bogdan stoica

Nu’ș cum dracu’, dar mie îmi spun oamenii lucruri. Mai ales femeile. Poate că tu te urci în metrou, te așezi pe un scaun și tipa de lângă tine îți spune doar un „scuze” când geanta ei îți atinge genunchiul. Eu n-am norocul ăsta. Adică totul începe la fel, cu geanta, dar după ce spune “scuze”, tipa continuă: „E o geantă prea mare pentru mine, dar o am de la iubi și se supără dacă n-o port. Crede că dacă-mi cumpără genți o să trec peste faptul că ne vedem atât de puțin. Parcă văd că mă duc acasă și îl găsesc cu nasul în laptop, ignorându-mă complet...”

Ăsta e cel mai frecvent subiect de discuție cu necunoscutele. Pentru că se pare că așa merg lucrurile, acum: el e un bou.

Tu ești Ioana, el e Ionuț. Tu muncești de la 9 la 18, în fiecare zi. Ionuț are un job mai elastic, azi o arde aiurea lucrând de acasă, mâine vine la 12 noaptea. Tu te-ai setat pe un program, care include curățenie, mâncare, spălat de haine, văzut cu prietenii, ieșit în oraș, sex. Și el la fel. Mai puțin sexul.

  • Luni seara nu vrea, că a fost o zi grea, care l-a solicitat la maxim. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”
  • Marțea e ceva care a mers rău. „Lasă-mă, că sunt plin de nervi. Hai să ne culcăm...”
  • Miercurea recuperează ce n-a făcut marți și ce e urgent pentru vineri, iar la 9 seara doarme tun.
  • Joia trage tare pentru luni, și vine târziu, mănâncă singur pe la miezul nopții și apoi se întoarce la laptop, fără măcar să-ți răspundă la "noapte bună".
  • Vinerea scapă mai devreme de la treburile lui, te scoate în oraș cum a promis, dar o dată ajuns acasă oboseala de peste săptămână își spune cuvântul și Ionuț adoarme rapid, amețit de băutură. 
  • Sâmbăta Ionuț e acasă toată ziua, se odihnește, spală mașina, iese cu amicii cu bicicletele, vine, face duș, e bine dispus, mâncați, beți ceva, mergeți la film, sau în club, reveniți, ajungeți în pat, te ia în brațe protector, îți spune că miroși frumos, zici că acum e momentul… și boul adoarme. Zâmbește atât de frumos în somn, încât nu te miști, de frică să nu cumva să se termine momentul ăla, pentru că Ionuț nu te-a mai ținut așa în brațe de o săptămână.
  • Duminică e alt om. Agitat, se pregătește pentru ziua de luni. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”

Iar dacă ridici problema sexului, Ionuț se uită siderat. Aproape dezgustat. “Ioana, ce întrebare e asta, dacă ne mai futem și noi? Am ajuns să ne futem, parcă la început mă rugai să facem dragoste, nu să ne futem…”

Ce să-i spui? Că la început făceați dragoste lunea, sex miercurea sâmbăta vă futeați ca chiorii, iar duminica vă coțăiați la film? Că nu mai observă că tu umbli în chiloți prin casă, chiar dacă-s d-ăia minusculi? Că nu ți-a mai zis ceva de genul “cineva mi-a furat portofelul, ia vino puțin, să văd ce ai în sutienul ăla…”

Să zicem că-i spui. N-o să rezolvi nimic. O să o bage pe aia cu familia, că el vrea copii cu tine, că de-aia trage tare cu munca, ca să vă liniștiți și să faceți un băiat și o fată, că e doar o perioadă dificilă, el nu ține minte să fi fost sexul o problemă așa mare și că și dacă ar fi, care-i problema, ce, îl vrei doar pentru pula lui, ce pula lui, el e gigolo, cum să te vaiți când nu te fute când el face atâtea alte lucruri pentru tine?!

Oricât de tare te-ar enerva Ionuț să știi că e sincer. Toți Ionuții din lume au această problemă: nu se pot concentra la două chestiuni în același timp și nu pot amesteca lucrurile. Ai văzut că țin la băutură dacă beau cinci litri de vin, dar se fac muci cu o singură bere și un singur jack? Așa fac și în viață. Bărbații nu sunt multitasking, ca femeile. Dacă Ionuț va fi concentrat pe făcut bani, nu va putea să te și fută cu regularitate. Dacă e disperat să te fută, n-o să facă bani, ba sunt șanse mari să ajungi piaza lui rea financiară. 

Soluția? Ioana trebuie să-l fută pe Ionuț, în loc să aștepte să o fută el. 

  • Când mâncați, seara, anunță-l că diseară are program la orizontală. Ignoră-i grimasele și protestele.
  • Dacă stă la laptop iar tu te fâțâi fără succes în lenjerie prin cameră, așează-te în brațele lui și spune-i că dacă nu-ți alocă 10 minute, nu pleci de acolo decât cu un coi, tăiat cu foarfeca. 
  • A adormit ca boul, înaintea ta? Trezește-l. Hai, că știi cum...

Nu crede, ca fraiera, că Ionuț nu mai vrea să te fută. Vrea, dar nu mai știe cum s-o facă. Boul crede că dacă el e obosit, și pula lui e nefuncțională, uitând că pula are morala unui politician, e gata oricând să adopte o altă poziție decât partidul din care face parte, dacă poziția aia îi aduce un avantaj. Iar după ce-l fuți nu uita să-i spui ceva încurajator. Gen: „Ai văzut că n-ai murit? Acum marș și fă niște bani că nu-mi mai place paltonul ăsta....”

Știu că nu sună mișto. Că nu așa ți-ai imaginat că va fi relația voastră, după doar 3-4 ani. Dar e singura soluție posibilă, pentru perioada asta, când el muncește la construcția cuibului vostru. Peste câțiva ani veți râde de momentele astea.  Mai ales că el își va aminti, ca un oligofren ce este, doar că ați făcut sex, nu că l-ai futut. Știi de ce? Pentru că te iubește. În mintea lui, n-ai fost voluntară, autoritară și cinică. Că dacă erai așa, pleca.

Cretinul….

-----------------------------------------------------------------------------------

 

Textul ăsta o să se numească Ionuț e un cretin iar Ioana e smart. Fii ca Ioana. și o să apară în a doua carte din seria Tipul din filme nu există, ce va fi tipărită în 2017. Volumul 1 se poate comanda, cu autograf, de aici.

 

Vorbeam despre relații, cu o amică. Nu știu cum e la voi, dar când vorbesc niște bărbați, între ei, despre futut, se ajunge inevitabil la amintirea unor zile/nopți în care toți erau niște armăsari, au futut nu doar tipa în toate găurile, ci și inelul de la chei, sticla de vin, broasca de la ușă, perdeaua care flutura... Cu o tipă în care are încredere, un bărbat e mereu mai sincer. "Chiar daca e fucking pur si simplu, parca imi place sa ma uit putin în ochii partenerului. Adica sa mi-o trag cu X, nu doar sa mi-o trag. Intelegi ideea, da? Nu fac sport", zice ea. "Da, nici eu. Probabil n-o să fut niciodată o manelistă tâmpită. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu cred ca mi-am tras-o vreodata cu o oligofrena...", mă aud și eu. Și imediat mi-a explodat în cap amintirea ...

- continuarea în cartea Tipul din Filme nu există, pe care o poți comanda de aici - link

Am făcut și ținut o nouă dietă, pe bază de mămăligă şi pot sa va spun ca este super! Ce Olivia Steer, ce nutritioniștii lu' pește... Uite, nene, o dietă probată, verificată, experimentată chiar pe pielea autorului ei. Păi cine vă mai oferă așa ceva?!

Dieta e foarte simpla si foarte sanatoasa in același timp: trebuie decât să ai 7 mese consecutive, formate exclusiv din sarmale cu paine si cu ardei iute, iar la masa nr. 4 trebuie să inlocuiesti pâinea cu mamaliga. Atât. Restul vine de la Arsenie Boca...

Mie mi-a fost fomiță, așa că primele trei mese le-am ras într-o singură zi. A doua zi am început cam sătul cu faimoasa masă nr. 4, dar cum mămăliga nu ține de foame, la vreo două ore am băgat și masa nr. 5, iar masa nr. 6 a fost pe la miezul nopții (să nu uit de ea, nu de haplea...). Masa nr. 7 am luat-o a treia zi, cu lacrimi în ochi, că erau ultimile sarmale, și mai aveam un ardei...

Mare atentie! Trebuie sa ai un psihic foarte puternic ca sa reusesti sa mananci doar sarmale timp de trei zile. Eu am. Pula mea, cred că pot ține dieta asta o lună...

Acum, cand scriu aceste randuri, mă simt suuuper, am o energie incredibilă, pot să mă rostogolesc în doar 40 de secunde de pe spate pe burtă....

râzi? mai citește...

 

Nu că vreau să zic că FBI nu-și face bine treaba, sau că perspectiva mea, de la mii de kilometri distanță, poate fi relevantă pentru ancheta autorităților americane.... Dar ați văzut ce unghii îngrijite are asasinul din Orlando? Ce frumos e pensat într-una din imagini? Ați observat că are cel puțin un costum penibil, și că toate selfie-urile lui sunt complet pizdificate? 

De aseară, de când am aflat ce s-a întâmplat în Orlando și am investigat, cu mijloace specifice lui Dan Diaconescu, detaliile asasinatului în masă, o ipoteză mă bântuie și mă cutremură în același timp:

Dacă se descoperă, în urma investigației FBI, că Omar, asasinul din Orlando, e epilat pe picioare??????

publicitate

UPDATE 15 iunie: CNN anunta ca asasinul era gay.

q.e.d

Sunday, 12 June 2016 06:22

teoria ciorbei de cartofi

Temperatura unei ciorbe de cartofi, servita direct de la frigider, creste cu o viteza invers proportionala cu grosimea ardeiului iute anexat daca si numai daca lungimea ardeiului iute depaseste diametrul castronului de ciorba, generand o crestere in intervalul de timp necesar stomacului sa-si scada temperatura cu un numar de grade egal cu cel cu care creste temperatura transpiratiei care-ti curge pe tample in timp ce mananci si incheindu-se in momentul in care ultima lingura de ciorba si partea cea mai buna a ardeiului, aia de langa cotor - ajung in gura, generând un efect endoterm și unul exoterm a căror mărime este egală cu pătratul vitezei cu care se mișcă informația între cei doi neuroni din sinapsa necesară ducerii lingurii la gură.

publicitate

Știa sărmanul Zuckerberg ceva, dar nu știa bine, când a inventat cele enșpe variante de like. De-aia nici n-are succes povestea. Hanoracus trebuia să facă doar două feluri de like: ăla dat de femei și ăla dat de bărbați femeilor. La femei nu mă pricep, deci nu mă bag. Pe partea mea, însă, am cunoștințe vaste. Dezvoltate de unul singur.

A început când am cunoscut-o pe Bai Ling. O actriță de Hollywood, ajunsă la un event din Ro la care eu am fost fotograf oficial. Știam că are vreo 50 de ani și că e asian, deci not my type, așa că am așteptat-o destul de relaxat. Și mi-a picat fața când am văzut-o. Bună de pulă la maxim. Cu talie de talie, cu fund ferm, cu sâni mișto. Sigur, fațada suferea, dar impresia generală era incredibilă. Așa că după event i-am căutat pagina de facebook și i-am dat like, deși pițiponceală ca acolo mai rar. Și uite așa, de vreun an, cred că i-am dat like la vreo 100 de poze. Care mai de care mai deocheată, recunosc. E modul meu de a-mi manifesta admirația pentru o tipă care face tot ce poate ca, măcar de la gât în jos, să arate ca la 25 de ani. Într-o clasificare, ăsta ar fi cel mai popular like între bărbați. Like-ul tip 1, care se traduce prin "hei, te știu, te consider foarte bună de pulă, mi-ar plăcea să ne".

Pe urmă a apărut în lista mea Paula As Avalos. Româncă, pare să fie fotomodel prin Dubai. Frate, pune fata asta niște poze pe facebook de-ți tremură mouse-ul în mână. Puzderia de like-uri pe care i le-am dat au altă semnificație decât la Bai Ling. Cu fiecare like, Paulei îi spun "îți mulțumesc din suflet că-mi arăți fizicul ăla superb și din unghiul ăsta". Ăsta ar fi Like-ul tip 2 - "știu că n-o să te ating niciodată, așa că postează imagini cât de des poți".

Vă rog să țineți cont că nu-s genul de tip care a pus-o cu doar cinci tipe toată viața. Și nu-s nici ne(putincios), nici ne(futut). Sunt bine. Am ce vreau, când vreau. Ar trebui să mă abțin de la lăicuiala asta, nu? Ei bine, nu. Pentru că e relaxant și mișto. Poate că pentru unii Facebook a devenit prea porno, dar mie imi place la nebunie atmosfera actuală. Nu mai e nimic enervant, sau serios, și e perfect așa, pentru că vorbim de un căcat de rețea socială, nu de o disciplină școlară, sau o religie. E normal să fie relaxant, iar nuditatea ponderată este, pentru mintea unui bărbat, ca un sitcom bun. Față de situația de acum 3-4 ani, când toți oligofrenii puneau poze cu copii mutilați sau cu câini eviscerați, acum e plin de sâni, de funduri, de picioare, de costume de baie și de lenjerii, de sfârcuri și de buze mișto.

Uneori, toate astea apar în poze absolut senzaționale, și acolo dau like-ul și din curtoazie profesională. Ăsta ar fi Like-ul tip 3: "Ce tare e poza asta. Trebuie să-i fac și eu lui X una așa".

Alteori, compoziția imaginii e de căcat, dar seminudul din imagine merită toată atenția și Like-ul tip 4: "Chiar mă gândeam ce zi grea am mâine, dar acum, că ți-am văzut sânii, mă simt mai bine..."

Dau like-uri și la selfie-uri reușite care nu conțin nuditate. Mi se par geniale tipele care pot să-și facă selfie-uri în care transmit emoții. Nu stări de spirit, nu valori, nu localizare. Emoții. Ăsta e like-ul ăla, vechi, clasic, fără conotații sexuale. Tip 5: "Esti cool, m-ai făcut atent".

Văd și la prietenii mei același comportament. Și comparându-le like-urile cu viața personală, pot să trag și o concluzie, destinată femeilor. Astfel, un tip normal te-ar înșela oricând, dacă ar avea ocazia, cu tipele cărora le dă like-uri de tip 1, 2, și e foarte riscant pentru relația voastră să o cunoască mai bine pe tipa căreia îi dă like-uri de tip 5. Aia care primește like-uri de tip 3 e ca sor'sa. Nu uita să-l ferești de tipa care primește de la el like-uri de tip 4, că-ți vine prostul acasă cu niște herpeși....

apasă. Apasă! APASĂ!!!

De Paște și de Crăciun imi este un pic rușine să mă manifest public. Sunt atât de bătut în cap încât confund cele două sărbători. Și nu e vina mea. Nu pricep cum e posibil să sărbătorim nașterea tăind porcul și învierea tăind mielul? Nu vi se pare că tăiem cam multe? Unde o să ajungem, dacă o ținem așa cu tăiatul?!

Așa că de Paște eu sunt așa, destul de low-profile. Am evitat cât am putut discuțiile de Paști, săptămâna trecută. Sâmbătă am făcut o megacurățenie în atelierul de upcycling. Sâmbătă seară, când voi vă umpleați de lumină, eu horcăiam ca porcul, rupt de somn. Logic, culcat până în miezul nopții, duminică, la șapte dimineața eram fresh.

Și ce dimineață.... Nu meritam așa ceva, la cât de păcătos am întâmpinat Paștele ăsta. Nu tu zgomot pe stradă, nu tu claxoane. Mi-am pus o cafea, am aprins o țigară și am deschis televizorul. Pe Pro era un videoclip cu muzică religioasă, sau o slujbă live, așa că am comutat pe Antena 1. "Urmează meteo", zice băiatul ăla. Perfect, ia să vedem cum o să fie vremea mâine...

Șmaf!, îmi trage televizorul una....

an01

Fac repede un backup. N-am dormit trei zile, nu? Sunt în dimineața de Paște. Aia sfântă, cu lumina, cu a înviat, cu îmbrăcat frumos, luat masa civilizat, cu vorbit frumos, mâncat frumos, băut ponderat. Ori fata asta e.... nepascală, ca să fiu delicat!

Nu mă uit des la meteo, iar la Antenă nu mă uit niciodată dimineața, băieții ăia doi sunt inconsistenți. Așa că nu știu dacă fata asta lucrează de mult la Antenă, la Meteo. Dar nici nu contează, deja e cea mai frumoasă dimineață de Paște pe care o petrec la televizor! Cum îi turuie gurița aia... și n-aud nimic. Urmăresc atent momentele în care inspiră și spune diftongi moi în același timp. Asta e, frate, jurnalism tv de calitate! Când îl implici pe telespectator. Când îl ții cu sufletul la gură...

Țaca-paca, se termină meteo, apare iar băiatul ăla care spune că o să ne întoarcem la meteo mai târziu. Păi hai să ne întoarcem mai repede, că habar n-am cum o să fie vremea nici azi, nici mâine! Mai beau niște cafea, citesc știrile pe net, mă ridic să deschid ușa la balcon, și șmaf! din nou, televizorul umple de viață sufrageria. 

an02

Sunt deja un telespectator avizat. Remarc tot felul de chestii. Ce frumos inspiră când se întoarce. Ce frumos inspiră când zâmbește. Ce frumos inspiră!

an03

M-aș putea obișnui cu astfel  de dimineți, serios. Și aș deveni cel mai mare fan Antena 1. Mai ales că sunt semne clare că Antena 1 mă vrea telespectator....

an04

De exemplu, în prima imagine din acest colaj, apare cifra 22. V-ați prins, da? Eu nu sunt din filmul cu 22, port doar mărimea L la boxeri, dar rămân optimist, am și alte calități. În a doua imagine tipa râde, deci și ea crede că e ok să rămân optimist. În a treia, tipa indică spre numărul 18. Trebuie să fii major, adicătelea. Și sunt. Dumnezeule, am șanse mari!!!!

an00

Și uite!!! Mă aude! Mi-a făcut cu ochiul! Doar mie, pentru că restul României doarme, la ora 7, în dimineața de Paște. Deci ăsta e Paștele pentru păcătoși, nu? De mâine cred că port numai Jolidon, să pară că joc în filmul cu 22....

.......................

După această dimineață de Paște, am rămas cu două dileme:

  1. De ce o ține Antena 1 pe fata asta doar la meteo? Să-i dea, frate, toată emisia! Să bage publicitate când face pipi și când bea apă și în rest să apară ea, să le zică pe toate. 
  2. Are cineva idee, cum o să fie vremea, luni? Că ăștia de la Antenă nu zic nimic...

publicitate

 

  • Porți barbă când ești suficient de sigur pe tine că o să semnezi un contract în ziua aia indiferent dacă te-ai bărbierit sau nu.
  • Porți barbă când nu contezi pe moaca ta drăgălașă ca să fuți. 
  • Porți barbă când meseria sau anturajul impun asta, nu când ești un student analfabet de la Spiru Haret.
  • Porți barbă atunci când fizicul tău emană suficientă masculinitate cât să pară că a generat-o singur, natural, nu ca să mimezi o masculinitate care nu există de fapt.

- continuarea în cartea Tipul din Filme nu există, pe care o poți comanda de aici - LINK

 

Eu veneam de colea'șa, cu treabă, dar fără grabă. Ea scotocea în mașină parcată undeva în dreapta-fața mea, în zona banchetei din spate. Întâi am văzut ușa deschisă și abia apoi fundul perfect, cu jeanșii coborâți perfect de puțin, cât să nu-ți dai seama dacă lenjeria aia perfectă e roșie sau roz. Normal, am activat funcția ass vision și am trecut la o viteză inferioară, care să-mi permită să văd cât mai mult din film. Și filmul n-a fost prost deloc. Cred că ...

- continuarea în cartea Tipul din Filme nu există, pe care o poți comanda de aici - LINK

Page 1 of 8
www.bogdanstoica.ro
M-a pus google să colectez cookies, deși nu știu ce-s alea și nici dacă am pe unde să le depozitez. apasă și tu "ok" că altfel nu știu ce se întâmplă.