bogdan stoica

Am constatat-o singur, săptămâna trecută, încercând să găsesc un storcător de fructe cu un motor mai puternic de 600 de wati, nefăcut in China. N-am cumpărat Phillips-ul din imagine, pentru că nu merită banii. Am luat un Gorenje, cu aceleaşi funcţii şi un diametru mai mare în zona de alimentare cu fructe, la o treime din preţurile de mai sus. Plus că e făcut în Slovenia. 

După tura asta prin Flanco, Domo, Altex, eMag, în care m-am uitat şi la alte chestii, pot să afirm că eMag e scump. S-au dus vremurile în care plăteai mai puţin cu 10-30% pentru că eMag nu avea showroom-uri, nu plătea chirii, nu făcea marketing conventional, iar asta se vedea în preţuri. Băieţii şi-au pierdut focusul complet, reuşind să devină un magazin de electrocasnice plus alte prostii, cu foarte puţine magazine prin ţară. Şi cu marfă scumpă.

Pe de altă parte, brandul e încă foarte puternic, mai ales pe net, iar băieţii de la eMag comunică senzaţional. De trei zile, dacă te uiţi pe mesajele lor, rămâi cu senzaţia că o să primeşti un televizor doar pentru că ai conexiune la net,

Bine, asta dacă eşti oligofren...

publicitate

Deci, nu pricep:

Cica "era un oraş in care oamenii erau eficienţi, dar nu tandri". Nemţi, adică, nu?

Si "o văcuţă a decis să le aducă tandreţe". Din asta, eu deduc că şi văcuţa asta bizară, care poate aduce altceva decât lapte sau daună totală când o intalnesti pe DN, era şi ea eficientă, în felul ei, deşi nu pricep ce-are vaca cu tandreţea.

Povestea se termină cu îndemnul de a mă duce să-mi cumpăr ciocolată "cu ciocobule"....

Aşa că întreb: băi ăştia de la agenţia de publicitate, ce pula mea fumaţi, mă, că-s curios la maxim?! Care-i faza cu nemţii, ierbivora, ciocobulele şi tandreţea? Si ce-s alea ciocobule?

"Always Night are acum cu 20% mai mult gel, astfel că acum poţi dormi liniştită". De ce n-aţi spus, măi, neserioaselor, până acum, că problema e cu 20% mai gravă decât ştiau ăştia?!

Mişto e că reclama asta putea fi făcută şi aşa: "De 10 ani, Procter & Gamble vinde absorbante Always de calitate proastă, care satisfăceau doar 80% din nevoile femeilor. Compania îşi cere scuze şi anunţă că a remediat problema".

Monday, 28 October 2013 16:35

Cosmote

In reclamele proaste, tatăl îi închide copilului telefonul, ca să mai păstreze nişte minute, iar managerul de companie îşi aşteaptă elicopterul, pe zgârie nori, gândindu-se "oare mai am minute sau de mâine încep să dau bip-uri?". Ce mai urmează: banca care sună să-mi spună "ai să-mi"?! vărul care de ziua mea îmi spune doar "la mulţi"?!

Bravo celor de la Samsung pentru reclama care spune că Galaxy S este cel mai bun telefon Samsung cu tehnologie Android. În spiritul transparenţei ce-i animă, aş dori să aflu, tot dintr-o reclamă, care este cel mai prost telefon Samsung cu sau fără tehnologie Android.

În reclamele Orange, tineri de 18-20 de ani merg cu cortul să citească pe un scaun sau să intre pe net dintr-un cort nou-nouţ, la doi metri de o familie cu copil mic. Unde sunt vodca, iarba, boxele legate la maşină, puştoaica pilită deliberat de nemernicul care a agăţat-o, puştiul care vomită mai mult mort decât viu?!

Monday, 28 October 2013 16:08

Clin. Curatenie pentru betivi.

"Datorită alcoolului, acum ai strălucire pe toate suprafeţele". Aşa credeam şi eu, am mai văzut beţivi cărora le sclipesc ochii in a freaky way, dar nu mă aşteptam să aud asta de la cei care vând Clin...

Faceam sensul giratoriu de la Caraiman, cand am vazut-o. Nu era nici tipenie de om pe strada, nici o masina, totul era static, iar banda aia dinamica este facuta tocmai pentru a atrage atentia. Am mai facut o data sensul si am oprit. Acum avea sens: mesajul ruleaza de la stanga la dreapta, si acolo scrie: "doua seturi de analize medicale ... etc reducere". 

Avem de-a face cu o gafa de marketing sau nu? Eu zic ca da. Nu e de ajuns sa montezi deasupra usii o firma luminoasa dinamica, cu un mesaj pe ea. Trebuie sa iei in calcul cat se vede din mesajul tau, in fractiunea aia de secunda in care o priveste un trecator. Trebuie sa fii cel mai carcotas critic, inainte sa apuce cineva sa te critice, sau, mai rau, sa perceapa gresit mesajul. Pentru ca daca a perceput mesajul aiurea, poti sa spui adio vanzarilor conform strategiei tale. Vei avea vanzari conform perceptiei clientului. Sigur, in aceasta ultima varianta, ar putea sa fie mai bine pentru afacerea ta. De cate ori nu s-a intamplat ca o campanie menita sa creasca vanzarile cu 10% a adus plusuri de 80%....

In cazul asta, insa, nu cred ca se pune problema de un plus. 

Eu, de exemplu, om sanatos la cap, o sa asociez de acum incolo Farmacia Vulturul cu sexul anal. Doua seturi.

P.S. - Mesajul Farmaciei Vulturul din Ploiesti are nu una, ci doua greseli de topica, ambele usor de evitat.

Friday, 09 August 2013 04:30

Artrostop efervescent

"Artrostop efervescent. Singura reteta elvetiana optim dozata".

Si daca-i elvetiana, ce? Are vreun ceas in ea, sa mi se para cool ca e elvetiana?

Singura reteta optim dozata? Adica restul medicamentelor elvetiene sunt prost dozate?

- Voi ascultati ce tampenii se spun in reclame?

Page 6 of 9
www.bogdanstoica.ro
M-a pus google să colectez cookies, deși nu știu ce-s alea și nici dacă am pe unde să le depozitez. apasă și tu "ok" că altfel nu știu ce se întâmplă.