de ce n-are Romania măști, combinezoane, teste, viziere? de proastă ce e

Optzeci și cinci de cenți. Cam patru lei. Atât costa, săptămâna trecută, în China, o mască fpp3, adică cea mai eficientă masca posibilă. Am oferta și acum în telefon, un pdf de 5 pagini pe care l-am trimis mai multor autorități locale și naționale, dar și unor firme foarte mari din domeniul medical care fac, periodic, tranzacții cu instituții publice. Rezultatul? "De la voi din țară nu a fost nimeni interesat", mi-a spus englezul din firma care controlează fabrica aia de măști fpp3 din China. 

Repet: prețurile sunt de săptămâna trecută, când începuse deja jihadul mondial al cumpărăturilor de măști, viziere, pcr-uri, teste, etc. Oferta avea un singur clenci: comenzi de minim un milion de bucăți, plus cargo. Cu totul, prețul pe mască ar fi sărit doar puțin de un euro. Maxim 6 lei ar fi fost prețul final al unei măști profesionale de lupta anti-covid19. Extrem de puțin, chiar derizoriu. Cumva furios că eșuăm și când putem să ne salvăm, am pus mâna pe telefon și am sunat Statul. "Nu avem voie să cumpărăm din China", mi-a spus un înalt oficial local. "E complicat să cumpărăm noi, direct, mai bine ar fi printr-o firmă", mi-a răspuns și un oficial național. "Avem bani, dar trebuie să cumpărăm doar din Europa", mi-a spus și al treilea. 

mk1

Deci așa stăm. România este un stat jalnic, incapabil să schimbe regulile în timpul unei urgențe. Dacă România ar fi fost un pompier, pus în fața unui incendiu chiar în secția de pompieri, probabil că s-ar fi echipat, s-ar fi urcat în mașină, ar fi ieșit din curte, ar fi dat o tură prin cartier și ar fi intrat înapoi, pentru că procedura de stingere presupune: "deplasarea cu mașină la locul incendiului". 

Așa că vă propun să schimbăm și noi ceva. Eu, cel mai mare adversar al finanțării ONG-urilor, o să vă propun, în rândurile care urmează, să finanțați ONG-uri care se pot mișca rapid și pot cumpăra eficient produse medicale pe care să le doneze Statului. Și pentru că oamenii importanți pentru mine locuiesc în Ploiești, o să ma refer la cele care finanțează achizițiile pentru Spitalul Județean de Urgente Prahova, una din institutiile care "nu pot cumpara direct din China".  Singurul ONG in care am suficientă incredere incat să-l recomand este Cardio Team (link facebook aici), fondat de doi medici care au reusit să strangă 10.000 de euro intr-o singura ziCarmen Ionică si Marian Albu sunt şefi ai secţiilor de Cardiologie şi Chirurgie II din Spitalul Judeţean, strang bani pentru achiziţia de aparatură de primă linie si materiale de protecţie pentru personalul medical: si au comandat deja măști, combinezoane și aparate de ventilație invazivă. Donatiile se pot face in contul Asociației Cardio Team - RO45BTRLRONCRT0221176501, deschis la Banca Transilvania. Am facut-o si eu, in dimineata asta. Fa-o si tu nu pentru că te rog eu, nu pentru ca asa e misto, ci pentru că statul roman este incapabil să asigure cele necesare combaterii pandemiei, iar asta nu este o afirmație politică, nu este o opinie de fost jurnalist. Nu, nene, e pe bune: statul român a avut posibilitatea să cumpere tot ce-i trebuie și nu a făcut-o. Pompierul a plecat cu mașină teleleu, in jurul stației. E timpul să pui mâna pe o găleată și să faci orice poți că să te salvezi. 

Nu dona bani în contul indicat dacă nu locuiești în Prahova și nu ai rude în vârstă care locuiesc în Prahova. Efortul asta, al tuturor, trebuie să fie orientat spre toate spitalele din România, astfel încât să nu mai apară situațiile cum este cea de la Suceava. Donează în orașul unde locuiești, unde locuiesc ai tăi. Și nu dona decât ONG-urilor respectabile și rtansparente. 

RO45BTRLRONCRT0221176501

Asociația Cardio Team

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica