Fac doi ani, cred, de când mă duc să-mi repar "gardul" la Officedent. Dinții mi s-au îndreptat în proporție de 95%, în vreo lună scap de aparatul dentar. Nu mai am sângerări gingivale nici seara, nici dimineața. Am din nou măsele, nu doar niște cavități în care mi se strângea mâncarea ca la hamsteri. Aș fi fost gata, probabil, dacă nu venea pandemia.

Februarie. Mihai, chirurgul despre care am scris mai multe aici, îmi bagă în gingia de sus o ... piuliță. Era finalul celei mai complicate chestii din gura mea, un dinte care nu ieșise niciodată din gingie, care îi strâmbase pe ăia ieșiți și care crease un spațiu deloc ok în maxilar. Mi l-a scos anul trecut, printr-o operație deloc simplă, și mi-a făcut inserția de os, în care să stea piulița vieții, necesară implantului. 

Cum ziceam, a venit pandemia. Nici ațele nu mi le-a mai scos nimeni, că toate clinicile stomatologice au fost închise. Mi-a fost bine, chiar dacă acum aveam o mustață și în gură, nu doar în jurul gurii. Când s-a redeschis Officedent, au dat prioritate urgențelor, și nici eu n-am presat aiurea. În fond, încă mi-e frică de mă cac pe mine de dentist. Nu m-a durut nimic, niciodată, la Officedent, dar amintirile traumatizante din copilărie sunt, încă, extrem de puternice. M-a mai chemat Despina, de vreo două ori, să-mi regleze aparatul dentar. 

Băi, și vineri primesc telefonul ăla nasol. Te așteptăm luni, cu o radiografie panoramică, la Mihai, să dezvelim &%^*W (piulița). Să-mi trag una, uitasem complet. Am început să mă pregătesc psihic încă de duminică. Puteai să mă întrebi și cât e ceasul, eu îți spuneam că luni mă duc la dentist. Am ținut-o așa până luni la cinci fără zece, când am sunat-o pe #magirl să-i reamintesc de un email și am încheiat cu "eu sunt aici, la dentist...".

Plin de hohote de plâns la interior, m-am apropiat, curajos ca o frunză toamna, de ușă. Am sunat, a venit o puștoaică. Declarația, botoșii, masca. Doar masca am pus-o corect. Declarația am scris-o ca o pulă, bifând "da" peste tot, deși textul mă întreba dacă am covid19, dacă am interacționat cu bolnavi de covid19, etc. Apoi am rupt niște botoși. Am primit alții, i-am pus vai de capul lor, că unul l-am pierdut pe scări. Noroc că micuța avea răbdare. Altă fișă, alt pix, alți botoși, ia de te spală pe mâini, ia și fes d-ăla, ia și babețică, ia loc. Arătam exact cum mă simțeam: ca o vrabie, in noiembrie. 

Toate astea au durat cam 10 minute, suficient să-mi modific bătăile inimii ca un yoghin, da' invers. Când m-am așezat pe scaunul ăla trecusem de la vrabie la cârpă. Dar tot alert, vigilent și curajos, cum mă știți. Nu m-am făcut de râs, cum ziceam, am plâns doar pe dinăuntru. 

A venit o tipă, mi-a dat să-mi clătesc gura cu ceva, apoi altă tipă care mi-a făcut injecția (anestezia) în gingie, și apoi a intrat Mihai. De obicei discutam un pic înainte de acțiune, dar acum era laconic. Stiu de ce, covidul vieții a scurtat și dezumanizat interacțiunile în zona stomatologiei. N-o spun doar eu, o spun toți, se lucrează cât de rapid se poate, cu intervenții minimale, pentru că dacă stomatologul îți bagă o freză în gură și tu ai covid19, poți contamina o clinică întreagă, nu doar pe el și pe echipa lui. 

Cum ziceam, eu credeam că omul e doar prevăzător. Or, el era pe fentă. A pus-o pe aia mică sa-mi bage lumina în ochi cât să-i inchid, mi-a zis: "deschide gura să mă uit un pic", și în loc să se uite, ca omu' normal, a început dezvelirea. Nu m-a durut nimic, dar simțeam că în gură altceva decât privirea lui. M-am simțit ca Ucraina când au invadat-o rușii  deși negau în fiecare zi că au trupele în Donbas. Am vrut să iau o postură mai relaxată, să schitez un zâmbet, așa cum fac mereu când mor de frică, dar până să-mi finalizez eu microexpresiile Mihai mi-a zis "gata".

Băi, și era gata-gata. Am predat fesul și babețica, mi-am pus masca, am mers la ușă și am aruncat botoșii. Intr-un minut eram în parcare, cu saliva curgându-mi din gură ca oricărui erou de război. Știți ce bine m-am simțit? Ce curajos eram? Nici nu știu cum am ajuns acasă și am parcat. Știu doar că m-am dus la frigider, am scos o sticlă de apă, am dus-o la gură și am vărsat jumătate pe mine. Nu mi-am dat seama pe loc, ci după aia. în Mega, când paznicul insista că arăt de parcă m-am pișat pe mine. M-a mâhnit grav: MegaImage, nu așa te porți cu eroii de război!!! 

(va urma). 

Officedent, una din cele mai performante clinici de stomatologie din Romania, e AICI. Uita-te sa vezi cat de misto e. *********

"Dacă las lucrurile așa, o să fiu singurul român cu 8-9 strungarețe si un zambet ca Fernando de la Caransebeș". (citeste integral episodul 1 din Jurnal de Officedent AICI)

"Stătea cu degetul în gura mea. Să-l mușc? Să-l sug? Să suflu rece? Ce pula mea face ăsta în gura mea...." (citeste integral episodul 2 din Jurnal de Officedent AICI)

".A făcut în gura mea cum face un meșter pe care l-ai chemat să-ți scoată gresia aia veche, ca să pui parchet". (citeste integral episodul 3 din Jurnal de Officedent AICI)

"Nu mi-a spus, draga de ea, că am făcut panoul nu doar cu scule de stomatologie, ci și cu unele de ginecologie" (citeste integral episodul 4 din Jurnal de Officedent AICI).

"Am coborât scările ca orice altă fetiță speriată care abia așteaptă să facă pipi si să molfăie o banană foalte moale" (citeste integral episodul 5 din Jurnal de Officedent AICI). 

Mă uit la știri, cât de razna lovește virusul asta, înțeleg ce impact aș putea avea chiar eu dacă aș fi un pacient asimptomatic și îmi dau seama că, dacă aș avea o urgență medicală, ar fi nevoie să apelez la resurse sociale noi, pe care nu le-am folosit niciodată. Și tu ești fix în aceeași situație. Așa că:

Salvează în telefon numărul telverde, pus la dispoziție de autorități. Nu ți-l scriu aici, caută-l pe net. Caută pe net și numerele de telefon de la Direcția de Sănătate Publică din județul tău. Nu de la UPU, nu de la spitalul de boli infecțioase din oraș, că n-o să decizi tu unde te duci, ci de la DSP. Salvează numerele de telefon ale ISU local și Poliția Locală din localitate, pentru a sesiza/ajută când poți. 

Salvează numărul unui vecin care îți poate cumpăra ceva, sau prelua mașina. 

Telefoanele birourilor furnizorilor de utilități, cablu, telefonie, net.

Prieteni din București, dacă ajungi să fii internat acolo. 

Tipul care ți-a făcut site-ul.

Administratorul de bloc.

Sotii/sotiile angajatilor.

Colegii sotiei/iubitei.

Diriginta copilului. 

Vecinii rudelor.

etc.

Și nu uită să spui zilnic, tare: o să fie bine.

*******

cărțile mele,

ambalate individual înaintea epidemiei și manipulate cu mănuși,

te așteaptă cu autograf și transport gratuit aici 

https://bogdanstoica.ro/shop

Pentru că românii au doar amintiri neplăcute din spitale. Au rude care au murit ucise de nepăsare în spitale. Au văzut cum sunt lăsați să moară de sete dacă nu bagă cinci lei în buzunarul asistentei. Au intrat sănătoși, dar cu o fractură, și au plecat cu un ghips și cinci infecții grave. În mentalul colectiv, spitalele României au fost și sunt locuri de căcat, nu oaze salvatoare în deșert. Ăsta e motivul real. Românii nu-s demenți. Știu că trebuie să se trateze, știu că boala există, mă disperă minciuna lui Arafat "cei care refuză internarea cred că virusul nu există". Refuzul la internare e doar un comportament apărut în baza experiențelor anterioare, care spun că în România trebuie să ajungi la spital doar în cazuri disperate, altfel poți păți lucruri foarte nasoale oricât ai fi de rezistent. Opriți un autobuz, oriunde în România, și spuneți pasagerilor: să ridice mâna cine a avut experiențe nasoale într-un spital. Vă asigur că n-o să mai vedeți geamurile de mâinile ridicate.

Poate că Arafat, dacă tot are voie să zică orice la televizor (eu nu-l mai recunosc pe omul ăsta, atât de plin de simț practic și de bun simț odinioară, acum are discurs de trompetă de partid), ar fi mișto să zică și: "Fac un apel la colegii mei în halate albe. Încetați cu șpaga. Impuneți curățenia și procedurile safe, aruncați pe geam femeia de serviciu care plimbă același mop și aceeași găleată pe două etaje pentru că voi ați furat materialele de curățenie. Aveți grijă ca bolnavii să aibă mâncare destulă, nu lături, nu mai furați alimentele din magazie. Acordați cel mai bun tratament posibil, nu mai furați medicamentele. Faceți bolnavii să aibă încredere în voi, profesional vorbind, nu-i mai tratați cu sictir ca apoi să-i convocați la cabinetele voastre private. Iar care ești pus pe căpătuială, pe făcut avere și pe mințit și manipulat, marș în pula mea de jeg de-aici, că te dau pe mâna parchetului".

Oricât ar suna de nepotrivit, sistemul medical românesc trebuie resetat. Azi. În pandemia asta s-au cumpărat de două miliarde de euro tot felul de chestii care au fost date pe mâna oricui purta un halat alb. Acum sunt livrate pacienților la pachet cu ciordeală, șpăguială, obrăznicia și nepăsarea față de bolnavi, toate susținute nu doar de mafia medicamentelor, care are tot interesul să se facă risipă, ci și de politicieni, prea preocupați ca oamenii lor să fie cei care iau indemnizația pulii mele și sporul pulii mele. 

atât. pentru lecturi captivante, bune pe plajă, dar și când ești internat, apasă AICI sau AICI

Nu mă credeți? Vă dau exemplul Poiana Narciselor. Cel mai frumos loc din România. TIMP DE DOUĂ ZILE.

- În ziua 1 înfloresc narcisele și o televiziune anunță asta printr-o știre.

- În ziua 2 în poiană se duc 10.000 de retardați care rup toate narcisele.

Și gata.

În concluzie: noi suntem un popor foarte mișto dar ca națiune ("ființă colectivă" - pentru inițiați / "stup de albine" pentru proști), suntem de nota doi. Și e normal. După treizeci de ani în care am șters patriotismul din manuale, din filme, din pictură, din magazine, din piețe, e normal ca acum să ne condamnăm unii pe alții la moarte, cu seninătate. De la "între noi, românii", am ajuns la "între noi, străinii". Am făcut un foc mare la care ne încălzim aruncând în el inclusiv oameni, doar pentru că au alt model de telefon decât noi și nici nu știm cum îi cheamă, deci dă-i în pula mea, noi să fiu sănătosi, să curgă muzică și să cânte vinul. 

Stați acasă. Citiți. Citiți seria Străbunicii dacă textul ăsta v-a făcut să vă simțiți un pic aiurea.