șapte chestii scumpe pe care să ți le cumperi în 2020

Scumpe adică nu-s cinci lei bucata, să ți le iei cu banii de cafea. Ideea e că de fapt nu-s scumpe, își merită banii cu prisosință. Nu e o lista de recomandari pentru care am primit bani. Nu e genul ala de text. Sunt oameni, locuri, lucruri pe care le am, le-am testat/consumat si le pot recomanda in cunostintă de cauză. 

1. Tablourile de la Galeria Alexandra's. Galerii de artă sunt multe, dar ăsta e singurul dealer de artă serios pe care-l cunosc. Fără fente, fără falsuri, fără fantome în acte. Cumpărați artă, că-i crește valoarea, nu ca tâmpeniile de la Ikea sau Zara Home, care a doua zi după achizitie fac cinci lei pe olx. Plus că e de porc să ai gresie de 3.000 de euro sub mobilă si printuri china de cinci lei la vedere pe perete.  

2. Serviciile stomatologice Officedent. De departe cea mai bună clinică din Ploiești si mai bună decat 90% din clinicile din București. Șase cabinete. O droaie de doctori. Scule de-ți crapă capul. Sunt atât de buni încât au făcut din dinții mei împrăștiați de-am'pulea prin toata gura, neduși timp de 40 de ani la dentist, ceva ce seamănă foarte bine cu un gard drept. 

3. Bijuteriile etnice românești de la Salba Mariei. Românești, da? Făcute manual, aici, nu de o mașinărie stupidă operată de un copil necăjit, din Asia. Cu simboluri care te reprezinta, nu cu mantrele pulii scrise la mișto de un chinez beat.  

4. Pantofii din lână de la Giesswein. Da, din lână. Cei mai buni, comozi și mișto pantofi din lume. Dacă ghisvainii mei ar ști să facă și pilaf cred că i-aș și fute, de mult ce-mi plac. 

5. Fructele de la mare de la Akua Garden. Eu nu halesc asemenea mizerii, dar toți oamenii pe care i-am dus acolo au zis că-s bune ca pilaful meu preferat. 

6. Nisipul de litieră de la Enviro Naturals, făcut din zeolit, un material natural atât de mișto încât știința nu-l poate reproduce. Zero miros de pisică. 

7. Tabăra de business Start-Up Your Life. Face bine când visezi la o afacere. Adică te face să nu pierzi bani ca boul.  

Nu în ultimul rând, vă recomand ca în 2020 să anuntați politia cand cineva vă vinde argint tibetan, să nu cumpărați dulciuri copiilor, să mergeți la vot si să citiți. Cititul face bine

Citeşte mai departe ...

Ea e Alina, tipa care m-a scăpat de McDonald's

Îmi doream de mult, în centrul Ploieștiului, o alternativă la McDonald's. A ajuns să mă termine psihic atacul ăla, identic de fiecare dată, la cei 50 de bani din portofelul meu. Ăsta e scopul rafalei: "Vreți cu lapte mică sau fără lapte mare? Aici sau la pachet? Nu vreți și un cheesburger? Vreți să vă fac un meniu cu tot cu apă?". Dar, pentru că n-aveam unde să mă văd cu alți matinali ca mine, în centrul orașului, m-am tot dus la mec.

caf

Asta până luni, când Alina a deschis prima cafenea 5ToGo din Ploiesti. Ocazie cu care a început un program de viață absolut dement. Se trezește pe la cinci și-un pic. La 6.30 e în centrul orașului, în propria ei cafenea. Pornește espressorul și cuptorul, șterge blaturile, își pune la îndemână cele necesare astfel ca la șapte fix să deschidă și să vândă. Altfel nu va putea plăti chiria, marfa și rata la bancă. De salariu nu-și pune problema, deocamdată, banca e mai importantă. 

5ToGo a fost inventat în București. E o mini-cafenea, unde orice produs costă 5 lei. 5 lei cafeaua, 5 lei fresh-ul, 5 sandwich-ul... Nu, apa plată nu costă cinci lei, și eu am întrebat asta, chiar mă disperă ăia care vând apa la suprapreț. 5 lei costă două sticle. Tot cinci lei te costă si prajiturile, un sandwich.... Cine a luat decizia asta a fost băiat deștept, am văzut niște reacții incredibile la clienții Alinei, lumea are senzația că primește cadouri.

caf07

Mai uitați-vă o dată la moaca asta, vă rog. Arată a prințesă răsfățată, care a vrut să fie cool, nu? Ei bine, nu. Micuța stă bine cu voința. A terminat una dintre cele mai grele facultăți din ro, cea de foraj petrolier, unde nu termină decât 1 din 10 studenți (în seria Alinei au fost 150 de studenți din care au absolvit 12). Și a terminat cu note atât de bune, încât și-a găsit imediat de muncă. La Weatherford. Pe coclauri. La sondă. "Era greu... Toată ziua în combinezon, cu bocanci în picioare, murdară de noroi până la ochi... Am prins și minus 30 de grade. Noroc că la sondă sunt oameni extraordinari. Aș fi rămas toată viața inginer de foraj, dar compania ne-a dat cam pe toți afară. Producția asta record de țiței a făcut ca în toată lumea să se facă disponibilizări. Ce era să fac? Domeniul petrolier va rămâne așa ani buni de acum înainte. Am zis să caut altceva, să nu mai depind de alții. Noroc că l-am cunoscut pe Radu (proprietarul francizei 5ToGo). Am discutat, am făcut creditul, am semnat contractul, am plătit franciza... acum am deschis. Doamne Ajută!".

caf08

Alina știe că o așteaptă muncă grea. Că e singură împotriva a cel puțin cinci cafenele vechi pe o rază de 200 de metri, că ratele la bancă vor trebui plătite și dacă încasările 5ToGo nu vor fi pe măsură. Că riscă din nou, așa cum a riscat când s-a apucat să învețe foraj fără să știe cum o să meargă industria petrolieră. Știe, dar n-are nici un stres. Are un optimism care mi s-ar fi părut cretin dacă nu l-aș fi văzut la cineva care a mai trecut de alte obstacole. De trei zile, se trezeste la o ora imposibila si munceste ca un roboțel toată ziua: face cafea, servește, bagă patiseria la cuptor, strânge după clienți, dă fly-ere... La deschidere, i-au fost alături o droaie de rude și de prieteni, plus o mulțime de oameni obișnuiți care au văzut cafeneaua deschisă. Marți dimineață am ajuns și eu, la o discuție, cu un amic. Am revenit după-amiază și m-am bucurat să văd cafeneaua plină. Alina nu știe, însă, câți din acești oameni vor reveni, sau câți vor recomanda și altora cafeneaua. Și-am zis să știe măcar că eu mă mut cu cafeaua de la McDonald's, la 5ToGo, în zilele în care am întâlniri matinale. Nu de dragul Alinei, ci de dragul a ceea ce reprezintă ea și afacerea ei. La modul cel mai serios, cafeaua e mai bună ca la mec, prețurile sunt mai bune, iar food-ul mai ... cinstit. Plus că voi prefera oricând să plătesc o cafea cuiva din orașul meu, care muncește pentru el, decât unei corporații conduse de la mama dracului de niște băieți care vor mereu încă 50 de bani de la mine. Eu chiar cred că dacă oamenii dintr-un oraș s-ar susține între ei, orașul ăla ar prospera, iar multinaționalele care nu produc nimic ar închide rapid și s-ar căra în țări cu oameni mai proști. 

caf00

5ToGo Ploiești s-a deschis în centrul orașului, în zona tarabelor cu cărți și a șahiștilor de lângă statuia lui Nichita Stănescu. Să vă duceți, că e mișto. 

UPDATE - DOI ANI MAI TARZIU:

Inca ma duc la 5 To Go Ploiesti. S-a format acolo o gasca care-mi place foarte mult. Cafeneaua si-a facut un public stabil, cum vezi in filme, ne stim dupa nume vreo 50 de persoane. De-aia au aparut si masutele de-afara.

 

 

 Vineri, 2 noiembrie 2018, la doi ani si ceva de la momentul cand am scris acest text, Alina a deschis a doua cafenea 5 To Go a Ploiestiului. AICI.

w1w2w3 w5w4w6  
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica