bookfest 2016 - cele mai importante momente

Mă duc din ce în ce mai sceptic la Bookfest. Nu de alta, dar de la an la an, apar o specie nouă de hipsteri: tocilarii. Acum nu mai e de ajuns să citești și altceva decât conversațiile tembele pe net, trebuie să și arăți că citești, prin vestimentație, coafură, mers, argou. Dacă o ținem așa, o să vedem tatuaje cu cărți...

Așa a fost și acum. Am stat câteva ore la Bookfest, de dragul cuiva pentru care târgul de carte este o ocazie de a-și cumpăra noutățile în materie de lectură. "O vezi pe asta? De o lună o caut, și n-am găsit-o nicăieri, nici în librării, nici pe net", mi-a spus, cu satisfacție în glas, după ce am plecat de acolo. Bine, până a găsit-o a durat. Iar în tot timpul ăla, am căscat gura aiurea, mai ales în momentele importante.

  • 1. Cum am intrat am primit un cot zdravăn. Ăsta e salutul oficial, nu?
  • 2. Cinci minute mai târziu, primesc un pliant cu noua ordine vibrațională de la o tipă cu nişte țâțe formidabile. Instantaneu încep să vibrez, deci tipa are dreptate!!!
  • 3. Mă abordează două hostese Parliament, una din ele cu un fund foarte mișto, și îmi prezintă oferta specială Bookfest: la un pachet cumpărat primesc încă unul, iar la un cartuș, primesc un stilou Poienari. Pentru că mi se pare că e genul lui M de stilou, cumpăr un cartuș, iar stiloul este extrem de bine primit, câteva ore mai târziu.
  • 4. Îmi iau o cafea turcească, la ibric și ies la fumat. Trei inși ies la fumat în cămășile lor roz. M-aș întoarce cu spatele la ei, dar mi-e frică.
  • 5. Printre standuri trece tipa cu bluză albastră. Juri că-i blonda din Urzeala Tronurilor. Din motive care-mi scapă, toți o vedem fără bluză. Observ încă o lansare de carte fără public, adică niște oamenii vorbesc la niște microfoane dar nimeni nu-i privește, nu-i bagă în seamă....
  • 6. Un băiat de 16 ani discută cu maică-sa, aprins, despre o ceartă cu Felicia. Poartă în piept un ecuson cu literaturapetocuri.ro. Da, e băiat.
  • 7. Tipa care fumează pe bordura de vis-a-vis îmi arată chiloții, încercând să se ridice. Nimic mișto.
  • 8. Un gras cu costum negru mulat îmi arată cum fumează grașii cu costume negre mulate: cu o mână duce țigara la gură, cu cealaltă își așează freza. Timp de trei minute.
  • 9. În sfârșit, plecăm. La ieșirea din C1, un bătrânel vinde cărți aduse de-acasă. Sunt de la editurile dinăuntru, vi le dau ieftin, se roagă de o doamnă înțepată cu rochie de dantelă. 
  • 10. Ajuns acasă, găsesc fly-erul cu ordinea vibrațională și descarc pozele din telefon. Da, țâțele se văd mulțumitor...

De cumpărat cărți n-am fost în stare, în atmosfera aia de second-hand la care s-a băgat marfă. Prea mare agitația, prea multă hărmălaie. Dar persoana pentru care m-am dus acolo și-a luat douăjdouă....

© 2023 Bogdan Stoica