul de vânzare a acestor frigidere pe piaţa românească era de 4110 lei, 4800 lei, respectiv 5740 lei (în anul 1974). 

NOTA 2: Fabrica de Racitoare Victoria a fost infiintata in 1876, sub titulatura de Arsenalul Armatei (ASAM). In 1945 devine „Intreprinderea metalurgică de stat”, cu profil militar, dar și cu producție de piese de schimb pentru tractoare, piese de fontă turnate. In 1948 este modernizata, rebotezata „Fabrica de Mașini Electrice Dinamo”. In 1953 comunistii ii schimba numele in „Klement Gottwald”, dupa numele presedintelui Partidului Comunist Cehoslovac, care a preluat puterea in 1948 si apoi a devenit presedintele Republicii Comuniste Cehe. In 1961 fabrica este redenumita Întreprinderea de Mașini Electrice București (IMEB), iar in 1997, IMEB este privatizată si devine UMEB. Din 2006, definita "producător de motoare electrice de joasă tensiune și grupuri electrogene", UMEB apartine firmei New Century Holdings (NCH), administratorul fondului de invesțitii Broadhurst Investments.

DISPONIBILE. Daca le vrei, fa-mi o oferta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sculpturile mi le-a dat un amic. Erau la alt amic care le gasise, murdare, intr-un pod. Le-am reparat „ranile”, le-am vopsit negre, apoi un roz pal si abia atunci am remarcat ce trasaturi frumoase au. Tipa, cel putin, e frumoasa foc.

DISPONIBILE. Daca le vrei, fa-mi o oferta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Instalatiile de iluminat exterior le-am cumparat anul trecut, cand am renuntat la furtunul luminos. Asa, e mai usor cand se arde un segment, si mai ok cand vrei sa aprinzi doar unele instalatii. Insumat, au vreo 40 de metri, si nu mai stiu cat au costat, dar sigur n-am dat mai mult de 200 de lei pe toate trei.

Tot anul trecut am facut prima oara si decoratiunile. Le-am facut din polistiren expandat, si asta a fost o greseala. Toate s-au rupt, distrus, macinat, asa ca asta-primavara n-am mai avut ce recupera. Anul asta le-am facut din polistiren extrudat, pentru ca e mai rezistent. Baxul a costat 110 lei si mi-a permis sa fac vreo 100 de decoratiuni de diverse forme, dupa ce mi-am cumparat un cutter bun si am distrus o cutie de televizor, din care mi-am facut tipare.  

Problema culorii - extrudatul nu e alb ca cel expandat, am rezolvat-o cu niste vopsea pe baza de apa, amestecata cu aracet. Un litru de vopsea Kober cu doi litri de aracet au fost de ajuns pentru vopsirea decoratiunilor. Tot asta a fost si greul operatiunii: a durat doua seri, pentru ca trebuit sa se usuce pe o parte ca sa vopsesc pe cealalta parte.

Montajul l-am facut ieri. Am asteptat sa plece M la scoala si am montat intai instalatiile de iluminat. Apoi, decoratiunile. Singur, cu o scara destul de grea si de proasta, mi-a luat vreo 4 ore. Am legat decoratiunile de bolta de vie cu un siret alb, banal, la trei lei ghemul. Anul trecut, am folosit sarma, care a ros polistirenul. Acum, cand e vant, decoratiunile se misca si atat. Evident, am decorat si casuta de vara, si terasa casutei. 

Dupa ce am terminat montajul si s-a intunecat, efectul a devenit maxim. Curtea are vreo 500mp si arata ca un decor de film pentru copii. M a fost din nou, surprinsa placut. Lumea se opreste pe strada si intreaba fie de unde am cumparat decoratiunile, fie ce firma mi le-a facut. Aproape nimeni nu ma crede ca toata distractia a costat sub o suta de euro, cu tot cu instalatiile cumparate anul trecut. 

Eu le-am facut singur pentru ca stiu ca fiicei mele ii plac surprizele, dar sunt convins ca ar fi muncit cot la cot cu mine sa le faca. In fond, e vorba de materiale usoare, de decupat, vopsit, decorat, lipit... Asa ca daca esti cat de cat indemanatic, ai un pusti sau o pustoaica cu chef de bricoaj, si ai chef sa te murdaresti un pic pe maini, poti purcede, impreuna cu toata familia, la confectionarea unor decoratiuni de craciun personalizate, cu ce simboluri sau personaje vrei tu. Si nu uita sa te distrezi facandu-le, da? 

Nu e tocmai inramat, dar incape cu lejeritate in spatiul creat de rama inalta de 1,6m. Iar scaunul, facut din fier, vechi si uzat cat cuprinde, mi se pare foarte simpatic. Impreuna, cele doua obiecte pot salva un colt mai gol al unei incaperi (in varianta asta poti adauga o perna de sezut), sau crea un magnet vizual intr-un spatiu verde exterior, eventual chiar cu niste plante pe/prin ele. Rama e din lemn cu decoratiunile facute din ipsos. Scaunul e din fier. Ambele sunt mai vechi de 50 de ani si au uzura specifica. Au fost curatate, grunduite si vopsite cu vopsea ecologica, fara miros.

DISPONIBILE. Daca le vrei, fa-mi o oferta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Am paralizat cand le-am vazut, ruginite grav, in spatele sopronului. Cum au ajuns scaunele astea disco, specifice anilor 70, in gospodaria aia? Dracu’ stie. Cert e ca omul a fost de acord sa mi le vanda. Le-am curatat, grunduit, vopsit, apoi le-am asezat langa valizele alea si mi se pare ca arata chiar ok asa. Nu?

DISPONIBILE. Daca le vrei, fa-mi o oferta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Intai ii spui ca n-ai timp sa-i decorezi curtea, pana in weekendul de dinaintea Craciunului. Apoi ii spui ca nu  prea ai cu ce, pentru ca furtunul luminos de anul trecut nu mai merge. Pasul trei: cumperi trei instalatii luminoase obisnuite, de exterior, un bax de placi de polistiren, doua suluri de folie de aluminiu, un cutter, aracet si sfoara. Muncesti, in total, vreo 12 ore, dintre care patru "sub acoperire", cand copilul e la scoala. O sa obtii vreo 120 de stele si braduti, de diferite forme, cu capacitati reflectorizante si cu un aspect incredibil. E de preferat sa ai o scara buna, cu care sa nu cazi de la trei metri inaltime. 

Si gata. Copilul o sa repete, necontrolat, "ce frumos e". Tu iti iei zgarieturile si taieturile si te culci, dormind la fel de necontrolat.