www.bogdanstoica.ro

Cum îți îmbunătățeste viața sexuală o unghieră bună

Pentru Creangă, amintirile începeau cu șfara de motocei cu care se jucau pisicile pe prispă. Dacă citești cu atenție amintirile lui Creangă, o să vezi că este o carte motivațională. Prin toate povestioarele alea, Creangă se vindeca de prezent făcând recurs la trecut. De-aia au si devenit atat de celebre amintirile: pentru ca sunt cele mai bine scrise texte din tot palmaresul lui.

Toți avem amintiri de-astea. Unii din copilărie, alții din tinerețe. Pentru unii sunt importante imaginile, pentru alții sunete sau mirosuri. Am și eu câteva declanșatoare de-astea. Rucsacul foto, de exemplu: e jerpelit la maxim, dar nu renunț la el până nu se rupe sau se strică vreun fermoar, pentru că e primul meu rucsac dedicat. Jeanșii Levi's de vară, cumpărați în 2002, cand aveam patratele pe abdomen, care încă-mi vin, chiar dacă un buzunar e acum doar un pretext să mă scarpin la coaie. Și unghiera, de care nu mai știu nimic :(

Ultima oară am folosit-o să-mi scot un ciob din mână. Eram în bucătărie, n-a mers, am pus unghiera lângă filtrul de cafea și am pus mâna pe un cuțit... și de acolo nu mai știu. Sper doar că n-am aruncat-o. Am cumpărat-o în 1992, când am plecat în armată, cum plecau toti, cu dotări minime. Oricum urmă să ne jefuiască veteranii.... Nici nu mi-a furat-o nimeni, nici nu m-a dezamagit vreodată. Îmi pare rău că nu m-am uitat niciodată ce marca era, pentru că și-a făcut treaba de parcă era din oțel elvețian. Gândiți-vă și voi: dacă-mi tai unghiile de la picioare săptămânal, în 20 de ani am folosit-o de peste o mie de ori. Adăugați și unghiile de la mâini, și toate cuiele pentru care n-am avut un clește cu fălci fine, toate ațele pe care mi le-am smuls din haine, toate.... pana mea, o dată am desfăcut o conservă cu unghiera aia, dezdoind cu migală marginea ambutisată. Probabil din cauza asta nici nu mai tăia foarte bine. Unghiile rămâneau ca niște lame de cuter, după ce trecea ea pe acolo, iar pila... pula mea, cred că am cumpărat și pierdut o sută de pile. Cine morții mă-sii le face lungi cât un pix și ascuțite la maxim, de nu poți să le porți în jeanși?

Si de luna trecută nu mai găsesc unghiera. Cu unghiile de la mâini am rezolvat-o: le-am mai ronțăit cu dintii și le-am mai luat la pilă (cumparand încă zece pile, probabil). Dar cu alea de la picioare aveam o problemă reală. Hai, că rupeam ciorapii mai treacă-meargă, dar începuseră să nu-mi mai vină bine pantofii. Și, săptămâna trecută, când i-am făcut lu' pisi o urmă pe picior de ziceai că a zgâriat-o un varan, am decis să fac rost de alta. Altă unghiera, nu altă pisi, care acum se teme un pic de mine ("dacă-mi dădeai una cu ghearele alea peste venele de la glezna sângeram o oră iar tu mai pupai ^$(_@#()&$ doar după ce-ți tăiai și degetele de la picioare, nu doar unghiile" - minte, nu e așa de dura cum se dă ea),. Dar tot m-a enervat că m-a poreclit Wolverine-Junior....

Asa că luni am purces la: Google. Unghiere.

emag. Fuck emag forever, precum se știe, nu halesc acest business scump de nici o culoare, tot sper să vină Amazon și să-i închidă pe farsorii ăștia, cu prețurile lor umflate, cu produsele lor proaste și cu politicile lor asasine de piață.

bebetei.ro. Băi, nu. Clar, nu! Orișicat, îmi place să cred că am măcar unghiile mai groase decât un bebeluș, dacă pula nu....

farmaciatei.ro. Nu vreau unghieră de om bolnav, sunt sănătos tun!

seki.ro. Asta sună așa cum trebuie. A ţac-ţac, pac-pac, harșt-harșt. Intru. Paradisu', nene! Enșpe feluri de unghiere, forfecuţe și pile. Japoneze. Am ales rapid o unghieră de mâini, o unghiera de picioare și o pilă perfectăăăăă, adică mică, deloc ascuțită, care arată ca urechea unui cyborg. Pai eu ador să port urechi în buzunare de cand eram mic!

sek



Azi a venit coletul. Ca manuitor periodic de diverse scule, mi-am dat seama imediat că-s facute din oțel bun: sunt grele.

sex4

 

Am scăpat de ambalaje, am reintrat in rutina zilnică si, in cateva ore, mi-am tăiat si pilit toate unghiile de care stiu. Pe alea de la maini în mașină, la semafoare, iar pe alea de la picioare acasă.

sex2

Pe urmă am luat pila aia șmecheră și am atenuat toate imperfecțiunile (că eu am un pic de burtă și mi-e greu să stau aplecat mult timp cât să-mi ating degetele de la picioare). Pe urmă am coborât să plătesc niște facturi, cu urechea aia de cyborg în buzunar. Dacă avea cineva nevoie de o pilă șmecheră și-l puteam ajuta? Că mie îmi place să ajut....

sex3

Practic, azi, 16 octombrie, am început o viață nouă. Adio ciorapi rupți din interior spre exterior. Adio dureri de deget când port pantofii ăia de costum. Adio urme pe picioarele mele când mă scarpin ca porcul, cu unghiile de la un picior pe celălalt picior. O sa fiu mai pozitiv si mai increzator in fortele mele, adica mai frumos. Si poate o sa am si erectii!

Și adio urme pe picioare lu' pisi! Nici n-o să-i spun. Parcă o și aud, in pat: "nesimțitule, ești cu șosetele în picioare?!", iar eu spunând, ca un bărbat adevărat, d-ăla foarte sigur pe el: "nu, pisi, doar că acum am unghiile foarte-foarte mătăsoase", iar ea strigând: "daaaa, asta visam din adolescență, un bărbat cu cele mai frumoase unghii la picioare din lume, mâine îți fac pilaf din găină de casă, superbule!", iar eu luand-o de mană si alergand amandoi spre apus (in planul meu, geamul de la dormitor, de la etajul opt, dă fix spre o plajă superbă din Bali, fix acolo!), purtand in maini amandoi buchete uriase de unghiere (eu), forfecuțe si pensete (ea), iar lumea strigand dupa noi "wow, ce unghii incredibile au ăia doi"...

Ce frumos si ce realist, nu? Eram precisă că o să vă placă.

Site-ul cu cele mai mișto unghiere e aici.
Pe facebook găsiți brandul asta aici.
Daca esti genul patriotic, ca mine, poti sta linistit: afacerea e a unui clujean. Adica un fel de bucureștean, dar mai mișto.
© 2017 Bogdan Stoica