Bai Varujane, de ce dracu l-ai inlocuit pe Anastase cu Pintoiu, la Conpet?

Anul trecut, toata presa, inclusiv subsemnatul, l-am eviscerat mediatic pe Corneliu Anastase, tatal Robertei Anastase, pentru ca era platit ca sa fie consilier personal al directorului Conpet SA. 

Anastase are habar de industria petroliera: a lucrat in Upetrom, in Petrotrans. Pozitia sa la Conpet era, cu toate astea, nemeritata. Daca n-ar fi fost tatal presedintelui Camerei Deputatilor, n-ar fi fost angajat niciodata pe un asemenea post. Nimeni nu are nevoie, intr-o companie strategica, de interes national, de un nene in varsta, care nu se simte foarte bine tot timpul, deci cu o putere de munca diminuata.

Asa ca Anastase Senior a zburat din Conpet. A avut grija chiar premierul Victor Ponta de asta. Si ce discurs, si ce taraboi...

Ca sa ce?

Ca sa-l puna acum, pe acelasi post, pe consilierul judetean PNL Toma Pintoiu.

Specialist in comunicatii. Fost sef in Romtelecom. Om de afaceri. Consilier judetean. Singura lui legatura cu industria petroliera este ca-si alimenteaza masina cu motorina. Il cunosc personal, nu discut discutii. Are calitati, nu e un cretin, dar Pintoiu nu-ti poate enumera rafinariile functionale ale Romaniei, dar sa-ti spuna ce duce sau aduce Conpet de si catre ele, in ce cantitati si cum poate fi optimizata aceasta activitate intr-o maniera la care managementul companiei nu s-a gandit inca, de-a fost nevoie de un consilier personal al managerului.

De la Conpet, Toma Pintoiu ia intre 30 si 60 de milioane de lei vechi lunar, degeaba. De fapt, nu degeaba: ca sa nu-i mai ia tatal Robertei Anastase. Nici prin cap nu le-a trecut astora sa aduca la Conpet un consultant autentic. Unul care sa consilieze managementul in vederea lansarii pe bursa, sau unul care sa faca bani din numeroasele proprietati imobiliare ale Conpet.

Tot ce le-a trecut prin cap genialilor care conduc Romania, a fost sa angajeze, la o companie strategica, un nene, ca sa ia un salariu, si sa-l duca acasa la el.

© 2023 Bogdan Stoica