cum i-au dat fanii lui Nicușor Dan niște mii de voturi Gabrielei Firea

Ați văzut clipul cu Gabriela Firea, dansând cu Pandele pe ierusalema'? Și eu. Nu distribuit de Firea sau de staff-ul ei, ci de Vlad Voiculescu și alți dreptaci, sub titluri ca Ha-ha, ce ne râdem, ce de căcat dansează Firea, ce penibil, ho, ho, ho. 

Am dat play de două ori. Sincer, nu mi-a venit să cred că Firea arată așa. Ultima oară când am văzut-o arăta ca o tăntiță cu fundul mare, plus că pe mine mă termină psihic vocea ei, pare un bărbat maniac care vorbește subțire ca să atragă copiii într-un boschet. Brrrr!

Da, Gabriela Firea nu dansează ca un zeu al podiumurilor de dans. Dar, pana mea, cine dansează bine la vârsta ei? Probabil 1% din populație. Dar dă din fund când trebuie, face contact vizual nonstop cu Pandele, arată pasionați unul de altul. Dacă cei doi erau ingineri pe o platformă marină, având același limbaj corporal, am fi dat cu toții like și share. 

Revin la clip. Cum ziceam, nu l-aș fi văzut dacă nu-l distribuiau fanii lui Nicușor Dan. Și nu l-ar fi văzut mulți, pentru că in mediul online Gabriela Firea are puțini fani, față de candidatul Dreptei. Iar dintre cei indeciși, eu pun pariu cu oricine că reacția la clip a fost mai degrabă favorabilă decât defavorabilă. Pentru că în acest clip se văd:

  1. O tipă cu curu' mare care nu-l mai are mare.
  2. O tipă cu cur decent pentru vârsta ei care dansează pe o melodie care ne place tuturor.
  3. O tipă scorțoasă și antipatică care se poartă foarte cute cu soțul ei, chiar dacă ăsta e doar un șifonier vopsit greșit.

Nu stau în București. Nu votez nici cu Firea, nici cu Nicușor. Părerile mele despre cei doi sunt cunoscute: ea patronează cea mai mare risipă din istoria României, el mi se pare instabil psihic. Dar dacă e să mă uit care din cei doi a arătat mai bine săptămâna trecută în ochii publicului indecis, va trebui să arăt spre ea. Și pun pariu că sondajele de săptămâna asta vor fi mai bune pentru Firea decât sondajele de săptămâna trecută doar din cauza acestui clip. Iar meritul nu e al ei, ci al viralizatorilor. Al snobilor care cred fie că orice face Firea e de căcat, fie că Nicușor Dan dansează ca Dan Spătaru tânăr, dar nu vrea să se afișeze. 

Morons. 

 

Votați cum vreți, citiți când puteți. 
 
 

 

Mai multe din această categorie: « proștilor
© 2019 Bogdan Stoica