bogdan stoica

Iar m-am înţepat cu coastele de porc în Bucureşti. Da, ştiu, n-am fost la faimoasa costelărie, dar, pana mea, eu mănânc prin Bucureşti prin cârciumile apropiate de locurile unde am treabă, n-am nici un chef să-mi pierd ore în şir în trafic în nenorocirea aia de oraş. Dar faptul că n-am fost la costelărie nu justifică faptul că, în ultimii zece ani, doar o singură dată am mâncat coaste de porc cu adevărat bune în Bucureşti. În rest, numai ţepe mi-am luat. Vineri, de exemplu, mi-am luat-o la The Harp. Mişto localul, mişto fauna din local, extraordinar de mişto tipa care ne-a găsit o masă după doar câteva minute de aşteptare, muzica perfectă, dar coastele au fost mediocre. Prea grase, prea puţin făcute şi, că era să uit, prea dulce marinata aia. Şi nu pricep de ce. Frate, terminaţi cu coastele astea dulci şi crude a la Kentucky, că nu vorbim despre un fel de burgăr, să importaţi reţeta de afară. Coastele de porc fac parte din bucătăria românească, principale sunt gustul cărnii, al afumăturii, al grătarului/cuptorului, nu mierea pulii şi zaharicalele vieţii. Ce-o să urmeze? O să băgaţi stafide şi ciocolată în sarmale? Așa că am bifat The Harp la "foarte mişto, nu mai mănânc aici niciodată" şi mi-am propus să încep, totuși, anul 2017, cu nişte coaste delicioase. Ştiu cel puţin trei locuri în Ploieşti unde mănânci aşa ceva, dar am ales să o fac în localul cel mai recent deschis. La Doma Urban Bistro, al lui Dorin Mandache, de la Masterchef. Apropo: uitați-vă ce moacă avea pe vremea aia și cum arată acum...


Pe Dorin l-am cunoscut la o băieţeală, la ceva timp după show-ul ProTV. Lăsase Bucureștiul și deschisese, împreună cu Andi de la Hotel Best, ceea ce a fost cel mai bun local al anului 2016 din Ploieşti. După un timp, din motive care nu mă interesează, cei doi s-au despărţit, iar Dorin a deschis singur, lângă hotelul Angelo D Oro, chestia asta mică. Apropo: v-am zis că mie îmi plac cârciumile mici?


Pe-afară ca pe-afară, dar înăuntru localul ăla o nebunie. Doar 40 de locuri, cele mai multe la mese de patru și șase persoane, fix cum îmi place mie.  

 

E locul perfect să te duci în grup, cu toată firma (dacă nu lucrezi într-o firmă de sute de oameni), sau, dacă ești singur, să ai loc destul pentru laptop, ziare, hârtii.

 

Dorin era la bucătărie, jos. Am cerut, regulamentar, coaste, dar și nenorocitul ăla de Pepsi, produs care mă obsedează, de când am plătit pentru unul cât pentru o sticlă de vin. Le-am primit în circa 15 minute într-un mod care m-a îngrijorat, chiar de la el.

 

- Băi Dorine, e prea mare porția, coane, în pula mea...

- N-am ce să-ți fac, coane, așa ies, unele-s mai mari, altele mai mici... Lasă, că te descurci tu cu ele...

Al dracu' chef, știa el ce știa! Știți cum m-am descurcat? La fix, am predat troaca aia de tavă goală, doar cu oase. Au contat și cartofii, și a contat și sosul ăla, un maclavais făcut cu o chestie adusă din Japonia, am uitat cum îi zice. 

 

Cu burta plină și amintirea coastelor nasoale de București ștearsă din minte, m-am uitat prin local. Era gol la ora prânzului, că băiatul ăsta a avut bani de sculele din bucătărie, de ingrediente, de farfurii și de becuri, numai de marketing nu. Și-am zis să ajut, pentru că Doma Urban Bistro poate fi considerată, fără frică, o ambasadă a coastelor de porc. Iar prețurile sunt mai mult decât decente.

 

Așa că joi, 19 ianuarie, de la ora 19.00, vă aștept la Doma Urban Bistro, localul din centrul Ploieștiului cu doar 40 de locuri. Vin cu 40 de cărți Tipul din filme nu există, cu un pix și cu chef de vorbă. Cine are cartea și o vrea semnată, să vină cu ea. Cine n-o are, o poate cumpăra pe loc. Care veniți singuri sau în doi o să stați la mese dracu știe cu cine, dar ăsta e tot hazul localurilor mici. Important e să veniți cu burta goală, chiar dacă nu vă plac coastele de porc. Face ăsta micu niște chestii de-ți rupe capul, a furat meserie peste tot pe unde a gătit, în afară de cârciuma asta a lucrat și prin Loft, Goccia, Autograph, Food Bar Dorobanți...

Pentru ploieșteni: Doma Urban Bistro e pe strada Maramureș nr. 9, vis-a-vis de clădirea Consproiect. Pe facebook e aici. Rezervările de mese se fac la 0244 522 619 sau la 0726 454 553.

Pentru neploieșteni: Numerele de telefon sunt tot alea. Și, ca nu ajungeți în altă parte, v-am pus adresa pe Waze: http://waze.to/lr/hsxfx8hqj3

#disearăcitimcuburtaplină

Sunday, 01 January 2017 05:03

cele mai citite texte in 2016

1 ianuarie 2017, moment de făcut topuri, nu? Ia să vedem... La începutul anului 2016 mă gândeam să închid blogul. Serios. Făcusem analiza asta și închiderea părea pasul firesc. Timpul, însă, a fost un consultant extrem de dibaci pentru mine: am reușit să fac 4 din 5 lucruri care păreau a fi pasul înainte, fără să închid blogul, ceea ce mi se pare foarte mișto. Iar de citit s-au citit grav următoarele texte:

  1. Băi sinistraților! e scris în 2013, dar la fiecare inundație se recitește. A ajuns la 320.000 de lecturi (o sută de mii pe an)
  2. bani din cadavrul lui Gyuri este scris acum trei luni: 308.000 cititori (o sută de mii pe lună)
  3. topul greselilor din prima fotografie oficială a guvernului Ciolos, scris în noiembrie 2015, a strâns 268.000 de lecturi (20.000 lunar)
  4. cum se manipulează o revoluție, scris în zilele acelea fierbinți, de după Colectiv, cu 220.000 de cititori, e exemplul clar de nostradamism, care mă mai lovește uneori (20.000 lunar)
  5. textul despre alina de la 5togo, scris în februarie 2016, a strâns 202.000 de lecturi (18.000 lunar)
  6. martirii falși de la Charlie Hebdo: 169.000 de cititori din ianuarie 2015 încoace (media e de 7.000 lunar)
  7. aprozarul lui George are 153.000 de cititori din august 2016 încoace (30.000 lunar, in medie)
  8. mai țineți minte Ice Bucket Challenge? se pare că da: 152.000 de lecturi.
  9. probabil ceva ce ar trebui să scriu mai des, pentru că te învață lucruri: textul ăsta despre cutremur, din 2014, care a ajuns la 150.000 de lecturi.
  10. povestea ungurului de pe DN1, unul din cele mai mișto momente pe care le-am trăit în 2016, are 141.000 de lecturi. 
  11. ce găsești în salamul Caroli în afară de carne nu e o anchetă jurnalistică, dar e ca și cum ar fi, pentru că cei 132.000 de cititori i-au făcut pe cei de la Caroli să-mi scrie de câteva ori. Nu le-a folosit la nimic, am revenit cu asta și cu asta, sper sincer ca anul ăsta să rupă capul corporațiilor și alți blogări.
  12. cel mai prost serviciu de înmatriculări nu mai există. Adică există, dar nu mai e prost. Cei 122.000 de cititori i-au speriat pur și simplu pe angajații statului, iar acum înmatriculezi o mașină la Ploiești în câteva zile, nu în cinci săptămâni. me happy!

Cartea scrisă în 2015, și pe care o găsiți aici în format ebook, despre fotografia cu telefonul, a mai strâns în 2016 câteva sute de download-uri, lucru care mă bucură enorm, pentru că fotografia cu telefonul reprezintă viitorul.

Cei mai valoroși cititori pe care i-am adunat în 2016 sunt însă cei ai cărții Tipul din filme nu există, care a ajuns la vânzări de (aproape) 10.000 de exemplare în nici trei luni. Cum atâtea s-au tipărit, în ianuarie mergem iar la tipar, să suplimentăm tirajul, și cât de curând o să găsiți în librării volumul pe care scrie "ediția a doua". La primăvară urmează volumul doi al acestei cărți, care va fi tras în două variante, din care una în serie limitată și numerotată. Între cartea 1 și cartea 2 o să mai fie o surpriză. Mică și cool.

Vă mulțumesc sincer pentru acest an fabulos. Iar dacă ce-am scris v-a fost de folos măcar la capitolul "râs cu lacrimi", tot am făcut ceva bun. Viața poate fi foarte nasoală câteodată în România, statul este ostil cetățeanului, pe toate planurile, de la asistență medicală la drepturi și libertăți, iar cetățeanul de rând nu are pe nimeni de partea lui. Ori, într-o asemenea situație, râsul chiar face bine. 

un an nou și bun tuturor!

Am primit și primesc, de trei luni încoace, sute de mesaje legate de carte. Unele sunt însoțite de fotografii cu cartea în cele mai diverse ipostaze: pe genunchi, în brațe, pe noptieră, cu pisica, cu câinele, în tramvai, în metrou, în avion, în Anglia, Suedia, Germania.... Am primit și câteva zeci de poze indecente, unele foarte mișto. Unele fotografii sunt incredibil de bine făcute cu telefonul, adică o chestie de care sunt de-a dreptul îndrăgostit și pe care o susțin prin asta

Așa că am decis să premiez acest tip de feedback. Până pe 3 ianuarie, aștept fotografii cu cartea Tipul din filme nu există, făcute cu telefonul, în intervalul 29 decembrie 2016 - 3 ianuarie 2017. Voi da trei premii, pentru:

  1. cea mai bună fotografie cu cartea făcută în afara României (e vital ca imaginea să conțină, măcar în fundal, un reper vizual care să demonstreze localizarea: un indicator, o clădire etc)
  2. cea mai bună fotografie cu cartea făcută în noaptea de Revelion (o să mă uit la informațiile fotografiei, unde apar data/ora la care a fost făcută, intervalul orar permis este 31.12.2016 ora 21.00 p.m. - 01.01.2017 ora 5.00 a.m.)
  3. cea mai bună fotografie indecentă cu cartea (unde bună nu înseamnă să se vadă pizda pe tot ecranul telefonului, că nu-s ginecolog; există atâtea soluții să sugerezi nuditatea fără să faci o fotografie vulgară și de căcat...)

Poți să incluzi în compoziție orice alte elemente, decoruri, animale, persoane, simboluri. Fii creativă și smart, nu te repezi ca rața la muci să reproduci primul tipar vizual care-ți trece prin cap.

Premiile constau în trei obiecte, dintre cele care costă sub 600 de lei, la alegerea câștigătoarelor, de pe secțiunea de meștereală a blogului meu (http://upcycling.bogdanstoica.ro). Câștigătoarea va plăti doar transportul premiului până la adresa ce-mi va fi indicată (scuze, dar m-am fript grav cu un concurs similar, plătind transportul unui premiu trimis în America de Sud). Toate cele trei câștigătoare vor primi, anul viitor, gratuit, și un exemplar din ediția limitată a celei de-a doua cărți.

Fotografiile pentru concurs îmi pot fi trimise folosind mesageria privată a paginii cărții (www.facebook.com/tipuldinfilmenuexista), a paginii personale (www.facebook.com/bogdanstoica.ro), emailul aferent acestui blog (contact  @ bogdanstoica.ro) sau orice alte metode găsești. Fotografiile de mai sus sunt cu titlu demonstrativ și nu intră în concurs. Fotografiile trimise în cadrul concursului vor fi publicate (cele indecente cu blurarea/mascarea detaliilor care permit identificarea protagonistei), iar identitatea câștigătoarei de la categoria nr. 3. nu va fi făcută publică, din motive evidente.

Have fun!

UPDATE 4 ianuarie: Fotografiile declarate câștigătoare sunt aici

Am mai pus un text, pe blog, din următoarea carte și un bou din Costești, Argeș, a văzut linkul. În loc să-l deschidă și să-l citească a luat decizia să intre pe mesageria paginii și să scrie:

"Salut

Am vazut ca sunt 2 volume

Unde le gasesc pe ambele".

Sunt bătrân în comunicarea online, mă pricep. Ceea ce vedeți se numește, în limbaj de specialitate, urma lăsată de un prost pe net. I-am scris că al doilea volum nu e gata și am închis subiectul. Imbecilul era însă pus pe fapte mari.

"Il vreau pe primul

Comanda aici?"

Eram gata să mă enervez, dar eu nu-mi consum neuronii și caloriile pe imbecili, așa că am decis să nu-i mai răspund. Pula mea, dacă prostul din Costești nu știe să deschidă un link, nu știe să comande online, nu știe să caute pe google unde găsește o anumită carte, ce rost mai are discuția cu el? Imbecilul era însă, așa cum am mai zis, setat să rezolve problema, așa prost cum e:

"Aloooo

Doarme toata lumea?

Răspunde.ti dracu ca nu am timp de pierdut..."

Eeeee, acum se schimbă treaba! Imbecilii mă deranjează, dar imbecilii fără timp de pierdut sunt amuzanți și merită enervați. Așa că i-am scris un obraznic: "Descurca-te". Și să vezi chestie: imbecilul s-a enervat...

"Mai sunteti-ti si cretini..." 

Pe bune, nu e superb? Nu merită prostulețul ăsta înfiorător o carte, un ghid, ceva din care să învețe și el ceva care să-i folosească în viață? Nu cartea asta, pe care o vrea, ci una mai simplă, cu multe desene, în culori atractive, cu fonturi mari... Ceva ca pentru o fetiță de cinci ani sau un student la Universitatea din Pitești, pe care-l cheamă Marian și e prost de bubuie?

Am avut o discuție, cu editura, despre o serie de ghiduri de tip "cum să...", e ceva ce am mai făcut și cred că ar merge. După discuția cu Marian, am să refac brieful ăla. E clar, trebuie să plecăm de la zero...

publicitate. mariane, ăsta e un link care nu-i pentru tine, tu apasă în pizda mă-tii!

Nu’ș cum dracu’, dar mie îmi spun oamenii lucruri. Mai ales femeile. Poate că tu te urci în metrou, te așezi pe un scaun și tipa de lângă tine îți spune doar un „scuze” când geanta ei îți atinge genunchiul. Eu n-am norocul ăsta. Adică totul începe la fel, cu geanta, dar după ce spune “scuze”, tipa continuă: „E o geantă prea mare pentru mine, dar o am de la iubi și se supără dacă n-o port. Crede că dacă-mi cumpără genți o să trec peste faptul că ne vedem atât de puțin. Parcă văd că mă duc acasă și îl găsesc cu nasul în laptop, ignorându-mă complet...”

Ăsta e cel mai frecvent subiect de discuție cu necunoscutele. Pentru că se pare că așa merg lucrurile, acum: el e un bou.

Tu ești Ioana, el e Ionuț. Tu muncești de la 9 la 18, în fiecare zi. Ionuț are un job mai elastic, azi o arde aiurea lucrând de acasă, mâine vine la 12 noaptea. Tu te-ai setat pe un program, care include curățenie, mâncare, spălat de haine, văzut cu prietenii, ieșit în oraș, sex. Și el la fel. Mai puțin sexul.

  • Luni seara nu vrea, că a fost o zi grea, care l-a solicitat la maxim. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”
  • Marțea e ceva care a mers rău. „Lasă-mă, că sunt plin de nervi. Hai să ne culcăm...”
  • Miercurea recuperează ce n-a făcut marți și ce e urgent pentru vineri, iar la 9 seara doarme tun.
  • Joia trage tare pentru luni, și vine târziu, mănâncă singur pe la miezul nopții și apoi se întoarce la laptop, fără măcar să-ți răspundă la "noapte bună".
  • Vinerea scapă mai devreme de la treburile lui, te scoate în oraș cum a promis, dar o dată ajuns acasă oboseala de peste săptămână își spune cuvântul și Ionuț adoarme rapid, amețit de băutură. 
  • Sâmbăta Ionuț e acasă toată ziua, se odihnește, spală mașina, iese cu amicii cu bicicletele, vine, face duș, e bine dispus, mâncați, beți ceva, mergeți la film, sau în club, reveniți, ajungeți în pat, te ia în brațe protector, îți spune că miroși frumos, zici că acum e momentul… și boul adoarme. Zâmbește atât de frumos în somn, încât nu te miști, de frică să nu cumva să se termine momentul ăla, pentru că Ionuț nu te-a mai ținut așa în brațe de o săptămână.
  • Duminică e alt om. Agitat, se pregătește pentru ziua de luni. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”

Iar dacă ridici problema sexului, Ionuț se uită siderat. Aproape dezgustat. “Ioana, ce întrebare e asta, dacă ne mai futem și noi? Am ajuns să ne futem, parcă la început mă rugai să facem dragoste, nu să ne futem…”

Ce să-i spui? Că la început făceați dragoste lunea, sex miercurea sâmbăta vă futeați ca chiorii, iar duminica vă coțăiați la film? Că nu mai observă că tu umbli în chiloți prin casă, chiar dacă-s d-ăia minusculi? Că nu ți-a mai zis ceva de genul “cineva mi-a furat portofelul, ia vino puțin, să văd ce ai în sutienul ăla…”

Să zicem că-i spui. N-o să rezolvi nimic. O să o bage pe aia cu familia, că el vrea copii cu tine, că de-aia trage tare cu munca, ca să vă liniștiți și să faceți un băiat și o fată, că e doar o perioadă dificilă, el nu ține minte să fi fost sexul o problemă așa mare și că și dacă ar fi, care-i problema, ce, îl vrei doar pentru pula lui, ce pula lui, el e gigolo, cum să te vaiți când nu te fute când el face atâtea alte lucruri pentru tine?!

Oricât de tare te-ar enerva Ionuț să știi că e sincer. Toți Ionuții din lume au această problemă: nu se pot concentra la două chestiuni în același timp și nu pot amesteca lucrurile. Ai văzut că țin la băutură dacă beau cinci litri de vin, dar se fac muci cu o singură bere și un singur jack? Așa fac și în viață. Bărbații nu sunt multitasking, ca femeile. Dacă Ionuț va fi concentrat pe făcut bani, nu va putea să te și fută cu regularitate. Dacă e disperat să te fută, n-o să facă bani, ba sunt șanse mari să ajungi piaza lui rea financiară. 

Soluția? Ioana trebuie să-l fută pe Ionuț, în loc să aștepte să o fută el. 

  • Când mâncați, seara, anunță-l că diseară are program la orizontală. Ignoră-i grimasele și protestele.
  • Dacă stă la laptop iar tu te fâțâi fără succes în lenjerie prin cameră, așează-te în brațele lui și spune-i că dacă nu-ți alocă 10 minute, nu pleci de acolo decât cu un coi, tăiat cu foarfeca. 
  • A adormit ca boul, înaintea ta? Trezește-l. Hai, că știi cum...

Nu crede, ca fraiera, că Ionuț nu mai vrea să te fută. Vrea, dar nu mai știe cum s-o facă. Boul crede că dacă el e obosit, și pula lui e nefuncțională, uitând că pula are morala unui politician, e gata oricând să adopte o altă poziție decât partidul din care face parte, dacă poziția aia îi aduce un avantaj. Iar după ce-l fuți nu uita să-i spui ceva încurajator. Gen: „Ai văzut că n-ai murit? Acum marș și fă niște bani că nu-mi mai place paltonul ăsta....”

Știu că nu sună mișto. Că nu așa ți-ai imaginat că va fi relația voastră, după doar 3-4 ani. Dar e singura soluție posibilă, pentru perioada asta, când el muncește la construcția cuibului vostru. Peste câțiva ani veți râde de momentele astea.  Mai ales că el își va aminti, ca un oligofren ce este, doar că ați făcut sex, nu că l-ai futut. Știi de ce? Pentru că te iubește. În mintea lui, n-ai fost voluntară, autoritară și cinică. Că dacă erai așa, pleca.

Cretinul….

-----------------------------------------------------------------------------------

 

Textul ăsta o să se numească Ionuț e un cretin iar Ioana e smart. Fii ca Ioana. și o să apară în a doua carte din seria Tipul din filme nu există, ce va fi tipărită în 2017. Volumul 1 se poate comanda, cu autograf, de aici.

 

E o mare șmecherie să ai mochetă pe hol. Când ea se duce la baie nu face nici un zgomot, te poți uita la fundul ăla mișto de pe care tocmai te-ai dat jos, fără nici un sunet care să perturbe imaginea. E un moment de-a dreptul... În ziua aia, însă, a fost altfel.

[Paranteză: eu și cremele de corp]. Prima cremă de corp cu care m-am dat a fost Nivea. Eram în armată, pe un frig siberian, iar cutiuța aia albastră mi-a salvat mainile, fața, degetele de la picioare. Nu știu dacă acea cremă de mâini e făcută să contracareze efectele hipotermiei, dar era singurul lucru cu care mă puteam obloji. Iar dacă mental eram convins că ajută, chiar a ajutat. Pe urmă am întâlnit-o pe Doina. Crema Doina. Și-a uitat-o o tipă la mine. Un borcănel, anșeeaa, stupid. M-am dat cu Doina când aveam arsuri, lovituri, mâinile distruse de vopsea sau diluant, dar și când aveam problemele cu spatele sau cu picioarele. Purtând mereu rucsacul foto, transpir pe spate mai mult decât alții, și mă iau niște mâncărimi după duș.... O fi vreo dermatită, vreo alergie la detergentul cu care-mi spăl hainele, habar n-am, că la doctor n-am fost, Doina a fost doctorul meu... Așa că într-o zi, când amica mea, care face creme de corp din plante și tincturi naturale, a insistat să iau o cutie de cremă de la ea, că e bună maxim, n-a trebuit să insiste prea mult. Și mi-am propus să mă dau cu ea, pe spate, după fiecare duș. Nu m-aș mai fi dat... [Închid paranteza]

T.  se anunțase suficient de devreme în ziua aia. Am avut timp să ajung acasă, să dau cu aspiratorul, să duc gunoiul, să bag niște vin la rece și să fac un duș. După duș, am deschis cutia de cremă bio. Un maclavais maro, dar care mirosea foarte mișto, rotund și mare cât palma mea, mă privea fix. Arăta ca un anus de prostituată de centură, imediat după ce au trecut muncitorii din șantier pe la ea, într-o zi de salariu. Mi-am învins scârba, am băgat degetele în căcatul ăla și am început să-l întind pe spate. Greu, că nu-s bun la yoga. M-am frecat cum am putut mai bine, m-am uitat în oglindă să nu cumva să rămân cu vreo pată maro pe spate și am intrat în program. T. a venit ca o floricică, mirosind superb, s-a dezbrăcat mai repede ca niciodată și m-a invitat, delicat, să o fut, că are treabă peste trei ore și știe că boșorogii ca mine se câcâie aiurea. “Ce să fac, mă?! Păi cine te fute pe tine, distruso? Ia dă-te’n pula mea!”, am alintat-o și eu, și ne-am pus pe treabă. Adică s-a dat unde i-am zis...

[Paranteza doi] T. era și cred că încă mai este o femeie foarte mișto, cu un job mișto, dar cu care m-am cunoscut în niște împrejurări mai ...tensionate. După ce ne-am împrietenit, am râs copios pe tema dezinvolturii cu care m-a înjurat, din râs am dat-o-n fuckeninguri, și uite așa am ajuns să ne-o tragem și să ne înjurăm copios când o facem. Mie personal mi se pare ceva extrem de nevinovat, ținând cont că unii poartă costume de animale și joacă roluri, iar alții își bagă chestii prin cur... [Închid și paranteza asta, e ultima, promit]. 

Pe urmă T. s-a dus la baie. M-am uitat la fundul ăla cum se îndepărtează de mine, ea m-a văzut și m-a făcut “libidinos bătrân”, eu am alintat-o cu “muisto”, apoi mi-am aprins o țigară. De obicei, T. face dușuri lungi, am timp și să beau ceva, să dau câteva telefoane. În ziua aia, însă, T. a ieșit din baie aproape imediat. S-a îmbrăcat rapid, a îngăimat că și-a adus aminte de ceva și s-a tirat. Era transfigurată, mi-am adus aminte că are un fiu, că fiul are niște probleme și chiar am crezut că a uitat ceva esențial pentru sănătatea lui.. Cuminte, am lăsat vârtejul frumos-mirositor să iasă pe ușă fără să comentez.

Peste cinci minute m-am dus și eu la baie. Atunci am descoperit grozăvia.

Mă dădusem pe spate cu nenorocita aia de cremă bio stând în picioare, în fața chiuvetei, lângă cadă. Din gesturile mele de novice în cosmetică rezultase, mare cât un găinaț de vultur, un strop de cremă, lipit pe cadă. Un altul era jos, pe gresie, lângă ușă, înconjurat de câțiva stropi mai mici. Amândouă maro, amândouă extrem de vizibile pe cada albă și pe gresia crem-deschis...

T. nu pățise nimic, nu-și amintise de nimic. Doar a crezut că m-am căcat pe mine. La duș!!!

Probabil așa crede și în ziua de azi, că nu-mi mai răspunde la telefon...

Așa că m-am întors la Nivea și la Doina. Cu ele nu risc nimic. Și dacă mai sar stropi în jur, când mă tratez, sunt stropi albi, nu maro, și las doar impresia unui labagiu incorigibil, nu a unui bătrân decrepit, căruia îi curge căcat din cur, prin baie... 

Apropo: să mă fut în ele de creme bio, da?! Huo, hipsterii dreacu..... 

-----------------------------------------------------------------------------------

Textul ăsta o să se numească Cum renunță un bărbat la cosmeticele bio și o să apară în continuarea cărții Tipul din filme nu există, ce va fi tipărită în 2017. Nu am voie să vă spun nici data apariției cărții, nici cum o să numească, dar vă asigur că o să vă placă la fel de mult sau mai mult decât prima. Vedeți voi, când ești scriitor-debutant și mai și un stil care îi face pe unii să tresară speriați când te citesc, trebuie să scrii ponderat, ca să acoperi cât mai mult din niște demografice estimate într-un mod destul de cretin. O dată ce s-a confirmat că ai succes și că ai un public al tău, ești lăsat să scrii ce vrei, cum vrei. Ori, eu îndeplinesc acum ambele criterii care garantează că a doua carte va fi mai bună decât prima: 1. mie oricum îmi place la nebunie să explorez limitele limbajului literar; 2. am un public care se scrie cu cinci cifre

Volumul 1 se poate comanda, cu autograf, de aici.

Wednesday, 23 November 2016 06:52

eram precisă

Serios, eram sigur că așa o să fie. Și să nu mă crezi arogant, că nici mă-ta nu e arogantă când îți spune că sarmalele de Crăciun vor fi fabuloase. Așa cum ea știe exact de unde să ia varza, carnea, cum să le amestece și să le pună la fiert, tot cam așa am știut și eu că "Tipul din filme nu există" răspunde unei cereri deja existente pe piața de carte. De sute de ani se vorbește despre "misterul feminin", dar nimeni n-a coborât pînă acum în hazna să vadă "eternul masculin". Și ar fi fost chiar culmea să o scriu prost, după 20 de ani de scris, sau să fie o scriitură posacă și deprimantă, când eu sunt un tip atât de vesel. Plus că s-a vândut în draci chiar înainte să apară, plus că n-am decât mesaje pro de la cei care au citit-o....

Mulțumesc frumos tuturor celor care au cumpărat cartea asta și mulțumesc în avans celor care o să cumpere în continuare. Mulțumesc și celor care o consideră foarte bună, cu mențiunea că e pistol cu apă pe lângă următoarea. Deja mă cert cu cei de la Univers pe afirmații, comparații și fraze despre care ei cred că n-ar trebui tipărite niciodată! :)))

Topul vânzărilor de carte la Gaudeamus 2016 / ordine alfabetică

  • All: “Din Liverpool în Carpați” de Arabella McIntyre-Brown
  • Cartea Românească: “Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă” de Matei Vișniec
  • Casa Radio: “A fost odată ca niciodată” de Alice Voinescu
  • Corint: ”Doamna de la Miezul Nopţii” de Cassandra Clare
  • Curtea Veche: „Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete” de Geanina Staicu Avram
  • Eikon: “Mircea Vulcănescu: o microistorie a interbelicului românesc” de Ionuț Butoi
  • Introspectiv: “15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit” de Luminița Saviuc
  • Litera: “Înainte să te cunosc” de Jojo Mojes
  • Humanitas: “Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei” de Lucian Boia
  • Nemira: ”Zgomotul timpului” de Julian Barnes
  • Pandora M: “Mog și vulpile” de Judith Kerr
  • Polirom: “Ulysses, 732. Romanul romanului” de Mircea Mihăieș
  • RAO: “Infernul” de Dan Brown
  • Univers: "Tipul din filme nu există" de Bogdan Stoica

Cartea mea se găsește în librăriile Cărturești, Diverta, Humanitas și Octagon (ai lista completă aici). Cu autograf, o găsești doar aici.

Am zis eu că-s băiat deștept, și că fac căcatul praf, dar mi-am furat-o de fiecare dată.

  • Am zis că nu semnez decât câteva cărți pentru fiecare librărie Diverta, și-am semnat câteva sute, că Diverta are j'dă mii de librării...
  • Am zis că decât să dau autografe, mai bine scriu dedicații pentru cei care au cumpărat cartea înainte să apară, dar am semnat ca Mig-ul, ore în șir, un munte de cărți.
  • Am zis că nu fac lansări, ci întâlniri cool, relaxate, dar uite că nu scap nici de formatul standard.

N-am cum. Adică, cei de la Diverta chiar s-au dat peste cap să promoveze cartea, e de porc să le refuz cererea de a mă întâlni cu clienții lor.

Așa că joi, vineri, sâmbătă ne vedem în trei librării Diverta. Toate din București (ai programul în imaginea de mai sus). Ce-o să facem acolo? Păi, ce vor divertioții și ce vreți voi. O să discutăm, o să semnez pe cărți, facem poze... Vă rog în avans să mă iertați dacă o să mă port aiurea, dar, pula mea, eu nu știu de-astea, cu reflectorul pe mine. Sper să reușesc să articulez niște mulțumiri pentru toți cei care devorează primul tiraj din Tipul din filme nu există așa cum devorează niște copii un tort. Adică, nu mă înțelegeți greșit, eu am fost și sunt extrem de sigur că veți râde la maxim citind această carte, surpriza vine din numărul vostru. Sunteți mulți ai dracului. Multe, ca să fiu mai exact.  

Mă mai confrunt cu un fenomen extrem de mișto. Cartea mea este folosită drept cadou. Sunt atât de mulți cei care au cumpărat mai mult de o carte de nici nu vă imaginați, asta fără să-i adaug pe Robert, Mircea, Dragoș, Dan, Cosmin și Gabi, care au cumpărat zeci de cărți pentru a le face cadou angajatelor lor. De fapt, din tot ce mi se întâmplă de când a apărut cartea, ăsta e lucrul care mi se pare cel mai mișto.

Îmi cer iertare cititorilor din țară, pentru că le-am refuzat cererile de a ne vedea, dar vă rog să nu mă confundați cu Hemingway, care stătea la geam cu pipa-n gură și aștepta să-l cheme cineva și să-l laude. Eu nu-s scriitor decât conjunctural, în viața de zi cu zi trebuie să fiu periodic în anumite locuri, am facturi de plătit și am treburi de făcut. Nu am timp să mă urc în avion/tren/mașină și să petrec două zile la Timișoara, deși știu niște tipe foarte mișto acolo. În plus, pentru că România nu e o țară în care o librărie să-și permită să plimbe și să cazeze pe cineva așa, din senin, mizând că va vinde câteva sute de cărți la evenimentul ăla, ar fi o tâmpenie pentru orice părinte normal la cap, nu doar pentru mine, să-și cheltuiască banii pe plimbări de umflat ego-ul, în loc să-i dedice progeniturii din dotare.

Aștept recenzii, de la cine a citit cartea, aici. Aștept mesaje la contact @ bogdanstoica.ro de la cine vrea să dea cadou un număr mare de cărți cu autograf. Iar cine n-are o Diverta la îndemână, sau reușește să trăiască foarte bine și fără să dăm nas în nas într-o librărie, își poate cumpăra cartea de aici.

#nevedemlamall

Există tipi cu care nu e bine să te cuplezi. Nu că n-ar fi mișto, dar e destul de riscant. Zodia, profesia, contextul - îi pot transforma în tipi pe care-i vor și alte tipe, nu doar tu, iar dacă-s oligofreni, n-au cum să reziste asaltului sistematic. Așa ajung tipii ăștia să fută mult prea mult ca să mai fie considerați de încredere și de luat acasă.

  1. Rockerii, de exemplu. Nu sunt mulți, nu-s celebri, dar când ies în oraș cu cămășile lor de căcat, cu fizicurile lor afectate de vodcă și cu pletele alea nici lungi nici scurte,  pot lua spuma din orice onorabilă adunare de femei. Nu te cupla cu un rocker decât dacă știi că e vai de capul lui cu pula, pentru că dacă e și vreun facăr de concurs, o să rămâi fără el în fiecare weekend.
  2. Jurnaliștii. Da, nici ăștia nu-s de luat acasă. Prin natura jobului, cunosc o droaie de oameni, unii dintre ei fiind de sex feminin, iar relațiile de tip "sursă" pot deveni foarte mișto. Ce nu știu tipele este că jurnaliștii sunt obligați, prin codul deontologic, să verifice orice informații din cel puțin trei surse. Dacă-s bune de pulă, ancheta devine serial.
  3. Bloggerii. Bloggerii sunt, periodic, ceva foarte trendy. Cum ar fi smartwatch-urile, anul ăsta, sau cum a fost Loganul, în anii 2000. Femeile citesc mai mult blogging decât bărbații, iar bloggerii capătă, astfel, un avantaj în câmpul tactic al fututului. Logic, ajung și ei să abuzeze de asta.
  4. Fotografii. Da, și ăștia fut prea mult. Nu din vina lor. De multe ori, la o ședință foto, te mai împiedici de cablurile luminilor, de trepied, și poți cădea cu pula fix în pizda modelului. 
  5. Scriitorii. De departe, ăștia fut cel mai mult, deși merită să fută cel mai puțin. Păi scriitori sunt și Cristoiu, Pleșu, nici nu-mi pot imagina cum fut oamenii ăștia, că mi se dezlipește retina....

Așa că evită-i pe ăștia. Dacă întâlnești vreunul prin oraș, iar tu ești vulnerabilă, nefutută și betuță, pune-ți repede poșeta în față, jos, și fugi cât te țin piciorușele alea ezitante de la băutură. Mai bine nimerești pe mâna unui taximetrist libidinos, de a cărui amintire scapi imediat ce întâlnești alt taximetrist libidinos, decâ să ai coșmaruri toată viața.

Iar dacă vrei o relație mișto, ia un tip din alte categorii. Ia un IT-ist, că n-o să te înșele decât cu laptopul. Ia un meșter priceput la de toate, pentru că la momentul în care o să-i moară pula, mâinile lui o să facă minuni. Ia un politician, pentru că pe ăștia îi fute DNA-ul, ei chiar știu cum e să fii penetrat(ă), vor fi extrem de tandri și de atenți. Ia un student la litere, n-ai idee ce bot poate să-ți facă scriind alfabetul cu limba. Ia un tip care vinde mașini la mâna a doua, pentru că are o imaginație mai bogată decât oricine, altfel cum ar da rablele alea? Ia un doctor, pentru că o să-ți asigure veniturile necesare unui gigolo, când el n-are timp de tine. Ia un moldovean trăit în București, că o să primești mâncare delicioasă de la mă-sa toată viața.

Înainte de toate, însă, ia o carte. Să te prinzi care-i faza cu bărbații și să nu te mai fuți cu toți proștii...

"Trage-l cu un băț, cu ceva, și aia e, că altceva nu ai ce să mai găsești iar eu n-am timp să vin să-ți descui clădirea", mi-a spus omul la telefon. Eram în fața fostului cinematograf Scala, chiar lângă Casa Modei, iar prin geamurile prăfuite și sparte ale ușii se vedea un poster imens cu Ștefan Mihăilescu Brăila. Sunasem la numărul de telefon de pe bannerul cu "de închiriat" și l-am sunat pe proprietar, rugându-l să mă lase să dau o tură prin clădirea atât de frumoasă și de bine ascunsă în centrul Ploieștiului. M-a refuzat, iar eu n-am putut să scot posterul, prin geamul spart, am reușit doar să-l rup...Clădirea Casa Modei, din spatele Palatului Administrativ, ascunde perfect cinematograful Scala, deși e mare păcat. Ăla e cinematograful care trebuia salvat, pentru că funcționa într-o clădire frumoasă și avea o grădină de vară, unde pe vremuri rulau filme. Din păcate, ca niște români buni ce suntem, ne-am căcat în potențialul nostru și la capitolul "cinematografie", acum Ploieștiul are închise toate cinematografele vechi și mișto, deși câtea sunt antebelice.

Fix acolo, în miniparcarea aia de lângă Casa Modei și din fața cinematografului Scala, este Colțul cu Flori. Nu e o denumire oficială, ci una care definește una dintre cele mai mișto povești de business pe care le-am văzut în ultimii ani. L'Atelier des Fleurs și Chic Fleuriste sunt două firme, cu sediile învecinate, având aceeași adresă (strada General Moșoiu nr. 3). Despre Chic Fleuriste am mai scris. Îi aparține Laurei Drăghici, o fostă directoare de bancă, în prezent unul dintre foarte puținii artiști fleuristi ai României. N-aveam de unde să știu, în aprilie, că Laura se va împrieteni atât de bine cu Cristina, de la L'Atelier des Fleurs și care e o tipă la fel de mișto. Ea a deschis florăria în spațiul învecinat. Și dacă Laura face bijuterii din flori și decoruri florale pentru evenimente, plus aranjamente florale permanente pentru sedii de firme, la Cristina găsești și buchetare, și cadouri făcute din flori, și aranjamente pentru mese festive, nunți, botezuri... 

În general, patronii a două firme care fac cam același lucru și au sediile apropiate ajung să se ia de gât și să se îngroape reciproc dând prețurile jos. E cumva normal, economia României tușește, banii sunt puțini, concurența e acerbă iar clientul mai face foarte greu diferența altfel decât pe preț. După logica asta, Cristina și Laura trebuiau să se ia de păr. Ei bine, n-au făcut-o. S-au împrietenit, își beau cafeaua împreună, se vizitează reciproc, se ajută cu clienții, și-i trimit una altora și chiar colaborează la proiecte mari.

Povestea Laurei, tipa din banking care a trecut la businessul la flori, e aici. Cristina vine din alt film. După o facultate de management, a făcut comerț în mai multe domenii. Anul trecut a intrat în afacerile cu flori anul trecut, iar L'Atelier des Fleurs este singura florărie a orașului care are o cameră frigorifică, unde buchetele și aranjamentele sunt păstrate în condiții optime. Cristina a rămas și acum, la un an distanță de debut, îndrăgostită de aceleași flori care-i plac dintotdeauna, bujorul și anemona, și le recomandă tuturor. Și chiar dacă numărul clienților mari a scăzut, afacerea merge bine, pentru că tot mai multă lume vine să cumpere buchete sau cutii cu flori de la L'Atelier des Fleurs. 

Trec des prin zona colțului cu flori și după trei-patru "Cristina e la Laura" și "Laura e la Cristina", am concluzionat că n-am mai văzut niciodată așa ceva și că dacă vreau să promovez ceva cool, prietenia asta atât de mișto este subiectul perfect. Așa că luni, 17.10, la ora 17.10, vă aștept la Colțul cu Flori cu cartea Tipul din filme nu există. Adică și la Chic Fleuriste, și la L'Atelier des Fleurs. Cartea o să fie în ambele spații, pentru cei care n-au cumpărat-o și o vor, iar eu o să stau afară, la măsuța la care cele două prietene pun țara la cale în fiecare zi și unde vă aștept și cu cărți cumpărate deja, dar nesemnate. Dincolo de mine și de cartea mea, vă invit să aruncați o privire prin florăria din stânga și prin atelierul de artă floristică din dreapta și să stați de vorbă cu Cristina și Laura. O să vă placă. 

Precizare - M-au încurcat la maxim vremea din ultimile zile, dar și angajații unei firme care au făcut zob trotuarul din zonă în căutarea unei conducte, așa că nu vă pot oferi fotografii mișto cu fetele și cu afacerile lor. Revin. Până la momentul ăla, vă aștept la 17.10/17.10. La Colțul cu Flori.

*următoarea întâlnire e aici.

Page 1 of 5
www.bogdanstoica.ro
M-a pus google să colectez cookies, deși nu știu ce-s alea și nici dacă am pe unde să le depozitez. apasă și tu "ok" că altfel nu știu ce se întâmplă.