Mesaj pentru cei sase - dati-l afara pe Ludovic Orban din PNL, va rog

Gata, PNL si-a asumat politic denuntul facut de Ludovic Orban. Ca asta este hartia aia, un denunt, nu o plângere penală. Din ce stiu eu, nu poti face o plangere penala daca nu ai fost, direct, victima unei infractiuni. Acum, ca partidul si-a asumat denuntul, procurorii nu-l mai pot ignora. O sa trebuiasca sa dea curs denuntului si sa inceapa o ancheta care sa plece - asa e logic, nu? - de la premisa ca statul Israel desfasoara actiuni ostile Romaniei. O asemenea premisa o sa duca la niste consultari internationale deloc placute, pentru ca Romania este membru NATO si UE si avem tratate care obliga statele membre sa ia si ele masuri impotriva Israelului. Unele dintre ele sunt aliati strategici cu Israelul, dar ce mai conteaza asta pentru Lodovico? 

Va fi la fel de logic sa fie dati afara toti sefii de servicii secrete care ar fi trebuit sa prevada tradarea de tara prezumata. Si asta e bine, nu?  In plus, o sa atragem atentia intregii lumi arabe, care o sa creada, pe buna dreptate, ca unii dintre noi sunt megafani Israel iar altii megaostili evreilor. Logic, o sa faca cum fac peste tot in lume, si o sa ne ajute sa ne organizam, cu niste pachetele foarte dragute, care fac poc. 

Iar in paralel, logic ar fi si ca toti alesii PNL din Romania sa respecte linia de la centru, cum fac de fiecare data, si sa inceapa sa depuna denunturi similare impotriva omologilor lor din PSD: parlamentari, consilieri judeteni, locali, primari, viceprimari, directori de deconcentrate. Cum orice actiune se bucura de o actiune similara dar de sens contrar, o sa inceapa sa faca asta si PSD, si ALDE si toate celelalte partide. Iar procurorii DNA si DIICOT o sa raspunda acestor plangeri dupa cum au chef, avand astfel o mega-parghie de control asupra clasei politice. Toti o sa aiba denunturi, dar numai unii o sa fie cercetati, suspendati, trecuti prin malaxorul presei obediente serviciilor. Ceilalti o sa serveasca intereselor unora, nu interesului national.

Ar putea sa fie minunat. Nu minunat ca-n China, Cuba si Coreea de Nord, ci ca-n Afghanistan, Gagauzia si Osetia. Cu victime nevinovate, instabilitate, pula afaceri si un regim autoritar si dement. Cum e in Turcia, dar fara banii si forta lor. Si mi se pare important sa nu uitati ca totul a plecat de la Ludovic Orban, un baiat care a uluit toate serviciile secrete si a aflat, singur-singurel, ca anafabeta aia de Viorica Dancila a facut un targ oneros cu Israelul. Cum a aflat, la ce chitara sau sticla canta cand a aflat asta, nu mai conteaza. Stie el, iar partidul il sustine.

"decizia de susţinere a demersului liderului PNL a fost luată cu 23 de voturi favorabile, trei împotrivă şi trei abţineri, în şedinţa Biroului Executiv al partidului".

Deci PNL inca mai are sase lideri sanatosi la cap. Restul par sa fie prea prosti sau prea servili ca sa inteleaga gravitatea demersului lui Ludovic Orban. Si mi-ar placea foarte tare ca cei sase sa se organizeze si sa inceapa, in partid, demersurile pentru suspendarea acestui nauc. Sa redea partidul oamenilor misto, destepti, cu bani si cu carte, asa cum au fost mereu, niste baieti, in istoria dreptei romanesti. 

Evident, vorbesc despre oamenii care nu au chef sa voteze niciodata cu PSD. Niciodata. Cei ca mine. N-am votat niciodata cu PSD, ci doar cu PNL, pana in epoca Crin Antonescu, care-si pusese la PNL Prahova un asemenea oligofren corupt, incat imi curgea sange din ochi cand il priveam. Iar dupa Crin a fost si mai rau. Va mai amintiti tandemul Alina Gorghiu-Vasile Blaga? Dar de iubita lui Stolojan? Si totul a culminat cu acest iubitor de caini langa magnolie, dispus sa arunce Romania in cel mai negru scenariu numai sa-si salveze libertatea amenintata de propriile fapte de coruptie. 

Pentru cei ca mine, PNL trebuie salvat de Ludovic Orban si prostii lui. Pentru ca m-am saturat sa-mi anulez buletinul de vot. Cum sa votez cu vloggerii politici ai USR, care doar filmeaza prin parlament, dorm la dezbateri si mananca de pe jos, in loc sa scrie proiecte de legi privind dezvoltarea economiei si educatiei? Cum sa votez cu somerii dezorientati din jurul somerului Ciolos, incapabili sa-si achite singuri macar chiria sediilor? Si de ce mortii ma-sii de treaba trebuie sa nu am eu ce vota? 

Oricare ati fi voi, cei sase, adunati-i in jurul vostru pe cei care gandesc ca voi si apucati-va de treaba. Nu pentru ca va zic eu, ci pentru ca nu aveti cum sa pierdeti voturi dand afara din partid un asemenea om. Puteti, in schimb, sa castigati voturi? Sigur. Uite, va promit ca daca nu mai e Orban la butoane si nu aduceti un baiat de paie ca Busoi in locul lui, va adun eu, cu blogul asta, de la zece la o suta de mii de voturi. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica