Paul - Ploiesti Shopping City

Ceva e in neregulă cu Paul, localul din Ploiesti Shopping City. Şi trebuia să-mi dau seama de asta de când le-am văzut anunţul de angajare pentru bucătari: "Conditii: 18 ani împliniţi; absolvent minim 10 clase; seriozitate; capacitatea de a lucra în echipa". 18 ani, bucatar?! Meseria asta se invata la nivel quality in 10-15 ani, nu in doi-trei.....

Ce nu-mi place, în primul rând, este preţul produselor. Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă plâng că n-am cu ce să-mi plătesc consumaţiile. Problema e că, de 28* de lei, bani pentru care primeşti de la Paul două mini-sandwich-uri cât podul palmei, o tartă cu fructe şi o apă, mănânci un fel de mancare usor si un desert de-ţi baţi copiii cu cureaua de la ceas, la Tres Olivos, Da Vinci, Lazzarini, Prestij sau Boccaccio. In plus, mi se pare descalificant pentru cine face preturile la Paul ca poate promova preturile la ce-am cumparat eu, in paralel cu oferta "trei cornuri la 9 lei". Cornurile alea sunt cat  franzela mai mica, fiecare! Asta ma face sa ma gandesc la doua variante: ori cornurile sunt pline cu chimicale ieftine, si atunci ma intreb unde este standardul de local premium, ori ce-am primit eu a fost supraevaluat cu tupeu, si atunci ma intreb ce fel de public vrea Paul: unul prost si snob?

Nu-mi mai place la Paul si pentru ca merg pe langa vitrina aia de la dreapta la stanga, sa-mi aleg produsele, apoi ma duc iar la stanga, sa achit, si din nou la dreapta, sa-mi iau tava cu produse. 

Nu-mi place cafeaua. Lavazza?! De-un Julius Meinl, cea mai chic marca de cafea premium din Europa, ce-ati spune? Si dau si ăia esspresoarele gratis, nu-i problemă...

Pe fond, e vorba doar despre asteptarile tale, cand te duci la Paul. Unii spun că localul este o patiserie. Proprietarii localului îşi spun "restaurant francez". Pentru mine, Paul e doar un fast-food care a renuntat mult prea devreme la politicile de dezvoltare sustenabila, unde pretul rezonabil este vectorul principal.

 

* - N-am memoria notelor de plata. Dar parca la Paul din Baneasa Shopping City preturile erau mai mici...

© 2023 Bogdan Stoica