Scrisoare deschisa ministrului de Interne Marcel Vela

Stimate domnule ministru de Interne Marcel Vela,

Va anunt ca eu urasc scrisorile deschise, mi se par o tampenie incredibila, dar stiu ca de cate ori apar "scrisoare deschisa" si "ministrul X" in aceeasi fraza pe net, ministrul este informat de urgenta de catre oamenii de la monitorizare. De-aia am pus titlul asa, sa fiu sigur ca cititi. E o scrisoare deschisa foarte simpla. Practic, va supun atentiei ultimul comunicat IGPR la care mi-am permis sa adaug trei sublinieri si alte cateva randuri la final. 

Comunicatul IGPR:

"Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au demarat o acțiune de verificare, la nivel național, a modalității în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea/preschimbarea permisului auto, permisului de port-armă, atestatelor profesionale, obținerea ajutorului social, realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală etc. Există indicii că fișele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele și analizele medicale necesare. Din cercetările efectuate de polițiști au reieșit următoarele activități ilegale:

 eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului;

 consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști;

 consemnarea pe fișele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă;

 avizarea fișelor medicale de medicii specialiști ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate;

 falsificarea fișelor medicale de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul;

 obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic;

 promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești;

 solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale.

De remarcat sunt situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere, acțiuni ilicite ce pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Ordinului cu nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical. În urma activităților de verificare, polițiștii au efectuat investigații în cadrul a 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în curs. Aceste activități vor continua și în perioada următoare".

****

Pai sa continue, ca pare ca nici n-au inceput. Serios. Doar 55 de dosare penale?! In conditiile in care fiecare oras mare are cate o regie de transport cu 300-400 de soferi, 50-100 de soferi de ambulanta, 200-300 de soferi la directii, servicii si deconcentrate? Pe bune, 55 de dosare penale, dintr-un potential de o suta de mii de soferi ai statului la nivel national? Atat s-a putut? Pare ca ati avut ceva cu 55 de persoane, alese anterior, si ca sa nu bata la ochi, s-a demarat aceasta actiune nationala, in care 0,5% din efectivele IGPR ii prind pe aia 55 iar 99,5% din efective se prefac, in continuare, ca nu stiu ca exista medici care dau avize de "apt de munca" sau de "concediu medical" la mii de soferi, in repetate randuri, fara sa-i vada. Trebuie doar ca un politist sa se duca la orice regie de transport si sa spuna "Vreau numele doctorilor care au oferit toate concediile medicale in ultimii 10 ani. O sa primeasca:

  • 1. o lista de mii, poate zeci de mii, de concedii medicale
  • 2. o lista de 5-10 doctori cu o avere muuuult prea mare.

Stiti de ce? Pentru ca e un adevarat business sa fii in concediu medical ca sofer la stat, fie ca vorbim de sofer la un minister, la ambulanta sau la o regie de transport. Castigi mai mult cand stai acasa. Serios. Si ai si timp sa mergi undeva cu motorina aia furata cand nu erai in medical. Sau s-o vinzi. Pana mea. Despre soferii din mediul privat nu vreau sa discut, daca fura, fura din banii patronilor, iar daca astia-s prosti si nu-i dau pe hoti pe mana politiei asta e, atat s-a putut, bine, pa. Dar banii statului ar trebui sa fie importanti pentru un ministru de interne, nu? 

Puneti un politist sa ceara ce v-am zis, in fiecare oras mare, la regia de transport, la ambulanta si la directia de asistenta sociala. Acolo se fura masiv din banii publici dedicati transporturilor. De acolo incolo, e doar munca de politist. Hai, ca se poate. 

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica