ce sunt proviziile, ce fac ele, dacă părinții lor știe

Nu vreau să par un nesimțit și să stric #stauacasă tuturor, dar, uitându-mă la pozele postate pe rețelele sociale în ultimele 24 de ore, cred că mulți dintre noi nu știu exact ce înseamnă "provizii" și cum se folosesc ele. Când mănânci o sacoșă de dulciuri într-o singură seară, la serial, nu ai făcut provizii. Când cumperi fructe de mare și alte chestii care se alterează într-o singură zi nu ai făcut provizii. Pot să continui cu exemplele la infinit, dar nu asta e ideea. Ideea e să știi ce să cumperi ca să ieși cât mai rar la cumpărături. Iar asta e destul de simplu. Întâi de toate, ai nevoie de o lista care să conțină:
  • produse de igienă
  • produse de uz personal
  • alimente

La produsele de igienă e cel mai ușor: să zicem că familia ta consumă săptămânal un bidon de gel de dus și jumătate de bidon de șampon, 8 pads-uri de detergent, 1 bidon de detergent de vase , 4 role de hârtie igienică și 2 role de șervețele de hârtie. Logic, dacă vrei să nu mai ajungi la magazin măcar o lună ca să cumperi produsele astea, cumpără acum patru bidoane de gel de dus și patru de detergent de vase, 30-40 de pads-uri de detergent, 20 de role de hârtie igienică și 10 role de șervețele. Nu uită să adaugi cantități în plus de dezinfectant, spirt, alcool, etc. 

La produsele de uz personal intră acele lucruri specifice fiecăruia dintre voi. Copilul are nevoie de un spray de astm, tata de niște medicamente de stomac, mama ia un calmant ca să poată dormi, e nevoie de mâncare pentru câini sortimentul X, etc. Ia să fie, pentru măcar o lună de zile. Dacă prețul nu e mare, iar lucrurile alea nu ocupă mult spațiu, ia pentru două luni.

La alimente lucrurile se complică, dar există și aici un fir logic. Ia să fie: condimente (sare, zahăr, piper, etc). Apoi notează să nu uiți să iei baze de alimente: ulei, bulion, gris, orez, făină. Ia și alimente cu perisabilitate îndelungată: conserve. Abia după aceea ia alimentele ușor perisabile, pe care le preferi.

Adaug și două fraze despre consumul proviziilor. I-ai luat copilului un bax din prajitura lui preferata? Nu-i da baxul. Da-i o prajitura pe zi. Si, in general, incepeti sa consumati cu produsul care alterează primul, consumati intai produsele din ambalaje deja desfăcute, încercati să aruncati cât mai puțin, dupa principiul "azi mancam pui, ca maine expira". Așa veti sta mai mult în casă și mai puțin prin magazine. 

Iar când ieși, nu uită să fii precaut. Poartă mănuși, poartă ochelari de soare, evită să stai în aglomerații, iar când te reîntorci acasă decontaminează portofelul, telefonul, banii, țigările, bricheta, cheile și ochelarii de soare. 

#stămacasă #găsimsoluții #tragemdetimp #nefacembine

*******

cărțile mele,

ambalate individual înaintea epidemiei și manipulate cu mănuși,

te așteaptă cu autograf și transport gratuit aici 

https://bogdanstoica.ro/shop

 

 
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica