Jurnal de Ghena pentru copii - povestea pisoiului gasit la gunoi

"Jurnal de Ghenă pentru copii - povestea pisoiului gasit la gunoi" este varianta îmbunătăţită a cărţii "Jurnal de Ghenă - pentru adulti", cartea scrisă de pisica pe care am găsit-o vara trecută acolo unde oamenii aruncă ce nu le mai trebuie.  Ghenă este încă un copil, dar nu mai e atât de mic şi de prost încât să nu poată suportă o discuţie despre responsabilitate. Problema e că atunci când discut cu el, Ghenă se plictiseşte şi adoarme. Şi acum doarme. Aşa că i-am scris un mesaj, cu bobiţe, chiar pe blatul mesei, locul lui preferat.

„Dragă Ghenă,

Ai observat că nu m-am băgat când ţi-au publicat cartea şi nu ţi-am zis nimic despre stilul literar abordat şi despre cele 124 de cuvinte urâte folosite. Sper însă că ai să ţii cont de mesajele venite de la mămicile şi tăticii care ţi-au cumpărat cartea şi care o ascund acum de copiii lor, temându-se că aceştia ar putea să ia exemplu de la tine şi să înceapă să vorbească urat.  Aşa că te rog să-ţi aduci aminte că eşti un copil şi că poţi fi eroul altor copii dacă rescrii Jurnal de Ghenă. Lasă expresiile urâte, lasă înjurăturile şi fă-le un bine copiilor şi pisicilor din România, învăţându-i lucrurile pe care le ştii atât de bine. Fă-i pe copiii oamenilor să comunice şi şi să trăiască în armonie cu pisicile. Dacă faci asta, la ghenă vor fi tot mai puţine pisici fără un cămin, dar şi şi tot mai puţini copii care nu ştiu să citească.  Ţi-am lăsat bobiţe din belşug, că sunt rupt de oboseală. Sper să nu mă trezeşti şi mâine la cinci dimineaţa“.

A două zi, când m-am trezit, Ghenă dormea. Pe masă nu mai era, însă, nici o bobiţă.

Câteva zile mai târziu, m-a sunat Diana, de la Editura Univers, să-mi spună că iar a primit un email ciudat şi că îi trebuie o poză cu pisica mea.

I-am trimis-o.

Jurnal de Ghena pentru copii - povestea pisoiului gasit la gunoi se lanseaza oficial la SofistiCat International Spring Show, targul/expozitia/concursul de pisici de rasa care se tine la Romexpo, in weekendul 14-15 aprilie, in organizarea Asociatiei Felina Sofisticat

© 2023 Bogdan Stoica