bogdan stoica

A înnebunit orașul, cu alegerile astea. Circulă tot felul de informații, unele varză de la un capăt la altul. Și una dintre ele zice că-s consultantul politic al candidatului X.

Deci, nu. Nici al lui X, nici al lui Y, nici al lui Z, nici al lui W și nici al lui Q, deși îi cunosc foarte bine pe toți cinci.

De fapt, dacă stau să mă gândesc, am făcut foarte rar asta, în campanie. Eu nu cred că porcul poate fi îngrășat în ajun, politic vorbind. Ca politician român, trebuie să-ți legi numele de niște idei clare, de niște proiecte pe termen mediu și lung, și la fiecare patru ani, când sunt alegerile, să recoltezi. Eu știu doar trei politicieni care au comis-o regulamentar în România: Ticu, cu legea Ticu (anti-comunism), nea Lupu, cu legea Lupu (a restituirii proprietăților) și, mai nou, Aurelia Cristea tipa aia cu legea Antifumat (legea nu-mi convine, dar modul în care a fost implementată mi se pare genial). Restul oamenilor din politică sunt încă acolo doar pentru că-s buni la compromisuri și la mangleli

Știu să te învăț să porți un costum, când să deschizi gura, cum să comunici, cum să ieși dintr-o situație de criză, cum să devii popular în grupuri-țintă, știu să-ți fac grafica și PR-ul, dar nu trec niciodată de limitele astea. Si nu ai timp, în 30 de zile, cât durează o campanie, să le înveți pe toate. Nu cred că poți deveni cineva, fiind un oarecare, cu ajutorul meu, în doar 30 de zile. Iar dacă ești și un oarecare, și oligofren, și te-ai gândit la un consultant doar în campanie, chiar n-avem ce discuta. N-am fost nici măcar consultantul politic de campanie al prietenului meu care a ajuns primar. Recunosc, l-am ajutat să câștige, dar am făcut-o pentru că inamicul lui politic îmi pusese gând rău. Am zis că dacă prietenul meu câștigă, eu scap. Și-am făcut o prostie. L-am cam nenorocit. Dintr-un ziarist foarte bun și un băiat foarte mișto, cu care am lucrat bine o droaie de ani, prietenul meu a ajuns un personaj politic detestat, cu o roabă de dosare penale pe cap. 

Pe de altă parte, nu mă certați dacă o să mă vedeți, prin oraș, la vreo terasă, discutând cu câte un nene care candidează, sau cu vreun nene cercetat. Pana mea, anul ăsta candidează cam toți decidenții orașului, și mulți dintre ei sunt cercetați. Iar mie încă îmi place să fiu informat, să mă duc în locurile unde se întâmplă lucruri sau să discut cu oamenii care iau decizii...

Dar consultant politic de campanie - nu. Jur pe noii mei pantofi, care-mi plac la nebunie, că sezonul ăsta stau și mă uit. Prin vizorul Nikonului.

publicitateeeeee!

Trebuia să deschidă la începutul lunii decembrie, dar s-a lovit de sindromul #colectiv. Cum Republicana Pub e amplasat într-un subsol, iar patronul are plete, toată lumea care trebuia să autorizeze/avizeze activitatea bistro-ului a fost foarte exigentă cu el. Atât de exigentă încât a putut deschide abia vinerea asta, cu o întârziere de DECÂT trei luni.

re3

Localul e mare. Are două saloane. Logic, eu am fost azi în ăla în care se fumează. De săptămâna viitoare o să intru, însă, în cel plin de rafturi de cărți si de tablouri. Arată foarte-foarte bine.

N-am stat mult, venisem doar la discuție. Am băut o cafea. Localul vinde Julius Meinl. Bună, ca de obicei...

 re10

... dar am tras cu ochiul la un platou, care își aștepta fotografia, pentru facebook. N-arăta rău deloc....

re5

... asta deși eu nu mănânc aproape niciodată carne de pui. Legumele și cașcavalul ăla cu piper le-aș balota oricând, alături de porc, vită, pește... Și au și de-astea.

re6

Încă o veste bună - la Republicana au și mic dejun, o rara avis în Ploiești.

re7

Cum spuneam, în 40 de minute am plecat, dar m-am uitat, mai încolo, pe pagina de facebook. Diseară, la Republicana e chitară clasică. Nu sună rău, în Ploiești sunt încă prea puține localuri unde poți asculta și ceva spre rock.

re01

Republicana Pub este fix în spatele statuii lui Radu Stanian, de pe Bulevardul Castanilor. S-a înghesuit acolo, între alte patru restaurante (Tres Olivos, Dyonisos, Prestij și Mon Jardin). Nu, n-a fost o greșeală, zona e bună iar potențialul de clienți e mult mai mare decât pot absorbi cele cinci localuri.

Meniu, prețuri, invitați și programe speciale Republicana - aici.

* - Pozele din textul ăsta sunt făcute cu telefonul.

Dacă s-ar scrie un top al celor mai grele lucuri pe care le ai de făcut în viață, ar fi imposibil ca "alege cadoul potrivit" să nu fie pe locul 2, după "așteaptă să termine ea prima". Eu am fost și rămân un dezastru la capitolul ăsta (cum mă descurc la locul 1 din top nu e treaba voastră, da?). Nu pot să ies din clișee nici mort. Și când ies, o fac de oaie. I-am luat un stilou Cerruti unui tip care nu-și scrie nici cecurile. I-am luat un parfum unei tipe pentru că mi-a spus că-i place, ignorând că îl avea deja. I-am luat un hamburger de plastic unui prieten gras.  Ceeeeel mai prooooost cadou pe care l-am făcut vreodatăăăăă au fost însă niște flori.

 gf3

Eram tânăr, sub 18 ani, și mă manifestam ca rocker d-ăla, alienat complet. Mă cuplasem cu o tipă de-asta, de familie bună. Am vrut s-o scot la un film și mi-a spus că trebuie să mă cunoască părinții ei. "Ia-i flori mamei și poartă un tricou fără capete de mort. Te roooog". Cu tricoul a fost ușor: am împrumutat unul. Cu florile, însă.... Cum să zic delicat? Hai să spunem că pe vremea aia îmi cheltuiam toți banii pe casete audio și pe vodcă. În seara cu date-ul bugetasem filmul pentru doi și cam atât. Pentru flori, ciuciu bani! Așa că m-am dus la țiganca din cartier, care vindea coroane, și i-am cerut împrumut (urma să le fur a doua zi, de la piață) cinci garoafe. Femeia avea doar de-alea cu coada tăiată scurt, cât palma, pe care le prindea pe jerbe. Eu, creativ la maxim! Le-am prins cu scotch una în prelungirea alteia, să iasă un buchet normal de lung, le-am tras într-un celofan vechi pe care-l avea mama într-un sertar și am fugit la tipă acasă. Când am ajuns, se întunecase, și n-am văzut că pe drum pierdusem o garoafă. Eee, și-acum imaginați-vă cum a făcut doamna aia sofisticată, când la ușă a apărut un rocker palid care i-a oferit radios patru flori. Ca la mort. Și cu coada scurtă, de coroană mortuară!

Vremurile s-au schimbat, însă. Acum există magazine specializate în cadouri. Le ignor cât pot, pentru că urăsc rahaturile alea festive de proastă calitate.

Până azi, când am fost să fac niște fotografii unui asemenea magazin. Știți voi. Fotografii pentru Facebook.
gf2

Pe Monica am cunoscut-o acum vreo lună. A luat niște upcyclisme, niște rame cu sticle, de la mine, pentru viitorul ei magazin. În weekend-ul ăsta a terminat amenajările și m-a chemat să-l văd. Luni deschide. Cu o zi înainte de 1 Martie, adică într-un moment bun. Sper să-i treceți cât mai mulți pragul, pentru că o să merite experiența.

Ce-a făcut Monica e tot un magazin de cadouri, dar unul în care o să ajung și eu. La ea găsești doar flori, vinuri, ciocolate fine și cafea, adică daruri perfecte pentru o droaie de ocazii.

gf4

Știu ce-o să zici: flori găsești peste tot. Și tandemul dulciuri/cafea e prezent în oraș. Și vinurile cu dulciurile sunt ușor de găsit, împreună. Dar unde mai găsești și vinuri, și dulciuri, și cafea, și flori în același loc, în Ploiești? Vă spun eu: doar la Monica. Și asta este marea șmecherie a magazinului ei. Pentru că orice dar ai face unei femei, darul e mai bine primit dacă adaugi și flori, o ciocolată bună, un vin bun sau o pungă de cafea de top. Asta ca să nu zic că sunt destule ocazii în care nu mai trebuie să adaugi nimic.

gf9

Și mai e un motiv pentru care vă recomand magazinul ăsta. Ca și Alina de la 5ToGo, Monica e pe barba ei în businessul ăsta. Și asta pentru că e o tipă dintr-o familie unde proiectele personale sunt la mare preț. Acum niște ani, tatăl ei a lăsat catedra și leafa mizerabilă de profesor și a pornit o mică afacere cu produse de patiserie. După un timp, mama Monicăi a renunțat și ea la planșeta de proiectant și s-a apucat să-și ajute soțul, dar și de aprofundat marea ei pasiune pentru plantele decorative. Ce face Monica, cu magazinul ăsta, e doar continuarea unei tradiții de familie, care spune "înainte să ceri ajutorul cuiva, ajută-te singură". 

gf1

"Am învățat să fac aranjamentele florale de la mama și ulterior am lucrat, ca angajată, în domeniul ăsta. Ideea acestui magazin mi-a venit mai demult, dar n-am avut capitalul necesar să pornesc afacerea asta, până acum. Acum am reușit, alături de un prieten. Ce-am făcut noi aici este un dispecerat pentru cadouri imbatabile, cu care mergi la sigur, într-o formulă de shopping extrem de comodă. Nu mai trebuie să bântui zece magazine pentru a face pe cineva să zâmbească. Vii la noi, ne spui cam ce ai vrea, noi îți facem niște sugestii și rezolvăm problema imediat..."

gf7

Acum, când scriu, mi-am dat seama care este marele neajuns al online-ului. Pot să vă explic cine e femeia asta, pot să vă arăt cât de mișto arată magazinul ei, dar n-o să pot să vă fac să simțiți mirosul ăla de flori de enșpe feluri, care m-a întâmpinat azi, acolo. De-aia o să mă duc acolo și la cumpărat de cadouri. O să mă așez pe canapeaua aia și o să-i explic cui vreau să fac un dar, cu ce ocazie, și-o să aștept cu încredere un sfat bun. Pentru că eu nu mă pricep aproape deloc la cadouri, iar la flori și mai puțin. De-aia nici nu prea mă vezi cu buchetul în mână. Cu ghiveciul da. Apropo, Monica are flori și la ghiveci...

gf5

Little Gifts & Flower Shop. La doi pași de centru, pe strada Ștefan cel Mare (linia de tramvai), în zona Pieței Anton, lângă reprezentanța RCS/RDS. 

Îmi doream de mult, în centrul Ploieștiului, o alternativă la McDonald's. A ajuns să mă termine psihic atacul ăla, identic de fiecare dată, la cei 50 de bani din portofelul meu. Ăsta e scopul rafalei: "Vreți cu lapte mică sau fără lapte mare? Aici sau la pachet? Nu vreți și un cheesburger? Vreți să vă fac un meniu cu tot cu apă?". Dar, pentru că n-aveam unde să mă văd cu alți matinali ca mine, în centrul orașului, m-am tot dus la mec.

caf

Asta până luni, când Alina a deschis prima cafenea 5ToGo din Ploiesti. Ocazie cu care a început un program de viață absolut dement. Se trezește pe la cinci și-un pic. La 6.30 e în centrul orașului, în propria ei cafenea. Pornește espressorul și cuptorul, șterge blaturile, își pune la îndemână cele necesare astfel ca la șapte fix să deschidă și să vândă. Altfel nu va putea plăti chiria, marfa și rata la bancă. De salariu nu-și pune problema, deocamdată, banca e mai importantă. O s-o mai ajute iubi...

caf11

5ToGo a fost inventat în București, unde sunt deja vreo zece adrese. E o mini-cafenea, unde orice produs costă 5 lei. 5 lei cafeaua, 5 lei fresh-ul, 5 sandwich-ul... Nu, apa plată nu costă cinci lei, și eu am întrebat asta, chiar mă disperă ăia care vând apa la suprapreț. 5 lei costă două sticle.

caf051

Tot cinci lei te costă trei melci, sau două brioșe. Cine a luat decizia asta a fost băiat deștept, am văzut niște reacții incredibile la clienții Alinei, lumea are senzația că primește cadouri...

caf07

Mai uitați-vă o dată la moaca asta, vă rog. Arată a prințesă răsfățată, care a vrut să fie cool, nu? Ei bine, nu. Micuța stă bine cu voința. A terminat una dintre cele mai grele facultăți din ro, cea de foraj petrolier, unde nu termină decât 1 din 10 studenți (în seria Alinei au fost 150 de studenți din care au absolvit 12). Și a terminat cu note atât de bune, încât și-a găsit imediat de muncă. La Weatherford. Pe coclauri. La sondă.

caf10

"Era greu... Toată ziua în combinezon, cu bocanci în picioare, murdară de noroi până la ochi... Am prins și minus 30 de grade. Noroc că la sondă sunt oameni extraordinari. Aș fi rămas toată viața inginer de foraj, dar compania ne-a dat cam pe toți afară. Producția asta record de țiței a făcut ca în toată lumea să se facă disponibilizări. Ce era să fac? Domeniul petrolier va rămâne așa ani buni de acum înainte. Am zis să caut altceva, să nu mai depind de alții. Noroc că l-am cunoscut pe Radu (proprietarul francizei 5ToGo). Am discutat, am făcut creditul, am semnat contractul, am plătit franciza... acum am deschis. Doamne Ajută!".

caf08

Alina știe că o așteaptă muncă grea. Că e singură împotriva a cel puțin cinci cafenele vechi pe o rază de 200 de metri, că ratele la bancă vor trebui plătite și dacă încasările 5ToGo nu vor fi pe măsură. Că riscă din nou, așa cum a riscat când s-a apucat să învețe foraj fără să știe cum o să meargă industria petrolieră. Știe, dar n-are nici un stres. Are un optimism care mi s-ar fi părut cretin dacă nu l-aș fi văzut la cineva care a mai trecut de alte obstacole. De trei zile, se trezeste la o ora imposibila si munceste ca un roboțel toată ziua: face cafea, servește, bagă patiseria la cuptor, strânge după clienți, dă fly-ere... 

cafa

Luni, la deschidere, Alinei i-au fost alături o droaie de rude și de prieteni, plus o mulțime de clienți obișnuiți care au văzut cafeneaua deschisă. Marți dimineață am ajuns și eu, la o discuție, cu un amic. Am revenit după-amiază și m-am bucurat să văd cafeneaua plină. Alina nu știe, însă, câți din acești oameni vor reveni, sau câți vor recomanda și altora cafeneaua.

Și-am zis să știe măcar că eu mă mut cu cafeaua de la McDonald's, la 5ToGo, în zilele în care am întâlniri matinale. Nu de dragul Alinei, ci de dragul a ceea ce reprezintă ea și afacerea ei. La modul cel mai serios, cafeaua e mai bună ca la mec, prețurile sunt mai bune, iar food-ul mai ... cinstit. Plus că voi prefera oricând să plătesc o cafea cuiva din orașul meu, care muncește pentru el, decât unei corporații conduse de la mama dracului de niște băieți care vor mereu încă 50 de bani de la mine. Eu chiar cred că dacă oamenii dintr-un oraș s-ar susține între ei, orașul ăla ar prospera, iar multinaționalele care nu produc nimic ar închide rapid și s-ar căra în țări cu oameni mai proști. 

caf00

5ToGo Ploiești s-a deschis în centrul orașului, în zona tarabelor cu cărți și a șahiștilor de lângă statuia lui Nichita Stănescu. Să vă duceți, că e mișto. 

De fapt, ca să fiu sigur că vă duceți, miercuri, 17 februarie 2015, fac cinste cu 27 de cafele, pentru primii 27 de cititori ai blogului care ajung la 5ToGo. Pentru că Alina are 27 de ani.

[publicitate]

Azi s-a deschis #LaPlacinte Ploiesti. Mare, frumos, extrem de misto decorat. Al naibii moldovean, zici ca a dezvoltat proiectul cu cei mai tari experti in domeniu! Nu ai unde sa arunci privirea si sa nu vezi ceva misto lipit/montat/asezat.

Au nimerit-o si cu spatiul. Le tot spun celor de la Winmarkt de vreo cinci ani, ca nici naiba nu mai cumpara haine "din centru", si ca singura salvare a tandemului Omnia-Galerii este sa umple cladirile de food&entertainment. Acum, tristetea aia de spatiu comercial comunist a prins viata, in forma #LaPlacinte, si cu ajutorul vecinilor BonBon, Cafe Milano, Acapulco si Tres Olivos, s-a format, din nou, o zona in care mananci bine in centrul Ploiestiului. Adica ceva ce n-a mai existat de pe vremea restaurantului Berbec...

Meniul #LaPlacinte arata demential si pun pariu ca mancarurile au gust, pentru ca-s facute de moldoveni, romanii cu cea mai misto bucatarie. Dar n-o sa mananc niciodata aici, pentru ca in #LaPlacinte nu se fumeaza. Nu-s vreun disperat, dar eu nu-s genul care-si butoneaza telefonul dupa masa, la cafea. Eu fumez. Si cat timp o sa existe un singur local in care pot sa fac asta chiar acolo, la masa, n-o sa ajung niciodata in localurile de nefumatori. Nu-s in target...

O sa ma duc sa-mi iau, totusi, cafea la pachet. Nu pentru cafeaua Bristot, care e un mix cu prea multa robusta in ea ca sa-mi placa, ci pentru pisica de pe ceafa tipei care mi-a facut azi, o cafea. E atat de reusit tatuajul ala, iar pisica are o privire atat de fascinanta, incat sunt sigur ca daca as fi un fumator de iarba si nu de Kent, azi i-as fi spus tipei/pisicii ceva de genul "Nu ma mai fixa, te rog, si-asa sunt foarte timid..."

Ai fost la #LaPlacinte Ploiesti? Si cum ti s-a parut?

Spre rusinea mea, nu stiu aproape nimic despre yoga. N-am avut, probabil, anturajul potrivit. Am primit, tot timpul, informatii sumare despre yoga si aproape niciodata n-am fost interesat sa le verific sau aprofundez. Pe vremea cand copilaream eu, stiam doar ca yoghinii pot sa faca sex mult si bine. In armata, am avut un locotenent care ne-a invatat o respiratie menita sa ne incalzeasca, pentru ca degeram mereu in uniformele alea de cacat. Ca sa fiu corect, trebuie sa amintesc si de una dintre fostele mele, o practicanta de yoga "de performanta", ca sa zic asa, care m-a umilit in pat ca nimeni alta.... Una peste alta, sunt tufă de Veneţia la yoga. Noroc c-am citit niste Eliade, ca altfel n-as fi stiut nici cum se scrie...

Cam atat a fost de prezenta yoga in viata mea. Asta pana m-am intalnit cu profa de yoga, o femeie absolut normala, cu sot nepracticant si un copil obisnuit. In mod absolut surprinzator, nu m-a certat ca fumez si nu mi-a spus ca o sa mor daca nu fac ce zice ea. Subiectul discutiei: fotografii. Am acceptat, si m-am prezentat la open class.

Nu in cea mai buna forma, recunosc. Dupa 48 de ore in care dormisem opt, eram destul de dezlanat in gandire si in reactii. Am facut fotografiile cu profa, apoi au venit cursantii si eu am parasit incinta sa beau o cafea. Am revenit in vreo 30 de minute, sa trag niste cadre de grup (scuze, suna a Bivolaru, nu?).

Ei bine, ce face femeia asta seamana mai degraba, vizual vorbind, cu tai chi-ul facut de batraneii aia din China, prin parcuri. Profa de yoga si gasca ei stateau in semi-intuneric, cu muzica in surdina, si isi schimbau lent, din cand in cand, pozitia. Nimic foarte greu, fizic vorbind. Nimic solicitant. Pana si eu, ruginit de sedentarism si absent de la sala de forta de mai bine de un an, as fi putut sa fac chestiile alea.

Si mi-a mai placut ceva. Lipsea rumoarea specifica unei sali de fitness, privirile, interogarile mute. Era toti, absenti, fiecare cu aia ma-sii si cu o expresie pe fata care-mi lasa gura apa. Eram obosit mort, in cap imi rula programul incarcat din ziua aia. As fi dat orice pentru o stare ca a lor.. 

Frate, si m-am trezit ca nu mai fac fotografii si ca stau si ma uit. Era atata pace in camera aia... Serios. Ma simteam ca atunci cand pustoaica mea era mica si adormea pe mine, iar eu incercam sa pastrez pozitia aia, comoda sau nu, ca sa n-o trezesc. Si stateam asa, cu gandurile mele, pana cand totul devenea extrem de confortabil. Cand se trezea ea, ma trezeam si eu dintr-o .... pace, similara cu ce vedeam acum, la clasa de yoga. 

"Da, ai nimerit la meditatii. Dupa, la asane, a fost ceva mai dinamic", mi-a spus profa. 

N-am timpul necesar sa ma duc, la 10 dimineata sau la 4 dupa-amiaza, la cursurile de yoga ale profei. Dar vreau si eu linistea aia. Mai meditez si eu, recunosc, cand astept ca semaforul sa se faca verde, sau cand stau pe wc.... Recunosc oricand, insa, o meditatie mai buna decat a mea. Si asta de la clasa de yoga era, clar!

Asa ca, mai la vara, o sa incerc sa particip si eu la un curs de yoga. Chiar sunt curios daca, dupa curs, o sa mai scriu atat de furios ca acum, sau daca fotografiile mele o sa fie mai ... nu stiu cum. Altfel.

Pe profa de yoga o gasiti aici: www.facebook.com/equilibriumyogaploiestiComenteaza sau injura-ma aici: fb.com/bogdanstoica.ro.  

M-a apucat bricolajul. In timpul liber, mai ales seara, decat sa ma uit la Rahat TV, prefer sa migalesc la cate un fleac, de obicei vechi, pe care-l am, tot de obicei, din piata de vechituri. Habar n-am daca ce fac eu arata bine, pentru ca nu m-am hotarat inca daca sa le vand sau nu. Doua astfel de chestii au ajuns la alte persoane, pentru ca le-au placut, cica... Ma rog, nu despre asta este vorba. Ci despre Dedeman.

A venit la Ploiesti, acum doi ani, cu o campanie de marketing formidabila. Tarziu ne-am prins ca dedemanii au belit vreo 30 de copacei de pe rambleul unui pod, sau ca isi deverseaza apa pluviala in Dambu, nu ca noi, fraierii, in canalizare, cu factura de la Apa Nova. Tin minte ca m-am dus la inaugurare si-am plecat dezamagit de oferta: cam multe chinezisme pentru unii care cica sunt interesati sa sustina producatorii romani. La vreo saptamana, m-au dezamagit cu un prapadit de spray de vopsea, care costa 14 lei la raft si 20 de lei la casa. Inteleg sa vad rahatul asta de tehnica, scuzata mareu de retaileri cu "nu noi am bramburit etichetele, ci clientii muta produsele pe raft", la magazinele care au rulat deja cateva oferte la un produs. Dar asa, in pripa....

Penibil.

Ieri, insa, am fost pentru ultima oara la Dedeman. Pentru ca mi-am cumparat un bomfaier.

Descentrat. Cu manerul stramb. Unul din ghidajele pentru panza este deformat, te straduiesti un pic s-o montezi. Cand  tensionezi panza, se rasuceste ca o panglica, iar bomfaierul se mai deformeaza un pic. Nu ai cum sa obtii o taietura dreapta decat daca esti beat.

O sa radeti, dar aseara eram nostalgic, cu gandul la bomfaierul din garajul lui tata. Il stiu perfect, pentru ca atunci cand eram mic, o panza buna de bomfaier era pretuita, iar eu n-aveam voie sa umblu cu el, sa nu "o ciobesc". Anul trecut, cand am facut curat in garaj, m-am uitat pe el si am vazut ca e nemtesc. Exista in garaj inca de cand eu mergeam fara chiloti prin curte. Deci, are, acum, vreo 50 de ani. Si n-are nici o problema.

Ma uit si la bomfaierul de la Dedeman. E de doua ori mai usor, are o eticheta cool, dar este o porcarie de unealta. Proiectata gresit, executata dintr-un fier prost, finisata primitiv. Am curaj sa-l dau oricarui lacatus profesionist, spre testare.

Asa ca nu-mi mai cumpar nimic de la Dedeman. Nu e vorba neaparat despre bomfaier. Este vorba despre politica acestor baieti de a vinde produse proaste, culmea, unei categorii de oameni care vor sa faca ceva. Mie mi se pare, filozofic vorbind, o politica de sabotare a initiativei. Dedemanii nu sunt singurii. Vecinii lor, Artsani, sunt in boicot de doi ani.

Dobitocului care abia asteapta sa-mi spuna "Mestere, daca vrei ceva ok, ia-ti o scula profesionala si nu te mai caca pe tine", ii raspund, cu prietenie: Mars, ma, de-aici! Produsul profesional e ala care tine la mii de utilizari, nu cel care nu ma dezamageste inca de la prima. Cel mai ieftin bomfaier ar trebui sa functioneze bine macar la 10 utilizari.

Sa nu uit: stiti ce-am vrut sa tai cu bomfaierul ala prost de la Dedeman? Nu o tija de titan, nu o teava din calorifer, nu o scandura de salcam. Ci o oala de lut. Material friabil, moale...

Acum am descoperit ca merge taiata si cu cutitul de paine!

Comenteaza, daca vrei, aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Page 2 of 50
www.bogdanstoica.ro
M-a pus google să colectez cookies, deși nu știu ce-s alea și nici dacă am pe unde să le depozitez. apasă și tu "ok" că altfel nu știu ce se întâmplă.