De două-trei ori pe an, aud/vad/scriu despre asa ceva: o tâmpită face un copil cu un trepanat și ,dupa ce-l naste, îl abandonează. Pe unde nimerește: în padure, la ghenă, pe câmp, în canale, într-o pungă dintr-un lift, etc. Ei bine, copiii astia nu mor, desi zac acolo cu orele, prada frigului, cainilor vagabonzi, sau accidentelor de tot felul. Asta în conditiile in care un copil fabricat de un cuplu de oameni normali face macar o pneumonie dacă este lăsat afara prost imbracat, mai mult de o oră. Sau se sufocă în maşină. Sau îşi bagă un cui pe gât. Sau cade cu fata intr-o oala cu apa si se ineaca. In nouă cazuri din zece, găseşte el o soluţie să-şi pună viaţa în pericol....

Nu sunt o persoana care cauta explicatii la biserica. Se prea poate sa existe o forma superioara de viata sau energie, de orice fel, care ne coordoneaza destinele. Nu cred, insa, ca ea poate fi vizualizata intr-un batranel imbracat intr-un fel de rochie sau intr-un tip cu moaca de hipster si cu cicatrici pe maini si picioare. E altceva. Ce aflăm noi de la preoţi este doar o "copie China", deformată şi prost tradusă, a evenimentelor sau revelaţiilor petrecute la începutul omenirii. 

Cert este că, orice sau oricine ar fi acest nene divin, sunt convins ca in 'firma" lui, exista un departament special dedicat bebelusilor: Key-Clients, Corporate, VIP, Gold, ceva de genul ăsta. Pentru că altfel nu se explică ce se întâmplă, e complet anormal....

UPDATE 1 aprilie 2013: Cei doi cretini din Ploiesti care si-au abandonat bebelusul in padure vor sta doi ani la inchisoare. Curtea de Apel Ploiesti a considerat ca pedeapsa intiala, de trei ani, e prea mare, in contextul in care  cei doi aveau "o conduita buna inainte de savarsirea faptei". 

Corect. Pana cand n-au incercat sa-si omoare copilul, n-au incercat sa mai omoare pe nimeni. 

UPDATE 11 septembrie: Sentinta ramane definitiva. 

Scris in noiembrie 2010. Nu mai sunt client Vodafone, deci n-am mai intrat in magazinele lor. Sunt sigur ca au schimbat aplicatia, de atunci...

................................

Ziua M, eveniment important, deci caut un telefon miiiic-mic-mic. Pudrifon cum au spioanele nu găsesc, deci iau la mână ofertele de pe net, ocazie cu care dau din nou de Modu, ăl mai şmecher telefon din lume. Pentru România, Modu apare ca o exclusivitate Vodafone, deci îmi fac timp şi mă îndrept spre cea mai apropiată reprezentanţă.

Ghinion la Vodafone Republicii. "Modu?". "Nu. Doar la Dealul Mare". Ajung la magazinul Vodafone din centru, unde aflu că Modu e de găsit doar la Galeriile Comerciale. Trap-trap-trap, la Galerii. "Da, avem Modu, un moment". "Moment Kodak" era o formulă mai apropiată de ceea ce avea să urmeze...

4 minute stau, admirând o ţigancă care vorbea la un mobil, maxim de tare: "Da, ăştia nu merge să refacă abonamentul de date pe număr de mobil. Da, pula mea, cică nu merge". Ce să mai zici? Aşa e ăştia, nu merge, ai dreacu'...

Revine din spate fata, cu o cutie. "Ăsta e". "Asta e o cutie", îi spun eu în gând, dar cu voce tare n-am spus decât "pot să văd cum arată?". Cutia se desface, iar Modu mi se prezintă în toată splendoarea lui. E roz (excelent!) şi am avut brichete mai mari, deci e perfect pentru ziua M. Pun întrebarea "cât costă?".

Eeee, aici s-a terminat cu şmecheria. Fata nu ştia. Nici computerul nu ştia. Mă ofer să caut eu pe Google, pe telefon, dar fata insistă să deschidă aplicaţia, care nu mergea. Şi nu mergea, şi nu mergea... Când s-a deschis, am constatat amândoi că nu ştim codul Modu din aplicaţie. Eu pe bună dreptate, dar ea.... Nici colegul 1 nu ştia, nici colegul 2. Colegul 3 nici n-a răspuns la întrebarea fetei. Iar aplicaţia aia nu poate fi interogată după model, ci după cod. Evident, atunci când merge...

După alte şapte minute de privit fix mânuţa aia firavă de fată strângând inutil mouse-ul, am decis să schimb abordarea. "Putem să deschidem telefonul, să văd cum merge, că văd că n-are decât 5 butoane, să văd ce jacket-uri îi iau...". Dar fata îşi continua picajul din lună. "Nu ştiu cum merge. Nu ştiu dacă am jacketuri. Nu ştiu cum se montează. N-am vândut nici unul, a mai întrebat cineva de el acum două luni". Deja mă simţeam prost: venisem ca impertinentul să cer informaţii despre un telefon nepopular. Păi n-avea fata dreptate?! Avea!

În impertinenţa mea, mă cam enervasem ca Vodafone are de vânzare un telefon cu un meniu topsecret, dependent de nişte accesorii misterioase, la un preţ necunoscut. Aşa că am decis să ies demn din scenă cu întrebarea: "Trec mai târziu, poate aflaţi între timp preţul unui Modu cu tot cu jacketuri?". Ei bine, dragii mei, nu am primit răspunsul aşteptat, ci : "Nu ştiu ce să vă spun. Dacă asta (aplicaţia - n.m.) nu merge..."

Ce-am învăţat eu din asta? Că poate să fie Vodafone cât de şmecher, iar Modu cea mai exclusivistă marfă, dacă între eforturile lor de miliarde de euro şi mine se interpune un soft prost, M nu se va alege cu un Modu, ci cu următoarea alegere, adică un Samsung miiic-mic-mic. De fapt, s-a şi ales. E negru, mai mare ca Modu, are touchscreen şi i-am luat şi o husă roz...

O să râdeţi, dar eu mă simt la Vienna Cafe exact ca în cantina din unitatea militară unde am făcut armata. Motive sunt două: 1. E foarte greu să nu mănânci ceva, deşi ai venit pentru o cafea şi o discuţie; 2. Ştiu pe toată lumea: da, chiar şi pe cei pe care nu-i cunosc personal, tot îi ştiu după moacă, pentru că le-am văzut moaca pe Facebook.

Relaţionarea din mintea mea e pozitivă: cantina este, pentru orice soldat, singurul loc în care nu rişti să auzi, din senin, comanda "Culcat!" Aşa şi la Vienna Cafe: nu risc să dau peste antipatici, deci mă duc cu plăcere.

Pe fond, asta e şmecheria Vienna Cafe. E de departe cel mai monden loc de luat masa al Ploieştiului. Localul are noroc, statutul ăsta i se potriveşte. Şi numele e ok, chiar dacă e al treilea local din Ploieşti numit aşa. Da, nu vă încruntaţi, mini-pub-urile din benzinăriile OMV se numesc tot Vienna Cafe. Sau nu v-aţi uitat niciodată pe geamuri?!

Vienna Cafe are de departe cea mai mişto terasă din oraş, făcută - culmea! - pe locul celei mai frumoase foste terase din Ploieşti, Merry parcă se numea, nu? Nu mă aştept să mă aprobaţi, probabil mulţi dintre voi erau, pe vremea aia, doar un licăr de interes în ochii a doi străini care beau un suc la mese alăturate...

Despre interior nu mă pronunţ, pentru că am auzit un arhitect vorbind despre el. Pot să vă asigur însă că Vienna Cafe nu e doar "mişto decorat", ci făcut într-un stil care apare în manuale şi e făcut bine. Nu ştiu nimic despre zona de restaurant, pentru că, paradoxal, n-am mâncat niciodată acolo; numai în bar sau la separeu. 

Mâncarea de la Vienna Cafe e fără cusur. Eu, posesorul celui mai needucat stomac din lume, sunt capabil să mănânc aproape orice de acolo. Ţin minte că am mâncat o dată, spre propria-mi stupefacţie, ceva cu conopidă, deşi consider asta, lângă porumb şi sfeclă, un furaj bun doar pentru vaci. Ştie bucătarul ăla...

În plus, şi la Vienna Cafe a apărut "afordable menu", costă 19 lei şi include trei feluri de mâncare. Cu un leu mai puţin ca la Bulevard, cu doi lei mai mult decât costă nenorocita aia de ciorbă de la Casa Prahoveană şi cu 10 lei mai puţin decât spanacul de lux de la London House. Apropo, spanacul de la Vienna Cafe e mai bun...

Sigur, n-ajunge să ai 20 de lei ca să te rupi în figuri la Vienna Cafe, la prânz. Localul impune tot atât cât clienţii obişinuiţi ai locului: o droaie de oameni de afaceri, baschetbaliştii de la Asesoft, plus cea mai mare cantitate de expaţi văzută vreodată într-un local din Ploieşti. De fapt, aşa s-a branduit Vienna Cafe ca local tare în Ploieşti: făcând cunoştinţă străinilor cu bucătăria românească. Cine a văzut vreodată un japonez beat muci zâmbind unei bucăţi de pastramă de oaie ştie la ce mă refer..

Am scris mai sus "baschetbalişti", deci v-aţi prins că Vienna Cafe e plin de fete: puştoaice de liceu, foste şi actuale wannabe... Curvetul de lux nu vine la prânz, ci seara; din nou, o deosebire faţă de London: proxeneţii lipsesc.

Singura mea problemă la Vienna Cafe e cu toaleta: mereu o găsesc plină de pătrăţele de hîrtie igienică aruncate peste tot, ca un confetti gigant. Vrea cineva să-mi transmită un mesaj, sau care-i faza? :))) Pentru că, să ştiţi, nu mă cac prin cârciumi niciodată, pentru că nici una nu pune cărţi sau ziare în wc-uri...

"Ne vedem acolo unde ne-am văzut ultima oară, da?". Da... Ce dracu' să faci dacă ăla cu care te vezi ştie să ajungă la o singură cârciumă din Ploieşti? Te duci, deşi ultima oară ai spus că e ultima oară când calci pe acolo. Şi m-am dus...

M-am dus în timp. Casa Ploiesteana lângă Konaque) arată exact la fel ca acum un an. Acelaşi decor emo, cu tente folclorice. Totul e pastelat şi şters, în tonuri sumbre, de zici că Tokia Hotel e de fapt o doină muntenească reorchestrată. Ospătăriţa întăreşte impresia: gravă, aparent autoritară, dar fără să fie în stare să răspundă la întrebarea "ce ciorbă poţi să aduci în trei minute?".

Câştigătoarea a fost "de văcuţă". Un bou bătrân, probabil, aţos ca o gumă proastă. Anul ăsta, doar la Casa Ploiesteană am gustat un fel de mâncare pe care alte localuri l-au abandonat: ciorba de orice. Se face o ciorbă cu toate zarzavaturile, în care se adaugă, în funcţie de preferinţa clientului, carne de porc, pui, viţă sau perişoare. Ce mi se zvârcolea mie prin ciorba călduţă (apropo: ciorba se serveşte doar fierbinte) era prea negru ca să fie proaspăt şi prea tare ca să nu fi venit direct din congelator. 

Fata a mai pus lângă ciorbă un ardei neusturat, un păhărel de 4 mililitri de smântână şi două chifle obosite. La cum arăta masa mea, merita o tăbliţă cu numele "natură veche cu dobitoc".

Eu, adică dobitocul, am mâncat "tabloul", dar ce pana mea era să fac până venea ăsta al meu?! Am cerut şi nota, să uit. Micuţa a înţeles la fel de prost: mi-a cerut 17,9 lei. Probabil moaca mea spunea tot, pentru că a spus "v-am pus şi apa minerală".

Eeee? Mai poţi să zici ceva?

Eu n-am putut. Şi e ultima oară când m-am dus la Casa Ploiesteană. 

Am fost acum un an ultima oară în barul 14, pe la prânz. Am mâncat nişte sandwich-uri calde, pline de un parizer odios. În seara asta am ajuns iar, fără nici un chef, dar convocat de un bucureştean, după principiul "doar acolo ştiu să ajung". Am o baftă de d-ăştia....

Altceva, frate, fără "black beauties"... Singura problemă a serii a fost un echipaj de "doi plus două", ieşiţi probabil să sărbătorească ieftin nunta de argint. Vă asigur, două femei de 50 de ani, uşor luate în goarnă de nişte ginuri şi excitate probabil de fuck-ul festiv anunţat după, pot face gălăgie cât 20 de eleve de-a zecea care au trecut a unş'pea...

Nota zece pentru organizare. Cele două mucoase - o blondă şi-o brunetă de 1.50m fiecare - au făcut faţă cu brio, timp de două ore, la vreo 10 mese ocupate de vreo 30 de inşi. La fel de rapid ca la London, la fel de silenţios ca la Bulevard.

Nota 10 pentru mâncare. Bucătarul şi-a dat masterul în faţa mea livrând la masa noastră un fel de mâncare tipic unui hotel de lux şi unul - unei case de ţăran autentic. 

Nota 7 pentru nota de plată. Chiar dacă preţul mâncării este rezonabil, barul 14 se înscrie în categoria localurilor în care un fresh de portocale costă de la 10 lei în sus, o chestie pe care nu o pricep: 4 portocale, adică necesarul pentru un pahar de suc natural, costă 2 lei. Ce pula mea plătesc de încă opt lei, paiul?!

[Paranteză: localul care o să facă din freshul de portocale un produs popular, la 4-6 lei, o să dea lovitura în Ploieşti.!]

Per total, barul 14 e ok. Ok să mergi să bei 10 beri, în gaşcă de 10 inşi, nu să te chinui să discuţi despre dezvoltare online.

Să mănânci la prânz la Bulevard e o experienţă absolut mişto: atunci când băiatul ăla cu vestă îţi deschide uşa (cum dracu' face, pândeşte după uşă când se apropie cineva de scări?), ai brusc senzaţia că eşti proprietarul unui castel şi că majordomul te aşteaptă să iei masa. 

Intri, şi senzaţia de proprietate se accentuează: localul e gol. Ploieştenii asociează Bulevard-ul cu "ieşitul la masă seara", habar n-are lumea că şi la Bulevard s-a introdus un afordable meniu, la doar 20 de lei. Nu mă mir de reacţia asta, localul impune respect; se vede că a fost restaurat, nu zugrăvit şi arată impecabil. Iar ospătarii merg parcă pe pernă de aer, nu îi auzi decât lângă umăr cu un "permiteţi?"

Până şi meniul zilei iese dintr-o mapă disproporţionat de mare (deci scumpă, pierzi mult din material la tipar - mă pricep), decorată cu timbru sec: pe lista scrisă cu un font frumos, dar citibil, sunt trei feluri de ciorbă şi trei feluri principale. Aleg coirbă de perişoare şi ciolan afumat cu fasole, iar ospătarul dispare la fel de silenţios ca un Merţan.

Mâncarea e excelentă la Bulevard, dar bucătarul e ori un snob preţios, ori crede sincer că tot publicul de seara vine să mănânce la prânz afordable meniu. Probleme:

1. La ciorbă îţi aduce două chifle superbeeeee, dar mici cât doi biscuiţi. Păi tată, dacă cer ardei, cu ce crezi că mă apăr de efectele lui, cu coca-cola?! Te face pe tine o franzelă?!

2. La felul doi, în loc să scape în minunea aia de iahnie nişte fâşii de carne afumată, omul a decis să taie ciolanul de porc ca pe salam şi să-mi umple farfuria cu rondele, fiecare conţinând mult zgârci şi puţină carne. Mi se pare absurd să-mi bag cuţitul în iahnie doar pentru că pe tocătorul bucătarului, rondele alea arătau ca nişte crini.

Revin la servire: ireproşabilă. Jur că nu mi-am dat seama când mi-a schimbat scrumiera.... Şi mi-a deschis uşa şi când am ieşit, muuult mai mişto decât la McDonald's...

La Hale si Piete Ploiesti, angajatii urmau sa primeasca 550 de lei, prima de Craciun. Vor primi doar 500. De 50 de lei, vor primi un cadou! Da, din banii lor. Iar cadoul contine - nu radeti! - un mar, o para, o punga de cafea si o cana inscriptionata cu "Hale si Piete". Toate valorand maxim 20 de lei. Dar ce mai conteaza, spiritul de Craciun sa fie printre noi!

Ocazie cu care am aflat si care este porecla managerului Emanuel Ilie: Ilie Magnificul. 

Daca mai stiti cazuri in care cineva se pisa cu bolta peste primele voastre de Craciun, dati de veste. La asta, m-am tavalit de ras, si mai vreau!