www.bogdanstoica.ro

Cum să faci fotografii de nuntă dacă nu ești fotograf de nunți

M-am ferit întotdeauna de fotografia NBC (nunți-botezuri-cumetrii). E prea plin de femei de nerecunoscut sub tonele de machiaj, de bărbați pe care-i doare costumul, de stres prost disimulat sub zâmbete false și de acea relaxare corporală specifică consumului excesiv de alcool.  Plus că toată lumea se simte datoare fie să-ți spună ce să fotografiezi, fie ce să nu fotografiezi, fie te încurcă și-ți fute cadrele. La o nuntă românească, fotograful e un fel de ospătarul ăla mic, care aduce sticlele de vin. Iar eu nu pot să fac așa ceva. Nu vreau să-i fut un aparat în dinți unui imbecil beat care tot dă peste mine, nu vreau să ascult muzică de căcat, nu vreau să mă alerge doamne rangă și transpirate care vor să vadă pozele direct din cameră. Plus că ideea de nuntă, căsătorie, ritualurile alea stupide, formalismul ăla extrem... Fuck it. Nu știu nici măcar o nuntă, la care am fost invitat, la care să nu mă fi îmbătat de plictiseală. Dar ca invitat te duci, că așa-i frumos. Să mă duc ca fotograf ar însemna că-s masochist. Așa că mi-am fixat un tarif de 2.000 de euro. Fără editare, fără poze printate. E absurd de mare, și, logic, mi l-a refuzat toată lumea care m-a intrebat dacă fac fotografiii de nuntă. Am avut ceva emoții în 2015, când niște tineri din Republica Moldova au bugetat suma. Noroc că mireasa a vrut niște pantofi mai scumpi, că nu știu ce dracu' mă făceam....

Dar tot am mai călcat strâmb.. Cand fiica mea a botezat o micuță, pe mine a picat ponosul fotografiilor din biserică și de la masa de după. Cand un prieten bun a organizat o nunta, m-a rugat să salvez situația, pentru că fotograful oficial dădea semne de prostie. Am făcut fotografii și duminica asta, pentru Alina și Cosmin de la 5Togo. Moca, pentru că cei doi sunt foarte cool. Si, de fiecare dată, pozele au ieșit ok. Asta pentru că fotografia de nuntă e foarte ușor de făcut, cu două condiții: 1. Nu te lua după alți fotografi de nunți. 2. Nu te lua după ce vor mirii sau nuntasii. 

Evită, așadar, clișeele celebre de pe net. Alea nu-s fotografii. Sunt opere grafice, la care s-a editat masiv. Nu poți să faci direct din cameră așa ceva decât dacă ești copilul din flori al lui Pete Souza. Evită și dulcegăriile de căcat, de tip acum tu fugi spre el și el râde. Aia nu e fotografie de nuntă, e de regie penibilă. 

Cere în avans detalii despre desfășurarea evenimentului, să nu rămâi pe hol, la fumat când ei dau drumul porumbeilor (altă odioșenie, dacă e să mă întrebați pe mine, nu pricep de ce nu se elibereaza doi porci mici, sa se bucure cine-i prinde). Nu te împrieteni foarte tare cu nuntașii, că s-ar putea să te țină de vorbă exact când e ceva de fotografiat. Nu lăsa aparatul din mână și verifică setările ori de câte ori schimbi încăperea, unghiul și, implicit, se schimbă lumina. Nu bea ca porcul, mâna trebuie să fie sigură, iar fotografia clară. Stai cât mai izolat de oameni, ca să nu-și schimbe postura și atitudinea când te văd. În general, cu cât vei fi mai invizibil, cu atât vor ieși pozele mai bune. De-aia e bine să pui pe tine niște haine decente, să nu atragi atenția cu bermudele tale de căcat....

Iar legat de ce vor mirii și nuntașii.... Aici e treabă delicată. Poți să ții cont de părerea lor, în general, dar nu uita că oamenii ăștia se plac oricum când se văd în oglindă. Cum se văd pe cameră, e altă poveste. Unii n-arată bine din unele unghiuri, sau făcând anumite lucruri, fără să știe asta. Depinde doar de tine să nu livrezi niște poze de căcat, cu mențiunea "nu e vina mea, voi ați zis să vă fac poze de jos și uite câta'nasurile aveți". Ba e treaba ta, dobitocule. Dacă nu mizau pe competența ta, la nunta aia făcea poze vărul Ionel, nu tu.

Să le faci nuntașilor fotografii de grup? Sigur. Una, cel mult (bine, tu fă 10 cadre, că sigur cineva scoate limba, sau clipește, sau se uită după vreo pizdă - dar ai grijă să o livrezi pe cea mai bună). Modul ăla de aliniere, pe trei rânduri, ca lotul național de informatică, nu e deloc spectaculos, dar e cumva obligatoriu. Fă-le poza de grup, fă-le și poze pe perechi, cum vor ei, doar ca să scapi. Apoi apucă-te și vânează-i, metodic. Pe toți, nu doar pe miri, când nu sunt atenți la tine. Fă-le fotografii când zâmbesc, când dansează, când râd, când se sărută sau când se privesc cu drag. Nu când beau, nu când cad, nu când schema aia de dans le-a făcut burțile să fâlfâie. Fă-i frumoși și veseli în amintirea vizuală pe care o lași nuntaților oricât ar fi ei de nașpa. 

Și concentrează-te pe mireasă. Ea este, de obicei, bucuroasă la maxim și expresivă cât cuprinde. Mirele e mai reținut, pentru că trebuie să fie atent la o droaie de chestii: să vină toți cei chemati, să aibă toți ce le trebuie pe masă, să nu dea vreun bou cu vin pe sacoul lui, să nu-i curgă din gură niște sos pe cămașă, să nu se îmbete și să fută nunta prietenul ăla dificil, să achite tot la final.... El e decor, cum am eu mâna stangî. Ea e magnetul. Ea spune povestea acelei nunți.

În fotografia de nuntă, nu despre rezoluția pozelor este vorba. Nici despre regia din spatele cadrelor. Nici despre editare. Nu trebuie să faci un album în care toată lumea arată mai bine decât a arătat vreodată și care, când este redeschis de miri după trei ani, să genereze o reacție de tip "vai, pisi, ce frumoși eram și ce pocitanii suntem acum...".

Trebuie doar să spui povestea unui moment frumos. Și să te implici, un pic, emoțional, ca să-i simți pe protagoniști. De-aia zic: are cineva nevoie de un fotograf la o petrecere de divorț? 

publicitate

UITASEM! Băbăiatule, dă-le, băi, pozele repede. Ce pula mea le ții aiurea, două săptămâni?! Dă-le 20 de poze, să urce pe fb, că toate neamurile și tovarășii fix asta așteaptă, nu albumul ăla, livrat la trei luni distanță care o să adune praf in bibliotecă... Dă-o'n pula mea de treabă, chiar nu poți livra niște poze needitate? Așa nasoale le faci?

Read more...

Nu mă mai citi! Nu mă mai citi. Nu mă mai citiiiiiiiiiiiiiiii!

Haters gonna hate, zicea filozoful grec Aristotel. Așa e, nene. Am scris un text pe PSnews.ro despre manipularea media din dosarul Norvegia și mi-au picat în cap mii de troace de căcat. Unii chiar n-au înțeles că textul ăla era un apel la nejudecarea situației până nu primim informații complete despre caz. Iar din toate reproșurile, cel mai mult m-a deranjat ăsta:

"Domnule Bogdan Stoica, va scriu acest mesaj deoarece am citit articolul dvs. legat de cazul copiilor familiei de romani din Norvegia. Sunt profund revoltata de mesajul care reiese din inceputul articolului, si anume faptul ca persoanele cu autism ar avea creierii prajiti. Va sugerez sa cititi mai multe despre aceasta tulburare de dezvoltare si in acelasi timp sa le cereti iertare tuturor apartinatorilor acestor persoane. Spun apartinatorilor pentru ca ele, persoanele cu autism, oricum va iarta si asta pentru ca nu pot gandi ca atata rautate poate exista intr-un om. Apropo, sunt studii care arata ca persoanele cu autism nu prezinta un deficit mental, ci o suprasolicitare mentala ("Teoria lumii intense" care sustine ca autismul este o combinatie de hiper-perceptie, hiper-atentie si hiper-memorie). Asadar, va rog, informati-va sau macar ganditi inaite de a scrie ceva..."

Frate, eu n-am scris așa ceva! Uite citatul: "Pentru mine, devine fascinant autismul pe care opinia publică din România începe să-l manifeste, de ceva vreme. Pare că cineva ne-a prăjit creierii şi că mai putem să ne asumăm doar opinia cea mai vizibilă în spaţiul public, nu pe cea mai bună".

Puteți să mă tăiați în bucăți în piață, puteți să mă dați prin mașina de tocat, o să rămân ferm în a spune că ce-am scris eu nu este o jignire la adresa autiștilor. E o metaforă. O expresie literară. O amestecătură de cuvinte, folosită de mii de ani de cei care se exprimă prin semne scrise și care nu-s analfabeți. Nu mă refeream la autiști, ci la noi toți. F., persoana care mi-a scris mesajul, deși pare o femeie inteligentă, a citit prima frază și a frânat, mental, ca să se enerveze. Apoi a citit doar "creieri prăjiți" în a doua frază și gata, a luat foc.

I-am explicat femeii, succint, cum stă treaba, deși primul impuls a fost să o bag în mă-sa. Și știți ce face? Revine cu mesajul "Cred ca puteati alege o altfel de metafora. Nu stiu daca se pot utiliza "metafore" referindu-ne la la tulburarile psihice si de dezvoltare ale unor oameni"

Eeeee, și aici intrăm în zona lui "nu scrie". O zonă în care eu am lucrat 20 de ani, și care a început cu mesajele venite de la pedeseriști. Apoi de la servicii. Apoi de la pesediști, de la pedeliști, de la peneliști și de la toți căcănarii cu chip de politician pasionați de ce scrie presa. Și când scriu "mesaje" folosesc din nou o metaforă, pentru că cenzura s-a manifestat variat. Au fost amenințări, bătăi, persecuție, controale, filaje, interceptări și, bonus, o mașină incendiată. De-aia, când aud de cenzură, văd roșu înainte ochilor.

Trec peste fractura logică din enunțurile femeii, respectiv că autiștii sunt normali (primul mesaj) dar au tulburări psihice (al doilea mesaj). Trec peste jignirile pe care mi le-a adus (femeia mă acuză de răutate la adresa autiștilor, zici că-s vreun neonazist care a pus gând rău unei minorități). Trec peste toate și vă rog frumos, din tot sufletul meu, să nu mă mai citiți dacă nu vă place ce scriu.

Eu nu pun niciodată benzină de la Lukoil, pentru că nu-mi place ce face în orașul meu această companie. Nu cumpăr detergenți de la Unilever pentru că această firmă îmi poluează masiv orașul. Nu merg în locuri unde se ascultă manele, nu mănânc shaorma și nu beau vodcă, fără însă sa dau cu huo oamenilor care  fac. Puteți să faceți și voi același lucru în ceea ce mă privește: luați-mi audiența. Nu mă citiți, nu mă share-uiți. Boicotați-mă, folosiți doar alte platforme online, unde puteți citi alte texte, scrise de oameni care vă plac. Acționați cum vreți împotriva a ceea ce fac eu, fără însă să mai îndrăzniți să-mi spuneți ce să scriu, sau cum să scriu, pentru că am alergie la cenzură. Am propriul set de reguli de autocenzură, nu am nevoie de ale voastre.

Îi rog pe fanii lui Aristotel să nu se supere că am scris despre un citat inexistent. Era o metaforă. Observați, vă rog, și că mai sus am făcut o metaforă din "căcănari", termen care se referă la angajații de pe vidanje ai companiilor de tip ApaNova din toate orașele României. Sper că nu i-am deranjat. Sau da?

Read more...
Subscribe to this RSS feed
© 2017 Bogdan Stoica