aprozarul lui George aprozarul lui George

vă invit la aprozarul lui George. face și el un ban, mănânci și tu ceva cu gust...

Imi permiteți să vă adresez o invitație la noul nostru magazin de legume-fructe din strada Bănești nr 4 (vis a vis de Mega Image Republicii)? În speranța că nu ne veți ocoli va atașez o fotografie pt a fi mai ușor de identificat. Mii de scuze pt deranj! (George)

 

Mă uit la poza expeditorului. Nu-l știam pe tip. Dar părea ok... 

Când un mesaj sună așa, nu e nici un deranj. Plus că, pana mea, n-am fost niciodată invitat la "inaugurarea" unui aprozar. Așa că m-am dus. Nu ieri, când mi-a scris George, ci azi, când mi-am adus aminte că frigiderul meu e ca Daniela Crudu: gol.

Ghici cine vindea la aprozat? George. Curat și el, curat și aprozarul. Care e o mică bijuterie ergonomică, atât de multe chestii încap în cămăruța aia. Și arătau bine. George zicea că le aduce de la niște ferme, nu de la depozitul de turcisme congelate. 

Mi-am luat roșii, ceapă, ardei capia. Vreo patru kile, per total. Ajuns acasă, am constatat că din roșii sare zeama în toate părțile când le muști, că ardeii capia s-au înfrățit pe sub pământ cu ardeii iuți și pișcă senzațional de subtil, și că ceapa aia de apă nu e ca ceapa de apă de supermarket, care pute de vomiți. E aproape dulce.

La doi pași de aprozarul lui George, spre nord, am găsit o brutărie, cu pâine de casă demențială. Invers, spre centru, la 100 de metri, am găsit un magazin "de producător". Mi-am luat ouă, brânză și scăriță afumată (eu o știam de kaiser)

Am ajuns acasă și-am mâncat din toate. Bune toate! Am mâncat ca un rege, deși n-am cheltuit pe tot decât vreo 30 de lei. Și după aia, la o țigară, m-am înjurat de toate alea pentru că sunt prost. Pe urmă v-am înjurat pe voi, ăștia care mai stați pe Republicii, pentru că sunteți la fel de proști ca mine. Rupem coșurile din Carrefour și din Mega, cu prostii scumpe și fără gust, când tot ce trebuie e să căscăm gura ce se ascunde prin spatele vitrinelor mici. Măcar de s-ar îmbogăți George, brutăreasa aia și tipa de la magazinul de carne/brânză și tot ar fi mai bine decât să băgăm bani în buzunarele corporatiștilor de la Mega și Carrefour. Avem șansa să nu pățim ca nemții, care o dată pe săptămână iau masa la cârciuma din cartier, că dacă nu fac asta, omul ăla o să închidă, și în locul lui o să vină un arab cu o casă de amanet sau un turc cu kebab. 

Apropo: cum morții mă-sii de treabă de poate George să îți dea o sacoșă mare, gratis, dacă cumpărăturile tale depășesc zece lei, în timp ce Mega Image și Carrefour îți iau ecotaxa aia și dacă îți cumperi mâncare de două sute de euro? Cum, frate, cum?

DISCLAIMER 1: N-am fost și nici nu o să fiu plătit cu bani, roșii, ceapă sau ardei capia pentru că am scris acest text. Dacă ești atât de prost încât să crezi că am vreo combinație, du-te în morții mă-tii și cumpără-ți legume de plastic, în continuare, de unde vrei tu.

DISCLAIMER 2: Dacă citești textul ăsta și nu ești din Ploiești, ca mine, ia-ți cartierul la pas. S-ar putea să ai o droaie de surprize plăcute.

............................

Din decembrie 2016, aprozarul lui George se numește Aprozărești și oferă o carte cadou la cumpărături de 20 de lei.

© 2023 Bogdan Stoica