ce sunt proviziile, ce fac ele, dacă părinții lor știe

Nu vreau să par un nesimțit și să stric #stauacasă tuturor, dar, uitându-mă la pozele postate pe rețelele sociale în ultimele 24 de ore, cred că mulți dintre noi nu știu exact ce înseamnă "provizii" și cum se folosesc ele. Când mănânci o sacoșă de dulciuri într-o singură seară, la serial, nu ai făcut provizii. Când cumperi fructe de mare și alte chestii care se alterează într-o singură zi nu ai făcut provizii. Pot să continui cu exemplele la infinit, dar nu asta e ideea. Ideea e să știi ce să cumperi ca să ieși cât mai rar la cumpărături. Iar asta e destul de simplu. Întâi de toate, ai nevoie de o lista care să conțină:
  • produse de igienă
  • produse de uz personal
  • alimente

La produsele de igienă e cel mai ușor: să zicem că familia ta consumă săptămânal un bidon de gel de dus și jumătate de bidon de șampon, 8 pads-uri de detergent, 1 bidon de detergent de vase , 4 role de hârtie igienică și 2 role de șervețele de hârtie. Logic, dacă vrei să nu mai ajungi la magazin măcar o lună ca să cumperi produsele astea, cumpără acum patru bidoane de gel de dus și patru de detergent de vase, 30-40 de pads-uri de detergent, 20 de role de hârtie igienică și 10 role de șervețele. Nu uită să adaugi cantități în plus de dezinfectant, spirt, alcool, etc. 

La produsele de uz personal intră acele lucruri specifice fiecăruia dintre voi. Copilul are nevoie de un spray de astm, tata de niște medicamente de stomac, mama ia un calmant ca să poată dormi, e nevoie de mâncare pentru câini sortimentul X, etc. Ia să fie, pentru măcar o lună de zile. Dacă prețul nu e mare, iar lucrurile alea nu ocupă mult spațiu, ia pentru două luni.

La alimente lucrurile se complică, dar există și aici un fir logic. Ia să fie: condimente (sare, zahăr, piper, etc). Apoi notează să nu uiți să iei baze de alimente: ulei, bulion, gris, orez, făină. Ia și alimente cu perisabilitate îndelungată: conserve. Abia după aceea ia alimentele ușor perisabile, pe care le preferi.

Adaug și două fraze despre consumul proviziilor. I-ai luat copilului un bax din prajitura lui preferata? Nu-i da baxul. Da-i o prajitura pe zi. Si, in general, incepeti sa consumati cu produsul care alterează primul, consumati intai produsele din ambalaje deja desfăcute, încercati să aruncati cât mai puțin, dupa principiul "azi mancam pui, ca maine expira". Așa veti sta mai mult în casă și mai puțin prin magazine. 

Iar când ieși, nu uită să fii precaut. Poartă mănuși, poartă ochelari de soare, evită să stai în aglomerații, iar când te reîntorci acasă decontaminează portofelul, telefonul, banii, țigările, bricheta, cheile și ochelarii de soare. 

#stămacasă #găsimsoluții #tragemdetimp #nefacembine

*******

cărțile mele,

ambalate individual înaintea epidemiei și manipulate cu mănuși,

te așteaptă cu autograf și transport gratuit aici 

https://bogdanstoica.ro/shop

 

 
Citeşte mai departe ...

ok, stăm în casă, dar când ieșim, cum procedăm?

Prima zi de armată. Seara. Abia ne găsisem paturile, nici gând să ne uităm pe cărțile primite pentru studiu. În dormitor intră un veteran, care strigă "Alinierea!" și începe să ne pună întrebări din cartea aia. Se numea "Uzul de armă" și era/este biblia soldatului. Cine n-a răspuns corect a luat două șuturi în cur, sau, după caz, o băncuță de lemn în piept. N-a fost bine deloc. Așa că, după stingere, am cerut voie la baie, unde, timp de două ore. am învățat cartea aia de 80 de pagini. Am recitit uzul de armă și dimineață, și în pauza de la prânz. Seară, când a venit iar jegul ăla de veteran, m-a durut la bască. Știam procedurile, somațiile, etc. Colegii mei și-au mai luat bătaie încă vreo săptămână, până s-au deșteptat toți. 

Cam așa am făcut și acum, mai ales de cand cu instituirea stării de urgență. Am luat amenințarea coronavirusului în serios. Nu mi-e frică de moarte, dar vreau să scap de rahatul asta cât mai repede posibil. Și nu vreau să-i dau ceva nasol fiicei mele, lu' pisi, sau oamenilor cu care lucrez. Pentru că încă se lucrează, oamenii au joburi, obligații, task-uri, nu o să stăm toți în casă, 24 din 24, 30 de zile pe lună. Nu se poate. Iar dacă devenim conștienți de faptul că orice ieșire este un risc de contaminare/infectare, vom putea trece peste asta mai repede, mai bine, cu mai puține pagube. 

1. De exemplu, în hol mi-a apărut un covoraș de ușă, textil, altul decât cel din exteriorul ușii. Ambele sunt udate periodic cu detergent cu clor. Pe cel de afară mă șterg pe tălpi, înainte să intru în apartament, iar pe cel dinăuntru las încălțămintea, de care mă descalț imediat ce intru pe ușă. Vă recomand Auchan pentru covorașele astea, costă în jur de 4 lei bucata. 

o2

2. Am trecut la geacă de piele. Mi-e foarte ușor să o șterg cu spirt, când ajung acasă. Tot în hol fac asta, unde cuierul acum este gol, nu plin de cămăși, tricouri, hanorace, cum era. Când intru în casă, după ce mă descalț si ma schimb, șterg cu dezinfectant cheile, bricheta, pachetul de țigări, telefonul, și apoi mă spăl pe mâini și pe față cu apă și săpun. O tăviță cu spirt este destinată banilor pe care i-am primit în ziua aia. Șterg și portofelul, spăl cu apă și săpun și ochelarii de soare.  Dacă nu mai găsiți spirt, vă recomand alcoolul alimentar, cel cu care se face vișinata. Este încă de găsit în magazine (link google alcool alimentar). 

[Paranteza: Știu ce a zis Streinu-Cercel despre spirt. Fuck him. Pe cdc.gov, cel mai mare site de medicină din lume, scrie "clean your hands with an alcohol-based hand sanitizer that contains at least 60% alcohol". Cu alte cuvinte, spirtul si alcoolul alimentar sunt bune pentru dezinfectat mâini/suprafețe dacă au mai mult de 60 de grade. Spirtul românesc are, de obicei, 70 de grade. Alcoolul alimentar are de la 60 la 96 de grade]. 

oo

3. Țin în hol câteva mănuși de polietilenă, de-alea de vopsit, și folosesc una la ieșirea din casă, pentru butonul de la lift, mânerul ușii, blocului, portiera mașinii. În mașină am un pulverizator cu spirt, cu care șterg volanul, bordul, portierele. Când ies din mașină îmi pun manuși normale, pe care le arunc când mă întorc la mașină. Pentru ca n-am multe am decis să le folosesc pe cele de vopsit pentru ieșit din bloc, dus gunoiul, etc. Pentru genul ala de manusi vă recomand magazine ca Leroy Merlin, Bricodepot, Dedeman, etc pentru aceste mănuși. Încă se mai găsesc (link google manusi).

o3

4. Nu merg pe stradă aproape de oameni. Americanii vorbesc de contaminarea stradală în două feluri: când stai de vorbă, câteva minute, cu un infectat, de la mai puțin de doi metri și când vântul bate spre tine, dinspre un infectat, situație în care te poți contamina și de la distanțe de 30-40 de metri. Pentru prima variantă am o soluție: discuțiile nu le mai purtăm față în față, ci ferindu-ne fețele unul de altul. Pentru contaminarea de la distanță, se pare că (avantaj fetele) unele forme de makeup funcționează ca o barieră protectoare, iar pentru fete și băieți. deopotrivă. functioneaza ochelarii de soare. Pentru că sunt o barieră solidă, ușor de dezinfectat dacă nu vorbim despre niște porcării de ochelari. Vă recomand cel mai mare magazin online de profil, unde găsiți, pe stoc, ochelari de soare pentru toate conformatiile faciale posibile (link lensa.ro). 

5. Legat de ochelarii de soare, vă reamintesc că riscul cel mai mare de contaminare pe stradă este fața, iar de pe față, punctul nevralgic sunt ochii, pentru că au deja o umiditate proprie. au "legături" spre interiorul organismului, plus că din tot ce e pe față, pe ochi tindem să-i atingem cu mâna cel mai des. Purtați pe stradă ochelari de vedere, de soare, de ce vreți voi, iar când ajungeți acasă nu uitați să vă spălați pe față cu apă și săpun și să vă dezinfectati ochelarii (link sfaturi curățare ochelari)

6. Legat de cumpărături, încercați să fiți mai organizați. Dacă tot ati uitat ieri să luati două pâini, nu una, și trebuie să ajungeti într-un magazin, mai stati cinci minute să vă gândiți ce altceva vă lipsește. Ce v-ar permite ca mâine să nu mai ieșiti deloc din casă. Același lucru, legat de ieșitul cu treabă, la job sau pentru propria afacere: dacă tot ieșiti pentru treaba X, ce altceva mai puteți face azi, pentru mâine? Ganditi-va si daca nu cumva aveti posibilitatea sa comandati online, pentru ca intre riscul de a merge printre cateva sute de oameni si riscul de a desface un colet - esti mult mai safe in varianta doi

7. Nu vă temeți de noul coronavirus ca de o boală care vă va ucide. Nu ucide cu una, cu două, cele o suta si ceva de cazuri inregistrate in România pana azi, 16 martie, sunt ușoare, tratabile, unul singur a generat complicații. Boala asta te poate însă izola de prieteni, de cei dragi, te poate face să pierzi bani. Vom trece impreuna prin prima instituire a stării de urgență, asa ca va trebui sa te gandesti si la alte aspecte, nu doar la tuse, febra... la Așa că nu uitați că atunci când stăm acasă și ieșim doar respectând măsurile de biosecuritate stradală, ne salvăm familiile, joburile, banii. Nu vrei să te îmbolnăvești, să dai boala colegilor și în trei zile să rămâi fără job, nu? Distanțarea asta socială ne va permite nu doar să ajungem cât mai târziu, în număr cât mai mic, în spitalele noastre subdimensionate și prost dotate, ci și să menținem la un nivel sustenabil activitățile din care trăim. Hai să nu fim ca cei doi proști faimoși deja: fostul polițist din București și tânăra din Petroșani, care au infectat, singuri, aproape jumătate din numărul total de bolnavi înregistrat până pe 15 martie (vezi graficul de mai jos, făcut, se pare, de Victorița Tudosie - via facebook)

grafic

Cam atât pentru azi. Recapitulez "noutățile":

  • alcoolul alimentar poate fi pe post de "dezinfectant de avarie" (e mai bun decat nimic)
  • mănușile de polietilenă pentru vopsit pot fi folosite când nu ai mănuși medicale
  • ochelarii de soare sunt pe bune o barieră corporală stradală eficientă

Rămânem calmi, da? În fond, este doar un prăpădit de coronavirus, iar noi suntem poporul care a supravietuit epidemiilor de Iliescu, Ciorbea, Băsescu, Dragnea, Viorica. Stăm acasă cat de mult se poate, strigăm "SPARTAAAAA" și trecem peste toate.

cărțile mele sunt aici:  https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica