bogdan stoica

cum să faci fotografii bune cu telefonul de Revelion

Sunt gata, ca de fiecare dată, să mă cert cu oricine spune că nu poți face, cu telefonul, fotografii bune. Poți, dacă nu ești un cretin care și-a cumpărat scula aia scumpă doar ca să stea pe facebook. Camera de pe telefonul tău este la fel de bună sau mai bună decât una dintr-o cameră foto compactă, de-aia de buzunar și are, de multe ori, funcții fabuloase, la care nici măcar posesorul unui DSLR nu are acces. În plus, în zona ta, de fotograf-amator, o fotografie bună nu este neapărat una făcută după toate canoanele, luminoasa la maxim și doldora de pixeli. Trebuie doar să transmită ce-ai vrut tu să surprinzi. Compoziția bate tehnica. 

Iar ca să aibă efectul ăsta, fotografia ta trebuie făcută cu mână sigură. Nu din mers, nu strănutând sau râzând cu convulsii. Folosește-ți ambele mâini: cu una ține telefonul, cu cealaltă apasă pe butonul de declanșare.

Nu uita să faci fotografia de la nivelul ochilor persoanei fotografiate. Ridică mâna, dacă stai jos și ea e în picioare, sau coboară mâna dacă tu stai în picioare și ea e așezată pe scaun, nu mătreața contează. 

Uită-te ce mai prinzi in cadru, în spatele și în stânga/dreapta persoanei fotografiate. Ar fi superb să nu-i treacă prin cap o țeavă de gaze, un stâlp, un toc de fereastră sau o grindă de beton. Ridică/coboară mâna, schimbă-ți poziția sau roagă persoana să se mute un pic astfel încât în fundal să nu apară nici un fel de linii care-i traversează capul. 

Nu uita că dacă vrei să se vadă clar ce e în spatele ei, trebuie ca persoana să fie aproape de fundal. Dacă, dimpotrivă, vrei un fundal blurat, depărtează subiectul de el. Asta e soluția, de exemplu, când undeva în spatele persoanei fotografiate cineva s-a îmbătat și vomită, sau vreun ghebos își mamelește gheboasa, și nu vrei ca imaginea acelor oameni să-ți ardă retina, după Revelion. 

Sigur, dacă ești bou și nu faci focus, acest lucru nu o să se întâmple decât accidental. Cum faci focus? Atinge ecranul telefonului, pe fața "victimei", și abia apoi fă fotografia.

Dacă ai pornit camera și totul se vede întunecat, apasă pe ecran în zona unde se vede ceva închis la culoare. Senzorul camerei foto de pe telefon va supraexpune imaginea, care va deveni mai luminoasă. Și invers merge: dacă imaginea pare arsă, apasă pe ceva deschis la culoare, imaginea se va intuneca și abia apoi fă fotografia.

Nu încadra în centrul imaginii, numai imbecilii și fotografii de la Evidența Persoanei (cei care fac poze de buletin/pașaport), fac asta. Lasă loc mai mult în stânga sau în dreapta, în funcție de cum stă persoana. Lasă loc în fotografie în direcția în care e orientat corpul persoanei fotografiate sau în direcția în care privește. Vei crea ceva ce se numește o linie de forță, fotografia va sugera mișcare, dinamism, nu va fi doar un portret prost. 

Fă poza dreaptă, te rog. Folosește un reper vizual fix, ca un colț al camerei în care te afli. Nu faci poze în timpul unui cutremur. Sau, dacă detești normalul, înclină camera cel puțin 30 de grade într-o parte, să obții "olandezul" (caută pe google dutch angle).

Dacă fotografiezi un elefant de om, încearcă să nu-i tai și capul și picioarele. Altfel spus, încadrează în așa fel încât să nu lași în afara cadrului părți ale corpului pe două părți ale fotografiei. Pe una e ok, pe două e ca dracu', pe trei - șterge-o!

Vrei să fotografiezi artificiile? N-o face ca imbecilii, te rog. Nu fotografia cerul ca un cretin, că nu interesează pe nimeni doar artificiile. Depărtează-te de persoană sau de grup, lasă-te pe vine și prinde-ți și prietenii în cadru, că poze mișto cu artificii sunt căcălău pe net, nu e nevoie de ale tale. 

Fă poze tipelor la minim o oră după ce au ajuns la petrecere, să nu arate de plastic, ca atunci când au ieșit de la machiaj, lasă-le timp să bea ceva, să sară măcar o șuviță de la locul ei și obrajii să prindă un pic de viață. Nu le face poze tipilor mai târziu de ora 23.00, e momentul în care încep să se îmbete, să-și scoată cămașa din pantaloni, un colț al gurii se lasă un pic, la fel și pleoapele... ori, cine vrea poze cu zombie?

Nu uita să ștergi camera telefonului înainte de fiecare poză și să ștergi, înainte de Revelion, filmările de la Revelionul trecut din memoria telefonului, ca să ai loc să salvezi și noile filmări cretine de la miezul nopții, care nu interesează pe nimeni și la care nici măcar tu n-o să te uiți niciodată. 

Read 12395 times
www.bogdanstoica.ro
M-a pus google să colectez cookies, deși nu știu ce-s alea și nici dacă am pe unde să le depozitez. apasă și tu "ok" că altfel nu știu ce se întâmplă.