ce-am învățat după ce l-am omorât pe Bob

Ce faci când ți se fură telefonul, camera foto, bicicleta aia scumpă, bijuteriile? Faci plângere la poliție, nu? Bravo, așa se face. Apoi postezi ceva pe facebook și rogi lumea să dea SHARE, nu? Greșit, nu așa se face. Toate legăturile dintre tine și noii proprietari ai bunului tău sunt rupte de acest demers, și toți cei care știu unde e proprietatea ta vor tăcea mâlc, pentru că pari foarte răzbunător și furios. Bunul ăla, o dată prezentat public cu hashtag-ul "furat", nu va mai putea fi vândut în spații publice, de la consignații la târguri, nici prin anunțuri de mică publicitate, iar șasele de a-l mai găsi vreodată vor ajunge la ZERO. Am învățat asta pe pielea mea, când l-am ucis pe Bob.

Bob era broasca țestoasă a fiicei mele. A avut terariu, iaz, tot tacâmul. Știam că țestoasele hibernează sub gheață, dacă au apă destul de adâncă, și nu mi-am bătut capul în iarna aia. Spre primăvară, însă, am făcut o greșeală. Am spart gheața de deasupra lui Bob, în loc să aștept să se topească și să se încălzească treptat. Bob n-a rezistat șocului termic și a murit.

Eram îngrozit. M avea 5 ani și un mod de a face acuzații pe lângă care un procuror DNA pare amabil. Am căutat în toate zoocenter-urile din oraș o țestoasă identică, dar fără succes. Pe la prânz, discutam la telefon despre o broască țestoasă cu un tip, în prezența unui amic, așa, mai fără serviciu, dar descurcăreț. A așteptat să termin convorbirea și m-a întrebat:

- Ia zii, coae. Care-i faza cu broasca? 

- Uite... (story)

- Aaa, deci nu e cu deranj. Nu ți-a furat-o, sau ceva, să faci iureș. Vrei tu să nu plângă aia mică, așa...

- ... (sincer, eu mă temeam pentru mine, pentru că nu știi ce face o fetiță după ce îi spui că i-ai ucis animalul de companie, dar am lăsat-o așa)

- Stai, frate, că te rezolv eu. Sunăm niște băieți și aia e.

A dat vreo cinci-șase telefoane și toate sunau cam așa: "Hai noroc. E nevoie de o broască. Broască. mă! De-aia cu carapace. Cu roșu la ochi, cică. Hai, vezi și tu... Suntem aici, așteptăm".

Mi s-a părut stupid să o ard la o cârciumă în loc să încerc să rezolv problema. Voiam să mă duc în București, dar încrederea amicului meu era contagioasă. Am stat, am mâncat o ciorbă, am discutat câte în lună și în stele. Din când în când, omul mai primea un mesaj și răspundea."E prea mare". "Nu de-aia". "Nu vrea șopârlă". "Nu vrea acvariu". "Nu vrea cărți cu animale".

Pe la 4, la masa noastră au apărut doi ... bă'eți.  Adolescentotineri, nimic special la ei. Unul din ei avea o găletușă de iaurt în care era Bob 2. Nu avea dungile roșii la tâmple, ci portocalii. Dar era fix aceeași mărime, carapacea semăna foarte mult... 50 de lei. Am fugit acasă, am curățat terariul, și l-am cazat pe Bob 2 chiar înainte ca M să se întoarcă de la grădi. "Hei, s-a trezit Bob. Are tâmplele portocalii după hiberbare, du-te să-l vezi ce frumos e așa..." . S-a dus, s-a uitat (n-o mai văzuse de trei luni) n-a comentat... job well done!

V-ați prins, da? Eu m-am prins, dar nu mai puteam să dau înapoi. Bob 2 a fost protagonistul unui furt la comandă. Și fix asta trebuie să faci când îți trebuie ceva, cum ar fi chiar propriul tău bun. În loc să anunți "dați share, că mi s-a furat bicicleta", e mai bine să anunți "cumpăr urgent bicicletă modelul X, culoarea Y". O să fii surprins să vezi cum cineva te va căuta să-ți vândă - ghici ce? Vestea despre bicicleta sau Nikon-ul tău trebuie să sune cum a sunat la mine. Pentru un hoț, e o mare diferență între "e nevoie de..." și "se caută o..." Oamenii ăștia fură bunurile ca să le transforme în bani, nu de ciudă cu tu ai și ei nu. Trebuie să intri în paradigma lor, ca să zic așa.  Să creezi o punte spre ei, în loc să anunți, printr-o postare pe facebook, că tu ești din lumea cealaltă, a păgubiților.

ESENȚIAL PENTRU PROȘTI: Dacă decizi să acționezi așa, nu o face ca un tâmpit. Adică, nu posta pe olx un anunț care să sune așa: "Cumpăr bicicletă Shimano, verde cu roțile maro, zgâriată pe aripa față și cu inscripția "virgil" pe cadru". Mai subtil și mai cu talent, da?

Cum acționezi după aia e treaba ta. Te poți înțelege cu omul sau poți anunța poliția. Important e că recuperezi ce ți s-a furat. Nu ca ăla, căruia i-a fost furat Bob 2.... 

Publicitate.

 Bob 2 a fost bine tratat și a trăit liniștit câțiva ani în terariul defunctului Bob 1. Când M a crescut, iar pasiunea pentru testoase i s-a diminuat, Bob 2 a ajuns la altcineva, cu tot cu terariu. Și dacă n-a murit, trăiește și azi....

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica