de ce n-ai zis, băi Vlade, de la început, că tac-tu' a fost sifon?

Zilele trecute am făcut fotografii pentru un PLUS-er. Unul din colegii mei dintr-un proiect la care lucrez de vreo doi ani este PLUS-er. Știu o droaie de PLUS-eri foarte mișto. La Ploiești, orașul meu, PLUS-ul și-a pus candidat la primărie un băiat valabil. Nu am nici o problemă cu PLUS, ăsta nu e un text politic. E un text pentru Vlad Voiculescu, micul mare ipocrit de căcat. 

De ce n-ai zis, băi Vlade, de la început, că tac-tu' a fost sifon? Când ai apărut tu, ca o floricică, în 2016, de ce n-ai zis, băi, că tac'tu' a fost sifon? Era foarte ok să ne spui asta, atunci. "Vin la ministerul Sănătății cu următoarele idei, am mașină, câine, pula mea, sunt Scorpion și prefer fasolea afumată cu trufe, nu beau vin niciodată, doar bere și vreau să adaug că tatăl meu a fost colaborator al Securității, pentru că așa era pe timpul lui Ceașcă, cine lucra cu străinii trebuia să colaboreze cu Securitatea, iar tata era monitor de schi în Poiana, deci n-a avut de ales". Jumătate dintre cei care te înjură azi te-ar fi înjurat și atunci. Jumătate nu (inclusiv eu) n-am fi făcut-o. Am fi trecut-o la "asta e". Ce era să zici tu, la frumoasa vârstă de trei ani, când tac'tu' scria turnătorii pe masa din bucătărie? "Taaatiii, am făcut caca și nu mai vleau să colabolezi cu seculitatea"?

Azi, însă, te înjur și eu. Ai tăcut ca o lepră, deși de patru ani ești în spațiul public. Ai fi tăcut și ieri, dacă nu exploda dezvăluirea peste tot. Pentru mine, genul asta de tăcere înseamnă că tu nu ai închis capitolul "Securitatea". Că ai/aveai un plan ascuns, în care fosta sau actuala Securitate avea un rol. Și asta te face, oricât ai fi tu de comestibil ca om, un personaj politic de căcat. Din cauza ta, zeci, sute, mii de PLUS-eri ok, normali la cap și fără scheleți prin șifonier, vor avea de suferit la alegerile de anul ăsta. Din marea sperantă a politicii ai ajuns mărul stricat, care dă senzatia că toată lada cu mere e compromisă.

In incheiere, trebuie să-ti mărturisesc și eu ceva despre relația tatălui meu cu Securitatea. În cartier, la zece case distanță, era casa unui securist. Avea trei băieți, tupeiști cât cuprinde, dar mai plăpânzi. Lotul Stoica era format tot din trei băieți, toți trei numa' lumini ale blândeții și purității, plus rezervele (sor'mea). Și țin minte că tata ne-a zis odată: "să nu cumva să-i bateți pe copiii lu' X*R&(F, că ne bagă securistu' ăla împuțit la beci, paștele și cristoșii mamii lui, ați văzut că și așa tot vine sectoristu' să mă întrebe dacă nu cumva fac țuică, numa' de belele cu ăsta n-am nevoie, aveți grijă ce vorbiți că e plin de sifoane in cartier. Așa, că tot mi-am adus aminte: care din voi se duce să umple sifoanele?"

__cartile mele sunt aici__

https://bogdanstoica.ro/shop

 
© 2019 Bogdan Stoica