de ce fac lansarea la Blues Cafe Ploiești

Prin alte țări, o clădire-simbol e o mare chestie. E clădirea aia pe care o recunoști și dacă vezi doar două geamuri din ea, și dacă e făcută din turtă dulce, și dacă e abia schițată pe o bucată de lemn. New York avea turnurile gemene, Parisul avea Notre-Dame, Bucureștiul are Casa Presei (știu că e odios, dar e cea mai cunoscută clădire din capitala), Brașovul are Biserica Neagră... Din fericire, Ploieștiul are drept clădiri emblematice Hotel Central și Halele Centrale, ambele fiind opera unor (stră)bunici de-ai noștri. Înțelegeți, acum, de ce lansez colecția Străbunicii la Blues Cafe, acel local mic și cool, doldora de lucruri vechi, de la parterul Hotelului Central. 

Hotelul și-a dobândit faima sub numele "Berbec". A fost cel mai tare local din istoria orașului. Amplasat inițial undeva în spatele Palatului Administrativ de azi, restaurantul Berbec s-a mutat la parterul hotelului Central și i-a schimbat destinul. Brandul era atât de notoriu când au venit comuniștii la putere încât nu au avut curaj să-i schimbe numele în ceva idiot, de genul "Avântul Comunist", cum au făcut în alte orașe. Așa că au schimbat numele "Central" în "Berbec". Și a fost cu noroc. Pe timpul lui Ceaușescu, mii de străini s-au cazat, au mâncat, s-au îndrăgostit și s-au odihnit sub semnul Berbecului de pe firma. Revoluția din 89, cu schimbările și cu privatizările aferente, au dus complexul în patrimoniul privat, unde i-a fost schimbat numele înapoi în Hotel Central. Câțiva ani mai târziu, la butoane a venit un tip pe care-l știu de 20 de ani. Busy all day, conduce prudent hotelul asta în lumea digitală, unde un review nedrept pe tripadvisor îți poate strică previziunile privind încasările. Și îi merge bine, hotelul e full, notele de pe net sunt bune... Apropo, nu știu cât sunteți de conștienți că turismul a devenit prizonierul online-ului. Eu, de exemplu, nu dau două parale pe review-uri. Știu cât de ușor se pot comanda/plăti unele negative, știu cât de cretini pot fi unii clienți, știu cum se cumpără review-urile pozitive... Nu m-am dus și nici nu m-am mai dus în vreun hotel sau local abia după ce am citit review-uri pe net. Iar dacă nu mi-a plăcut într-un loc, am renunțat să mai calc pe acolo. Alții, însă, nu mai ies din casă până nu citesc așa ceva. 

La Blues Cafe, însă, cafeneaua unde ne vedem joi, 25 aprilie, mă duc periodic (nu atât de des cât aș vrea). Pentru că mă bagă în niște filme. Am un loc preferat, in colt, cu fața spre local. Imi iau o cafea si, cateodata, o "ora12" sau "amandina" (scuze, eu le incurc pe astea), care au fix gustul de cand eram eu mic. Stau acolo, ca un securist fara serviciu, și ma uit in jur. Dimineața, de exemplu, când bate soarele în jaluzelele alea orizontale (urasc jaluzele verticale), e o lumină înăuntru de nu-ți vine să crezi.

blu2

Și e foarte cool ca, in lumina aia, să auzi italiană la o masă, engleză la alta și doi oameni discutând cu niște hărtii în față. Dacă e ceva ce nu vezi niciodată în localul asta, sunt puștanii numeroși și sonori, gata să-și pună un film pe telefon cu sonorul la maxim. 

Seara, povestea se schimbă. Muzica din boxe e veche de cel puțin 30 de ani, adică e bună. Vezi perechi care se sărută, auzi pahare ciocnindu-se, iar tumultul intersecției de afară schimbă lumina din cafenea la fiecare 10 secunde. Poți știi dacă e o perioada aglomerată a anului sau una în care sunt toți plecați din oraș doar uitându-te la umbrele de pe pereți. Câteodată se mai așează cineva la pian, și toată lumea tace, ascultând. Rar, foarte rar, auzi discuții sonore, tipice consumului excesiv de alcool. Cumva, localul asta și-a selectat clienții dintre cei care savurează o băutură, nu zece.

Apropo: joi, sa va uitati pe pian. O mica colectie de imagini vechi si rare cu Berbecul de alta data va asteapta. 

blu9

Și cu toate lucrurile alea vechi de pe pereți, nu ai cum să nu te gândești la ce se întâmplă aici pe vremea când comunismul era doar o ciudățenie, iar locul era înțesat de petroliști milionari, afară erau parcate nu doar Rolls-uri, ci rarități că Officine Meccaniche, pe mese cânta goală Ioana Radu, femei superbe își etalau bijuteriile somptuoase iar jurnaliștii de modă stăteau la ușa să vadă ce amantă mai dă tonul la cine știe ce noutate vestimentară, despre care scria presa pariziană. Am mai scris-o o dată: la Bucureșți făceau figuri politicienii bogați și familiile nobile. Șmecherii cu bani adevărați, nu doar cu reputația unor tipi bogați, erau la Ploiești. Sigur, Casa Vernescu sau Capșa erau niște locuri foarte cool, dar Nuba, Fratelli și Loft-ul acelor vremuri era Berbecul. 

blu0

Să nu uit: la lansarea de joi, 25 aprilie, ora 18.00, pe lângă primele cărți din colecția Străbunicii, va așteaptă vouchere cu care va puteți cumpără megapantofii de la Giesswein, bijuterii etnice de la SalbaMariei, dietele-minune de la ZenDiet, mega-cursurile de la Clever Children, obiecte de artă de la Galeria Alexandra's și, nu în ultimul rând, momente magice la Blues Cafe, cel mai frumos loc vechi al Ploieștiului.

blu10

Să ne vedem cu bine.  

Citeşte mai departe ...

Blues Cafe. #cutelefonul

Sambata, ma girl a vrut sa mearga singura la teatru. Sa vada cum e. Cum vremea era ca naiba, m-am oferit sa o astept, la iesire, sa o duc acasa. Dar pentru ca la teatru pauza e facultativa, iar ora de finalizare a spectacolului nu e mereu aceeasi, am zis sa o astept intr-o cafenea din zona, nu in masina. Si m-am dus in cafeneaua in care n-am ajuns niciodata seara: Blues Cafe.

Numele e nou, cafeneaua nu. E la parterul Hotelului Central, pe colt, chiar langa intrarea in faimosul restaurant Berbec, brand nascut in perioada interbelica, in prezent cea mai veche terasa a Ploiestiului. Dupa o lunga si nefasta serie de cutremure, bombardamente si incendii, Hotelul Central si-a tot reconfigurat spatiile, iar coltul cladirii aflat chiar la kilometrul zero al orasului este cafenea de zeci de ani. Unii i-au spus "cafeneaua Berbec", altii "cafeneaua de la Central", dar trebuie sa recunosc ca Blues Cafe suna perfect. Pentru ca e fix genul de local blues.

 

Asta e camera din spate, mai putin cunoscuta, chiar si mie. Cu un pian la care ai voie sa canti, daca stii sa canti.

 

Camera cu pian este separata de zona stradala a cafenelei de un set de usi vechi, cu geam, de cristal. Nu stiu voi, dar eu sunt impresionat de detaliile de genul asta. Plus ca sunt satul de crom, plastic si pal melaminat.

 

Aici am fortat perspectiva, cu functia pano a camerei de pe telefon. Imaginea insa nu minte: sunt destule scaune inalte de bar, adica ceva dupa care eu tanjesc. Unde naiba, in centrul Ploiestiului, mai poti sa bei ceva chiar la bar? In foarte putine locuri, va asigur. Si nici unul dintre ele n-are parfumul asta de blues.

 

Eu ajung, de obicei, ziua la cafeneaua asta. E o placere sa stau la o masa de la geamul care da chiar in trotuarul bulevardului si sa ma uit la oamenii care trec. 

Lemnul bun, solid, lucrat bine, e peste tot: mese, scaune, bar, usi... Cum sa nu-ti placa?

 

Adaug ca Moak e una din cafelele mele preferate.

 

Asta e o imagine tipica pentru Ploiestiul interbelic, cu acel umor local care l-a inspirat pe Caragiale. Stiti ca localurile sunt obligate sa afiseze numarul ANPC; uite ce frumos e afisat la Blues Cafe :)) 

 

Adaug si o imagine de afara, cu Blues Cafe in prim-plan, ca sa intelegeti de ce ne vedem pe 6 martie, la ora 17.00, la workshop-ul de fotografie cu telefonul, aici, si nu in alta parte. Pana atunci, va puteti duce oricand de la 9 la 23.00, la Blues Cafe, ca sa convingeti singuri cat e de intim si de misto localul, cu toate lucrurile alea care vin din timp si cu lemnul ala superb. Si cu doamna Elena, o cumintenie de femeie, lipsita de aplombul specific ospatarilor si barmanilor pe care ii intalnesti peste tot, dar dotata cu o politete care n-are cum sa nu te cucereasca. Doamna Elena n-a vrut sa apara in fotografii, desi lucreaza acolo de zeci de ani, si ar fi fost firesc sa v-o arat, mai ales ca a fost o placere sa stau cu ea la povesti, despre despre cafea, oameni si alte vremuri. 

Pentru cei care vor sa vina la workshop-ul de fotografie cu telefonul din 6 martie: inscrierile se fac la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (detalii AICI).

Pentru neploiesteni: Blues Cafe e la parterul Hotelului Central (web / fb), cu adresa Ploiesti, Bd Republicii nr. 1.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica