Opticris - Nu ma mai duc
Eu am descoperit tarziu magazinul Opticris din mall. Si ieri am intrat prima oara, sa ma uit dupa niste ochelari de soare. Asta pentru că mi-am pierdut şi ultimii ochelari de soare buni, Polaroid, cumpăraţi de la Sensiblu.
Din capul locului, trebuie sa va spun ca nu-i inteleg pe aia care dau pe niste ochelari de soare cat pe un televizor cu diagonala mare. Cred sincer ca, atunci cand ai nevoie de niste ochelari de soare scumpi, de fapt tu n-ai nevoie de ochelari de soare. Problema ta este recunoasterea sociala. Vrei, practic, ca lumea sa stie ca n=ai nici o problema sa arunci cu banii pe geam.
Si la Opticris e locul perfect pentru acest act de dementa financiara. Prada, Burberry, etc. Eram insa la prima vizita in magazin, habar n-aveam asta, cand ma uitam. Si as fi stat mai mult daca nu ma asasina psihic o vanzatoare.
Amabila la maxim. Prea amabila. Vivace. Dansa, practic, in jurul meu. Si precisa, ca un cronometru.
La fiecare patru secunde, auzeam, din stanga, din dreapta, sau din spate, ceva de genul:
- va pot ajuta cu ceva
- sa vi-i dau sa-i probati
- acestia sunt polarizati
- acestia sunt ultimul model
- ne completati si noua un formular, va rog.
Asa ca nu ma mai duc la Opticris. Prea stresant.
Inca ceva legat de ochelari: de ce mor'ţii mă-sii e sigla imprimată pe lentilă, la mai toate perechile de ochelari de soare noi. De ce trebuie să se uite cineva la mine, vara, ca la un panou publicitar?