Stashbook: o ascunzătoare ca pe vremea străbunicilor

Dacă nu ești azi pentru prima oară pe blogul meu, știi deja că-s obsedat pasionat de poveștile și de lucrurile vechi, de pe vremea când alți noi s-au decis să întemeieze pe aici familii în care să se vorbească româna. Am început cu mesteritul obiectelor vechi, apoi cu lecturile despre acele lucruri, apoi cu orice alte cărți, ziare, reviste, acte, fotografii care țineau de perioada aceea. Nu știu ce-i cu pasiunea asta. N-o aveam de mic, asta e sigur. Nu e nici din familie, că mama lucra într-o fabrică de stofe iar tata era maistru de instalații, numai timp de filozofat istoric n-ai când crești patru copii. Cel mai probabil, este modul meu de a mă pensiona din presa pulii mele, care mi-a mâncat inutil zilele. Că de scris, e clar, nu mă voi pensiona nici mort... 

Tot citind, conspectând, punând deoparte aia că o am și pe cealaltă care vorbește despre același lucru, s-a născut și ideea colecției Străbunicii. O colecție de cărți &decorațiuni despre cum trăiau și ce știau să facă precedesorii noștri, în special cei care au făcut România Mare. Am un respect deosebit pentru generația aia care s-a unit, cu zecile de milioane, in jurul ideii "unirea tuturor teritoriilor locuite de români". Mă gândesc de câțiva ani și încă nu mi-am răspuns la întrebarea "cum ar trebui să sune acea idee care să ne unească, azi, pe toți, indiferent dacă suntem rockeri sau maneliști, pesediști sau liberali, useri de iPhone sau de Samsung?". Răspuns: nu știu. Cred că nimic. Cred că am câștigat multe, în ultima sută de ani, dar și că ne-am pierdut aproape complet spiritul identitar. 

Aproape, da? Cumva, încă mai sper. Din seria asta, "încă mai sper, și sper să mai spere și alții", vine și produsul asta, care nu are o denumire în limba română. Poți să-i spui "carte decupată", "carte cu ascunzătoare", "ascunzătoarea străbunicii" (da, ce să zic, e megaamuzant, hai să ne hăhăim un pic) sau "cartea cu secrete". În engleză e mai ușor. Nici nu trebuie să știi multă engleză ca să-ți dai seama ce înseamnă stashbook.

Produsul ăsta nici nu există, in Romania, în altă parte. Mai sunt, pe niste site-uri, niște cutii care imită cărțile, făcute cu un mare prost-gust, cel mai probabil în China. Si sunt țipătoare, bat la ochi ca un politician nehoț. Ale mele sunt cărți autentice, cu coperți reale, care se pot integra la fix într-o bibliotecă.

Eu le văd utile. Dacă ai prin casă ceva ce nu trebuie să fie văzut de nimeni, dar nici nu vrei un seif, stashbook-ul este perfect. Bani, țigări, chei, telefoane mobile, scrisori de dragoste, acte, bijuterii - toate o să stea sub nasul tuturor, dar fără să-i treacă prin cap, cuiva, că există. Sunt utile și în mediile în care ai la tine lucruri de valoare, dar nu prea ai buzunare sau o zona de depozitare sigură: piscină, plajă, camera din cămin, camera de hotel. Cine ar căuta într-o carte? Cine ar fura o carte care nu arată nouă și interesantă, ci veche și plictisitoare? 

Eu am mai găsit, acestor carti, câteva utilizări:

- ghiveci/jardinieră, în special pentru plante care nu au nevoie de multă apă.

- decoratiuni, daca pui în ele aranjamente din plante uscate

- le poți folosi pentru a duce notă de plată, clientilor, în localuri...

- un amic și-a pus în stashbook-ul primit de la mine un burete impregnat în uleiuri volatile, iar acum cartea funcționează ca un odorizant de cameră. 

Pentru furioși: nu am folosit și nu folosesc, pentru stashbook-uri, cărți valoroase, ci numai cărți uzate fizic, adică incomplete, sau al căror conținut este depășit moral. 

Stashbook-urile, ascunzătorile ca pe vremea străbunicilor, sunt aici: https://bogdanstoica.ro/shop, in două variante, cu decupaj in forma de smartphone....  

st1

si de pisică.

st2

O să vedeți doar câte cinci, din fiecare, dar să știți că am deja câteva sute, făcute din cărți cu diverse teme. Asa că dacă ești avocat, de exemplu, și vrei, pentru un blend-in total, o ascunzătoare făcută dintr-o carte veche de drept, scrie-mi la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

have fun!

https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2019 Bogdan Stoica