Avem un cancer. Cum procedam?

"Mai lasa-ma, frate, in pula mea. Cum vorbesti despre cancer, cum imi aduc aminte cum a murit mama. Altceva n-ai de povestit?", mi-a explodat verbal, un prieten, zilele trecute. 

Avea dreptate. Discut prea mult despre cancer. Dar nu de nebun. Tot mai multi dintre apropiatii mei au introdus subiectul "cancer" in conversatii. 

Un prieten bun s-a trezit cu sotia bolnava de cancer. Fiica unui amic are cancer. O fosta colaboratoare s-a trezit cu un cancer la tiroida, la 20 de ani. O prietena abia s-a vindecat de cancer ovarian. Tatal altui prieten a murit de cancer. Fiul unui client a murit de cancer. - Asta e bilantul conversatiilor pe ultimile doua luni, nu pe ultimii 5 ani, cum ai putea crede.

Azi, am aflat ca sotia prietenului meu a murit. O femeie senzationala, cu o familie de pus in rama. O tipa care deborda de chef de viata. Aura nu avea, nici cand am vazut-o ultima oara, si nu are nici acum, in mintea mea, figura unei femei care este pregatita sa moara. 

De-aia, acum, ma intreb ce sa fac? Sa astept ca nenorocirea asta numita cancer sa loveasca din nou, in jurul meu, si sa spun din nou "imi pare rau"? Sau pot face ceva? 

Nu cumva e si vina noastra ca incidenta cancerului a crescut alarmant? Nu cumva, pe fondul indolentei noastre, niste nenorociti ne otravesc aerul, apa, alimentele, viata, cu niste chestii care provoaca atat de rapid, cancer? Cancerul nu se ia, ca raceala. Ceva il provoaca. Si faptul ca nu stim ce este vina noastra. Ignoranta, ca principiu, este un defect personal, nu o chestie care ni se intampla din cauze independente de vointa noastra. Avem legi, norme, care ne permit sa aflam aproape orice despre mediul in care traim. Avem tone de informatii, gratuit, la dispozitie, pe net, si nu le folosim. 

O sa spuneti ca fiecare secol a avut molima lui. Lepra, malaria, ciuma, tbc-ul, sida, etc. Si ca noi ne-am sincronizat cu cancerul, atata tot. Se poate sa fie asa. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa stam capra, in fata destinului. Ca trebuie sa ne acceptam acest tip de soarta care nu are nici o legatura cu divinitatea, ci cu lacomia unora. In realitate, putem sa impunem, prin masa enorma pe care o avem impreuna, noi reguli. Putem sa scapam de amenintarea asta.

Cum spuneam, inca nu stiu ce sa fac. Nu sunt medic. Nu am vreo functie publica. Competentele mele sunt limitate la a pune intrebari si a publica raspunsuri pe cateva platforme online. Altceva, decat sa difuzez informatii, nu am ce face. Ce-o sa se intample cu informatiile, numai voi stiti. Pentru mine, e limpede ca trebuie sa fim mai atenti la acest dusman invizibil. Cum o sa faca fiecare asta, habar n-am. Cum o s-o fac eu? Nici asta nu stiu, inca.

"In aceasta dimineață, după o luptă istovitoare cu boala, frumoasa mea soție Aura s-a predat!", scria prietenul meu, azi-dimineata. Nu. Aura nu s-a predat. Doar ca n-a avut nici o sansa, inconjurata de ignoranti lasi si comozi ca noi. Banii, timpul si sprijinul familiei si prietenilor n-au fost de ajuns. Era nevoie ca un sistem sa se lupte pentru ea, iar sistemul nu functioneaza, pentru ca nu ne-a interesat niciodata, pe bune, cum functioneaza un sistem de lupta anti-cancer. 

Odihneste-te in pace, Aura. 

© 2023 Bogdan Stoica