Sunt naspa în viaţa reală pentru că am prea mulţi prieteni pe Facebook
Eşti nesimtit. M-am uitat la tine şi nici n-ai clipit. Ţi-am făcut cu mâna şi nu mi-ai răspuns. De unde te ştii cu prietena mea? Ce erai aşa arogant azi? Nu credeam că n-o să mă bagi în seamă două ore, cât am stat la aceeaşi masă. Ş.a.m.d. Aşa încep cel puţin jumătate din conversaţiile mele online. De vină sunt eu, un repetent al tranziţiei unei relaţii între lumea reală şi mediul online.
Nu-s nici arogant, nici figurant. Scuza mea e ca n-am memoria figurilor. Adica o am, dar e vraişte. Şi, din cauza Facebook, trăiesc ca într-un film prost cu un schizofrenic în rolul principal. Mă întâlnesc cu oameni pe care i-am intâlnit, şi trec ca vita pe lângă ei, convins ca sunt nişte profile, sau socializez cu tipi ale căror figuri le ştiu, cred eu, de pe Facebook, şi nu pricep de ce sunt aşa ostili cu mine, ca sa aflu ca sunt oamenii cărora le-am deviat traseul, cândva....
Nu pot să-i spui cuiva intalnit pe strada, care si-a dezvelit sufletul si viata pe chat, habar n-am cine esti. E urat sa-i spui unei tipe careia i-ai dat LIKE la vreo cinci poze: nu stiu nici cum te cheama. Cum sa-i spui cuiva: da, esti speciala, dar eu am trei mii de oameni in lista de prieteni, asa ca spune-mi repede ceva despre tine, ca sa-mi dau seama cu cine discut.
Cel mai nasol e când vrei sau ai nevoie să te mai întâlneşti cu ăla/aia de pe Facebook. Pentru că omului din faţa mea nu-i trece prin cap că eu am memoria unei furnici, mă lasă în aer. "Cand vrei, imi spui pe Facebook", sau "Lasa-mi un mesaj pe Facebook cu numarul tau si rezolvam" sunt, de ceva vreme, cele mai clare semne ale unui esec al viitoarei relatii, de orice fel ar fi ea. Sa te caut in lista mea de prieteni? Pai lista mea de prieteni de pe Facebook este ca poşeta unei tipe mişto: niciodată nu găsesc ce caut.
Sigur, sunt si cauze obiective pentru care eu ma port ca un retardat in public. Poarta, o parte din vina, cei care au o viata dubla: in lumea reala au un job si un costum, iar pe net se dau motociclisti si in toate pozele au ochelari de soare. Unii au poze de profil vechi de 20 de ani, sau o poză cu bebeluşul personal. Sau poza de pe Facebook e de tip blondă cu ochelari, iar ea sta acum in fata mea şatenă cu lentile. Nu mai zic de cele care au pe net doar poze sumar îmbrăcate: pe bune, cum să te recunosc pe strada, in tricou si jeanşi, fără ţâţele alea mişto care sa ma salute?
Nu-s profailer, da? Luaţi-mă uşor...
Asa ca te rog, da' te rog frumos de tot: daca ne stim din viata reala, daca am lucrat impreuna, daca avem vreo combinatie neterminata, fă cumva sa-mi spui asta, pe net. Dar spune cine ești, de unde ne știm, că uite, mă transform într-un retardat perfect. Creierii mei sunt zdrentuiti de prea multe figuri aparent cunoscute.
Imagineaza-ti o poza de grup cu 3.276 de oameni. La ce rezolutie trebuie facuta poza ca sa disting trasaturile fiecaruia dintre ei, si ce hard ar trebui sa am eu in cap ca sa reactionez corect cand ne intalnim?