"calorifer de pat"? există așa ceva?

Acum nu. Accesorii de încălzire corporală există. Acasă se numește pătură electrică, în mașină se numește scaun încălzit. Străbunicii noștri nu aveau atâta energie electrică de irosit, dar erau deosebit de inventivi și de practici. S-au prins că, decât să irosească cantități mari de lemne și cărbuni ca să încălzească o cameră gigantică (să vă duceți la muzeul Cotroceni, să vedeți cât era de mare dormitorul reginei Maria), e mai eficient să încălzești patul. Așa a apărut dispozitivul din imagine. Făcut din alamă (cam 30cm diametru si 6cm inaltime), cu coadă de lemn (cam 70cm lungime), se umplea cu jar și se băga sub plapumă, cam cu o oră înainte de ora de culcare. Si incalzea patul de minune.

  • Nu, nu dormeau cu tigaia încinsă în pat. O scoteau de acolo când se băgau la somn.
  • Nu, jarul nu face fum la un nivel deranjant. Nu mori sufocat.
  • Nu, nu arde așternuturile din bumbac, lână, dar recunosc că nu știu cum ar reacționa la poliester și mătase.

Am testat-o și eu. La ultimul grătar, am umplut-o cu jar,  am așezat-o pe canapea și am acoperit-o cu pătură. Zece minute mai târziu, canapeaua era caldă pe o suprafață de circa doi metri pătrați. Dacă ar fi fost o seară friguroasă, mi-ar fi făcut o reală plăcere să găsesc locul ăla cald în care să mă culc.

Și acum am decis să o dau. O să aleg luni, 6 mai, prin tragere la sorți, dintre cei ce își comandă vineri, sâmbătă sau duminică, minim două cărți de pe bogdanstoica.ro/shop, pe cineva căruia o să-i trimit cel mai haios calorifer posibil. Uitați-va bine prin magazinul online, sunt și niște vouchere bune di tăt pe acolo, poate împușcați trei iepuri dintr-o lovitură, nu doar doi...

Sigur, nu e obligatoriu să-l folosești. Poți pune flori în el, sau poți să-l agăți pe perete, ca să-l transformi într-o senzațională piesă de conversație, pentru momentele când ai musafiri și vine vorba despre lucrurile și oamenii mișto de acum o sută de ani. 

 

ai trei zile la dispoziție. minim două cărți, da? succes!

bogdanstoica.ro/shop

UPDATE: caloriferul strabunicilor a ajuns la Cristina. Congrats!

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica